Lecția din trecut a unui mare scriitor rus pentru zilele noastre. Cum să fugi de acolo de unde nimeni nu poate fugi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Acum 40 de ani (17 ianuarie 1982), într-un azil de bătrâni se stingea cel mai tragic și mai lucid scriitor al secolului XX – Varlam Șalamov. Tot mai mult societatea noastră îmi aduce aminte de una dintre povestirile lui.
Varlam Şalamov este unul dintre scriitorii mei preferați: „Povestiri din Kolîma" este una dintre cărţile fundamentale despre „viaţa redusă la esenţe”. O găsiţi proaspăt reeditată la Polirom şi mă bucur că am pus puţin umărul la apariţia integralei Şalamov. Amicul Bogdan-Alexandru Stănescu e principalul „vinovat”.
Şalamov este omul care a stat mai toată viața tânără în Gulag - la Kolîma, cea mai dură pușcărie pe care a cunoscut-o omenirea - după care a stat izolat şi părăsit de toţi. Inclusiv de „anticomuniştii” de meserie.
Culmea e că în Gulag a ajuns pentru că chiar credea în idealurile socialiste şi-l deranja derapajul „conservator” stalinist. În 1929 a fost arestat si condamnat pentru editarea clandestină a „Testamentului lui Lenin”. După care se dezamăgește total nu doar de politic, ci şi de oameni.
El a scris cele mai profunde texte despre „malaxorul represiv": aproape metafizic. Dacă vreţi să aveţi habar ce e cu „spaţiul concentraţional”, atunci Şalamov este Dumnezeul acestui gen. Restul sunt copii începători sau epigoni – mulți foarte buni.
E chiar supărat şi pe Soljeniţîn pentru „mistificări”.
E o istorie faimoasă cum se supără pe Soljeniţîn pentru că acesta bagă o lingură în Gulag. Adică în textul despre. Nu are ce căuta lingura acolo, spune deținutul nr. 1 al literaturii mondiale şi-l trimite pe Soljeniţîn la plimbare.
Nu se vor mai împăca însă din alt motiv: publicarea Povestirilor din Kolîma în afara țării fără permisiunea lui. Șalamov e revoltat și-l acuză pe Soljeniţîn. Soljeniţîn, cel care cu ceva timp în urmă spunea „Şalamov este conștiința mea”, acum spune: „Şalamov a murit”.
Șalamov va fi nemilos și lucid: Eu sunt scriitor, conștiință – nu trădător: „nu vreau să fiu arma unor domni cinici în luptă cu țara mea”. Și va spune fraza rămasă metaforă: „Dacă Pasternak a fost victima Războiului Rece, Soljenițîn a fost arma lui”.
A fost meciul titanilor.
Șalamov era lucid și nemilos. Pe „rezistenții prin cultură” îi tăia scurt: „Evtușenko a fost refuzat a 59-a oară să plece în străinătate, ca pedeapsă, i-au editat volumul în 250.000 de exemplare. Tiranii!”.
Șalamov este omul care nu a făcut niciun compromis, nimănui, niciodată. Fiu de preot pravoslavnic, devenit socialist și ateu din adolescență, devenit „deținutul veșnic” (17 ani) și scriitorul-conștiință al imperiului, a murit sărac și singur într-un azil de bătrâni: pe 17 ianuarie 1982.
Şalamov nu va fi iertat de nimeni pentru că a avut în totul dreptate. Iar asta nu se iartă. Și mai ales pentru lipsa lui de compromis - asta nu se iartă nici pe lumea cealaltă. Șalamov a pierdut fiind drept și lucid: adevărul și dreptatea omoară.
Bun, dar istoria? Povestirea mea preferată de la Șalamov – mai am 100.
Are o poveste cutremurătoare despre cum se fuge din „carantină”: din Gulag. Din Kolîma nu poate fugi nimeni: acolo, Siberia e paznicul cel mai feroce. E greu să rezişti fizic în afara pușcăriei: nu ai unde fugi, căci natura te striveşte până la primul loc „civilizat” de care te desparte mii de kilometri.
Însă dorinţa de libertate a unor deţinuţi după zeci de ani de puşcărie îi împinge la gesturi nebune. Omul, ne arată Varlam Şalamov, este o fiinţă mult mai puternică decât se crede. Puterea lui stă în gând, în voință, în dorință, în speranță, nu în fizic. Şi încearcă să fugă chiar din Kolîma, chiar din Gulag. Cum?
Pregătesc din timp fuga, evadarea. Niciodată însă nu fugi singur: singur eşti damnat la moarte sigură şi rapidă.
Prima condiţie: nu te poţi salva singur. Doar în grup te poţi salva: tehnica de supraviețuire presupune un grup ca să poţi organiza, lupta şi rezista cu natura.
Pentru a avea şansă la supraviețuire e nevoie de minimum trei: această sfântă treime a evadării. De ce trei? Dincolo de organizare şi lupta de care spuneam, mai este ceva important. E nevoie de minimum trei pentru că, povestește Şalamov, şi el ştie bine ce spune, unul din cei trei va fi hrană pentru ceilalți doi.
Acesta este numit „miel” şi e gândit ca forță de muncă şi hrană pentru cei care vor supraviețui. Drumul care este de străbătut în această evadare din închisoare - acest drum greu, anevoios, plin de multe pericole şi lipsuri - presupune un calcul cinic şi animalic.
Într-un moment, acel „miel”, unul dintre cei trei, va fi mâncat. Important este că nu ştie nimeni cine este „mielul”: el devine „miel” în drum. El devine resursă de muncă şi hrană pentru învingător.
Acesta este „malaxorul victoriei" evadării din carantina umană, povestește Şalamov. Ne place o astfel de societate?
Tot mai mult societatea noastră îmi aduce aminte de această poveste a lui Şalamov. S-a schimbat doar decorul, nu şi protagoniștii, eroii şi victimele.
Şalamov este o lectură obligatorie pentru astfel de vremuri.
Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (I,II) - Traducere din limba rusă si note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, Editura Polirom.
foto: Un grafitti cu chipul lui Varlam Șalamov pe o clădire din Moscova/Hepta
