Cât îi mai incriminează autoritățile pe medici? Patriotismul se măsoară în vieți salvate, nu în victime eroice și inocente
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Trăim cu speranța că la sfârșitul zilei ajungem sănătoși acasă, dar și cu o frică teribilă că ducem virusul celor dragi. Nu ne mai gândim dacă îl vom lua, ci când“, spune resemnat un medic din Sibiu. „Sunt un fel de paria în familia mea. Mă scufund în mlaștină în fiecare zi”, mărturisește un coleg de-al său de peste ocean.
Cuprins:
Medicul din Sibiu și medicul din Seattle sunt uniți de aceeași frică: se vor infecta și nu-i vor putea proteja pe cei dragi. Ei sunt printre medicii care nu și-au anunțat „dezertarea“. Ei sunt printre cei care își pun în pericol viața și tot ce mai speră este să-i apere măcar pe cei îi apropiați.
Ei sunt cei care ar putea deveni martiri, dacă statul român nu-i va proteja. Însă medicii nu trebuie să se sacrifice, nici pe ei și nici pe familiile lor, ci să salveze alte vieți. Asta e menirea lor pentru care ne înclinăm și o țară întreagă le mulțumește cu vocea tremurândă. Acum mai mult decât oricând, suntem uniți de o teamă colectivă. Din păcate, această teamă nu ne lasă să vedem medicii ca oameni, dincolo de nevoile noastre.
Avem obligații în calitate de profesioniști, dar și ca soți, părinți sau copii.Medicul cardiolog Sandeep Jauhar pentru The New York Times:
Cum îi poți scăpa pe ceilalți dacă tu nu ai grijă de tine?
Nu doar medici din România refuză să trateze pacienții infectați, pentru că n-au echipamente de protecție în această luptă. În Bulgaria, zeci de medici și-au dat demisia din același motiv, iar în Anglia, sunt asistente care refuză să aibă contact cu pacienții infectați în stare critică.
În America a ajuns viral pe Instagram un clip cu o asistentă din Chicago care, plângând, spune că și-a dat demisia. Motivul: managerul spitalului nu i-a dat voie să folosească masca cumpărată de ea, deși asistenta i-a explicat că în familia ei sunt persoane cu „condiții preexistente și că ei nu vor primi paturi cu ventilatoare dacă vor contracta virusul de la ea“.
O planetă care numără medicii morți și infectați
Chiar dacă sunt doar excepții, fricile lor rămân îndreptățite având în vedere că în lumea întreagă se numără morții din personalul medical:
Italia - 74, China - 13, Filipine - 9, Franța - 5, Spania - 5, Marea Britanie - 5, Iran - 3, Polonia - 1, Grecia - 1, SUA - 1, Pakistan - 1. Aceste cifre sunt raportările autorităților până în data de 3 aprilie. În realitate, numărul lor poate fi mai mare, după cum scriu mai multe ziare din afară.
Zeci de mii de cadre medicale care luptă în linia I pentru pacienții infectați au ajuns să contracteze și ei virusul, pentru că autoritățile nu le-au dat suficiente echipamente de protecție.
Peste 9.000 de cadre medicale sunt infectate atât în Italia, cât și în Spania - unde reprezintă 15% din totalul oamenilor infectați, peste 3.300 în China și 2.300 în Germania, iar, în Marea Britanie, unul din patru medici este fie bolnav, fie la izolare.
În România, 474 de cadre medicale erau infectate cu virusul COVID-19 până vineri, 3 aprilie, din cauza lipsei de echipamente de protecție, a unor proceduri clare de acțiune și a minciunii, cum a fost mai mult decât evident în cazul Suceava.
Pentru cei mai mulți dintre noi, ei sunt poate doar o statistică, însă pentru copiii, soții și soțiile, părinții, bunicii și prietenii lor este o suferință pe care nu o putem atinge ca să înțelegem… Oare cum este pentru copiii care nu și-au mai văzut părinții de săptămâni întregi? Oare cum se simt partenerii lor de viață în fața neputinței?
Medicii, asistentele, infirmierele, precum și apropiații lor, n-au de ce să plătească pentru lipsa de paturi cu ventilatoare, de teste, de combinezoane, de măști, de mănuși sau de dezinfectanți. Cum nu trebuie să plătească nici pentru corupția din sistemul medical.
Din acest motiv nu îi condamn pe medicii din Arad, Orăștie, Mioveni, Brașov, Brăila sau Timișoara care și-au dat demisia.
Președintele Klaus Iohannis a făcut apel zilele trecute la cadrele medicale să aibă încredere și speranță, pentru că vor veni echipamentele necesare.
Însă, când ești pe câmpul de luptă, tot ce te mai ține în siguranță în fiecare zi este armura. Iar dacă n-ai primit-o încă, este corect să fii trimis pe front? Sau dreptul la viață nu mai este fundamental dacă este stare de urgență? Să știm și noi.
Patrotismul își numără oamenii în viață, nu victimele nevinovate.
