Moscova, capitala unui imperiu al minciunii. De ce fuga rușilor peste hotare nu reprezintă pentru nimeni o soluție valabilă

În „Evanghelia după Ioan” citim un dialog dramatic despre adevăr și minciună. Iisus Hristos polemizează, în templul de la Ierusalim, cu fariseii: „Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii” (8, 44).

Mi-am adus aminte de acest pasaj în ultimele zile, când Putin, înfrânt în prima fază a războiului său de invadare a Ucrainei, a decretat mobilizarea parțială a bărbaților din Rusia și a înscenat farsele electorale prin care dorește să prezinte ocupația militară în Donbas ca pe un război de apărare a patriei. 

Ar fi, în principiu, naiv și simplist să identifici undeva anume sediul planetar al răului. O asemenea încadrare ține de propagandă, nu de analiza politică rece. Însă Rusia chiar funcționează pe o industrie a minciunii.

Din păcate, cultura occidentală postmodernă a confundat pluralismul legitim al democrației cu un declarat relativism al valorilor. Faptul că ne aflăm, ca euro-americani, în așa-zisa epocă „postadevăr” l-a ajutat pe Putin (imitat de atâția alți tirani) să mizeze mișelește de contradicțiile „sufletului rus”. 

El și cercul său de putere știau că din Vest nu se mai pot ridica voci ferme în apărarea adevărului, pentru că adevărul însuși e mereu parțial, divers, negociabil, subiectiv: un simplu „construct” sociocultural. Dacă fiecare cetățean al democrațiilor are dreptul la „adevărul lui”, de ce n-ar avea și Rusia această șansă?

A fost nevoie de gropile comune de la Bucha și Izium și de peisajul apocaliptic de la Mariupol pentru ca Occidentul să-și reasume nevoia de claritate morală, pe temeiul căreia s-au putut articula consensul politic anti-Putin și reacția coordonată de asistență acordată Ucrainei la nivel umanitar, financiar, economic și militar. 

Vedem, în fine, cât ne costă faptul că Occidentul nu a condamnat comunismul cu vigoarea cu care a condamnat, după Al Doilea Război Mondial, nazismul și fascismul. Nu poți evacua complet etica din relațiile internaționale doar pentru că invoci realismul și pragmatismul sau interesele de moment.

Ce trăim din februarie 2022 încoace nu e decât metastaza imperiului sovietic, pe care Occidentul s-a mulțumit să-l vadă prăbușit, în 1991, fără să le pretindă rușilor ce le-a cerut după 1945 germanilor sau japonezilor. 

Revizionismul agresiv al lui Putin s-a dezvoltat nestingherit în ambianța laxă și tranzacționistă pe care cancelariile occidentale au încurajat-o după implozia URSS. Rusia, care a fost mereu nu doar o închisoare a popoarelor, ci și un sanctuar toxic al mistificărilor oficiale, a revenit fără obstacole la arta de a prezenta minciuna ca adevăr și agresorul ca victimă. Și dacă tot am pomenit de contradicțiile sufletului rus, merită să amintesc măcar o parte dintre ele. 

Rusia deține cel mai întins teritoriu statal din lume – peste 17 milioane de kilometri pătrați – și totuși se declară asaltată de restul lumii. Rusia, care nu a cunoscut niciodată libertatea adevărată, pretinde că le-o poate aduce altora. Deși se laudă exclusiv cu tot ce a preluat de la Bizanț (Imperiul Roman de Răsărit) și din Occident (Imperiul Roman de Apus), Rusia susține că reprezintă o civilizație aparte, opusă Europei. Moscova se prezintă ca ultimul bastion al creștinismului autentic, în vreme ce răspândește peste tot genocid, lagăre, deportări, persecuții și moarte. A treia Romă nu s-a „înjosit” cu adoptarea alfabetului latin, iar țara cu cele mai bogate resurse geologice își menține poporul într-o subdezvoltare cronică. 

Pe scurt, „Sfânta Rusie” s-a clădit – precum faimoasele sate de carton ale lui Potemkin – pe o imensă minciună deloc sfântă, care le este livrată continuu atât rușilor, cât și celorlalte națiuni de pe glob. O minciună care trebuie denunțată în primul rând de ruși, eternii și pasivii ei complici pe cât de fataliști, pe atât de mesianici. 

Vor avea ei curajul să scape din această mlaștină de falsă virtute națională? Pentru moment, îi vedem pe cei care înghițiseră fără să crâcnească șuvoiul propagandei de la Kremlin cum se înghesuie să fugă spre Finlanda, Georgia, Armenia sau… Mongolia. Un spectacol penibil și o eschivă lașă de la datoria de a-și dobândi, prin luptă contra oprimantei oligarhii FSB, un loc în lumea civilizată. Deși Germania s-a oferit să le acorde azil politic rușilor care, opunându-se, chipurile, lui Putin, rup ușile avioanelor pentru a scăpa de încorporarea forțată, marea națiune care i-a dat culturii universale pe Pușkin, Tolstoi, Dostoievski, Cehov sau Bulgakov trebuie să se emancipeze de „tatăl minciunii” chiar la ea acasă…

Foto: EPA

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE