O selecție de vorbe inteligente enervante de la intelectuali din toată lumea, rostite apăsat în plin război

Intelectualul e un biped care vorbește de valori sau care investighează mersul societății. Vocea lui dispare la primul foc de armă. Chiar și atunci când continuă să vorbească.

Un show de platitudini

Intelectualul dezbate. Se spune despre el că e o măsurătoare a gradului de democrație. Când apar crizele de orice fel, 90% din intelectuali încep mai degrabă să se întreacă în recitat partituri oportuniste. Privesc optimist treaba asta profund umană. Avem ce învăța și din showul de platitudini spuse pe metereze imaginare de război de intelectuali (am o înțelegere largă a cuvântului: ziariști, academici etc.).

Pentru primele săptămâni de război, o sinteză ar suna cam așa: lumea s-a întrecut în a redescoperi bunătatea lumii în care trăim. 

Unii au spus chiar „lasă, nene, să fie gazul și curentul scump, acum e o formă de patriotism să plătești facturile umflate, înseamnă că lupți cu rușii”. Alții au început să-și denunțe colegi profesori, intelectuali: ia uitați, sunt putiniști! Dintr-odată lumea bună progresistă și-a dat mâna cu tot felul de ultraconservatori și naționaliști pentru că, nu-i așa?, acum suntem în marele front vestic, lumea liberă, trebuie să ne apărăm. 

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Defectele lumii noastre au devenit calități și asta doar pentru că „Putin e nebun”

Nu pot participa la extirparea simțului ridicolului. Cum să pretind că „lupt”, de pe Facebook sau din ziare, când în Ucraina se moare pe bune? Toată foșgăiala mediatică de pe frontul de vest n-a fost altceva decât o simulare: ăia luptă, le-am promis NATO, UE etc., acum le spunem că nu se poate de fapt, Putin i-a invadat și le bombardează blocurile, hei!, dar lasă, îl vom bombarda pe Putin cu înjurături, iar pe ucrainieni îi vom pansa cu lacrimi de pe Facebook și inimioare de pe Instagram.

Din Ucraina: „Cuvintele poartă acum o greutate critică”

Rândurile unei scriitoare din Ucraina, Sofia Andrukovici, sunt tulburătoare: pe scurt, spune că nu mai poate să scrie. Pentru că, simte ea, „Cuvintele poartă acum o greutate critică”. Cuvintele nu mai au rost decât ca să-și sune iubitul de pe front, să verifice dacă e bine și să arunce cu obscenități în invadator; cuvintele nu mai au rost decât la intensitate maximă sau la regăsirea unor nevoi de bază, de a ține legătura cu cei dragi. Cuvintele nu mai sunt bune la scris frumos, literar, patetic. Textul apare într-un excelent grupaj despre război găzduit de London Review of Books. 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Vladimir Ișcenko, intelectual, participant la Maidan, și o voce importantă a stângii fragile din estul Europei, și-a găsit puterea să atragă atenția către pericolele ideologice de la orizont: „În Europa de Est suntem în era unui nou McCarthysm, n-o să mai fie posibil să pui pe masă argumente de stânga de bază fără să fii acuzat imediat că ești spion rus”. 

Cazul Mearsheimer

Un profesor de la Universitatea din Chicago a devenit antivedetă globală în numai câteva ore. O conferință de-a lui din 2015, în care avertiza că se va ajunge la război cu Rusia în Ucraina, a devenit după invazia rusă un hit pe YouTube. Mearsheimer a dat imediat și un interviu revistei New Yorker în care făcea teoria „realismului” în Relațiile Internaționale (în care e expert). 

A fost imediat atacat de toată lumea, s-au făcut împotriva lui liste la universitate. Dar omul nu zicea decât ce zice școala de gândire din care face parte de zeci de ani. 

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

„Realismul” în politici internaționale înseamnă: politica marilor puteri, spun Mearsheimer și alți specialiști, înseamnă raderea discursului moralist. 

Adică, spune el, puțin îi pasă unei mari puteri că încalcă drepturi ale națiunilor și ale omului când își simte amenințată identitatea – tot ce avem de făcut e să prevenim atingerea unor astfel de momente fără întoarcere. 

De aici la linșaj n-a fost decât un pas, linșaj alimentat de acel tip de intelectual pe care nu-l suport: cel care-și rezolvă răfuielile profitând de războaie. Anne Applebaum este fix acest gen de intelectual de dreapta (fostă reaganistă, acum se prezintă drept „centristă”). Applebaum a scris despre Mearsheimer: „Nu cumva Putin și ai lui și-au luat discursul de justificare a războiului tocmai de la intelectuali precum Mearsheimer?”. 

Ce să mai răspunzi la așa ceva? Efectul e unul de blocaj. Măreția democrației vestice e că își conține cea mai coerentă critică a propriilor abuzuri și cinisme. Cu o gândire ca a lui Anne Applebaum, de fapt orice e critic e folosit de dușman – fix acest tip de gândire distruge ce prețuim mai mult, faptul că ne putem descrie în ce culori dorim lumea în care trăim.

Poate nu e inutil să precizez că nu mă omor după teorii a la Mearsheimer. E un gânditor mai curând conservator, toate teoriile lui converg către „amenințarea” chineză. Nu vreau să-l fac „erou”, deci. 

Adversarii lui Mearsheimer sunt mai interesanți, ei sunt oportuniștii de la gura tunului care se închipuie pe front deși stau pe Twitter, o asumare obscenă a durerii ucrainene.

Apar vocile critice

După două săptămâni de astfel de circ trist, au început să apară și în marile ziare vestice vocile critice. De ce? Pentru că oricât de strategice și propagandistice ar fi unele mesaje, marile canale media încă se orientează după audiență, după trendurile populare. Or, oamenii au început să-și pună întrebări, mai ales economice. 

Europenii au început să se întrebe de ce trebuie să înghită atâtea costuri pe lângă veșnicele discursuri triumfaliste americane. 

Intelectualii germani au început sfios (cu excepția extraordinară a lui Wolfgang Streeck, care și-a asumat o poziție nepopulară de la bun început), dar au început să se întrebe ce e cu noul discurs militarist al autorităților noastre? de ce am început, noi, germanii, să vorbim cum n-am mai vorbit de la al Doilea Război Mondial încoace, de când ne-am jurat să lăsăm orice argument al armelor deoparte?

În est, mai puțină (spre deloc) voce critică, ca de obicei. Sunt flagrante cazurile Deutsche Welle sau RFI România care vorbesc atent și analitic în centrele lor vestice, dar care în avanposturile estice sunt pline de avânt superficial războinic, de denunțuri la adresa putiniștilor și de analize emoțional-ridicole. 

Ce pot face intelectualii ruși

Ilya Budraitskis, istoric și politolog rus, descrie tot în London Review of Books ce-a mai rămas de făcut pentru intelectualul opozant rus: protest, cu toate pericolele asumate. Însă situația e imposibilă. 

Pentru că un întreg popor e pasivizat de regimul Putin; un popor care nu dădea doi bani nici măcar pe naționalismele putiniste până acum e trezit de propagandă și repetă poveștile cu denazificarea fără probleme. Aveți un caz concret cules de Libertatea, chiar din St. Petersburg.

Budraitskis avertizează asupra unui lucru foarte important: pasivizarea popoarelor, faptul că cetățenii sunt obișnuiți să nu mai reacționeze la nimic, iar când se întâmplă un război se lipesc de lider dintr-un reflex aproape necondiționat.

Un intelectual rus care-l critică pe Putin e terminat din două puncte de vedere: viața de acolo îi e distrusă, dar și contactele cu Vestul îi sunt tăiate de rusofobie. 

Un alt academic din Moscova povestea acum două săptămâni cum în aceeași zi a și fost arestat la un protest față de război, dar a și aflat de la o universitate vestică unde colabora că nu mai are job.

Opiniile care dor fac bine

Thomas Meaney în The New York Times ironizează afirmația lui Biden că agresiunea lui Putin ne-a făcut mai uniți: „are dreptate, naționaliștii polonezi și birocrații europeni sunt dintr-odată tovarăși”. 

Meaney mai atrage atenția că și în alte situații sancțiunile economice au lovit indirect tot zonele foarte sărace. Reticența unor țări (cu populații cam cât jumătate de glob – China și India fac împreună peste 2,5 miliarde de locuitori) de a intra în corul sancțiunilor, deși au condamnat agresiunea Rusiei, vine și din frica de dezechilibru global economic și frica de izbucnire a unor noi războaie. În orice caz, dintr-o criză groaznică economică în Rusia anilor 90 s-a născut și Putin, Meaney atrage atenția că astfel de lideri sunt produși de situații economice imposibile.

Tariq Ali, renumit intelectual de stânga, spune că Rusia a vrut să copieze comportamentul american, dar cu un PIB mai mic decât al Italiei, mai ales aici stând iraționalul din gestul lui Putin. 

Altă observație: „Putin îi atacă pe contestatarii săi ca fiind agenți NATO. Aici, «Stop the War» e tradus ca fiind sprijin pentru Putin”. Exact cel mai rațional îndemn, acela de oprire a războiului, e de fapt privit paranoid de ambele tabere.

Ali mai amintește un lucru extrem de interesant. Acum vreo 20 de ani, oameni din CIA, printre care și un anume  William Burns, o avertizau într-un raport pe Condleezza Rice că expansiunea NATO spre est îi nemulțumește în Rusia până și și pe opozanții lui Putin. Între timp, Burns a ajuns șeful CIA și trebuie să rezolve fix situația de care îi era teamă. Pentru că, potrivit sondajelor de dinainte de război, populația rusă, fie ea pro sau anti-Putin, consideră majoritar, indiferent de segmentul de vârstă, că NATO provoacă.

Fukuyama și dronele

În fine, să nu uităm de Francis Fukuyama, autorul celebrei teorii a „sfârșitului istoriei”. Între timp și-a nuanțat până la negare propria teorie. 

Deși e trup și suflet implicat în război (de la distanță) și-a dezamăgit prietenii scriind că, totuși, NATO nu trebuie să intervină în război, pentru simplul fapt că de acolo ar începe dezastrul global. 

Fukuyama vede treaba simplu: ucrainenii se jertfesc pentru liberal-democrație. Ei apără la frontieră valorile liberale. Și mai e ceva simplu pentru Fukuyama: că dronele turcești vor deveni „bestsellers”. În ultimii zece ani, intelectualul nostru a devenit fan drone, urmărește piața acestor mașinării și le consideră esențiale în război. Ba chiar și-a construit o dronă singur! Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă s-ar apuca intelectualii noștri de construit arme artizanale.

Urmărește-ne pe Google News