Păcatele capitale ale patriarhului Kirill. De ce Ortodoxia rusă pierde totul pe mâna lui Vladimir Putin

Opinia publică occidentală a constatat că patriarhul Kirill și clerul din subordinea sa sprijină vocal și strident „operațiunea specială” menită să distrugă un stat vecin, membru ONU, al cărui popor este și el, în majoritate, de confesiune ortodoxă. Au fost și câteva voci bisericești opuse războiului, numai că ele s-au dovedit prea firave și au fost repede amuțite de vacarmul belicos al retoricii oficiale. 

Proclamată în 1488, recunoscut de Constantinopol în 1582, abolită de Petru cel Mare în 1721, dar restaurată și recunoscută în 1917, Patriarhia Moscovei – al cărui cap poartă numele de „Arhimandrit al Lavrei Sfintei Treimi și Sfântului Serghie, patriarh al Moscovei și a tuturor Rusiilor” – este, alături de KGB (numit acum FSB), singura instituție care a supraviețuit URSS. Sub Alexei al II-lea, Biserica Ortodoxă Rusă a umplut vidul posttotalitar printr-o impetuoasă nouă evanghelizare (s-au văzut în anii 90 mii de botezuri colective, ca acum un mileniu!) și a continuat să controleze, prin jurisdicție canonică, vaste teritorii ex-sovietice, în Ucraina, Bielorusia, Kazahstan, diverse republici central-asiatice, dar și din țările baltice). Era inevitabil ca Putin, ajuns la putere în 1999, să folosească această rețea, mai ales că ea se ramifica și în diaspora rusă din felurite state occidentale. 

Recomandări

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

De această diaspora s-a ocupat – ca șef al Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Ruse – mitropolitul Kirill de Smolensk, care (din 2009) avea să-i urmeze lui Alexei al II-lea pe tronul patriarhal. El este omul care a readus sub pulpana Kremlinului diverse comunități ruse din fostul exil anticomunist, convingându-le că Patria și Nația contează mai mult decât certurile ideologice și traumele posttotalitare. 

Întărită prin respectivele ralieri canonice, Moscova s-a poziționat treptat ca putere dominantă asupra întregii comuniuni ortodoxe mondiale, intrând într-un conflict tot mai vizibil cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Altfel spus, expansionismul ecleziastic a precedat și favorizat intrarea Rusiei în faza revizionist-agresivă care l-a determinat pe Putin să treacă la fapte. Legătura dintre Putin și Kirill s-a construit prin corupție, vechi dosare de șantaj, privilegii masive acordate Bisericii și alimentarea unui discurs comun despre rolul mesianic al Rusiei istorice.

Frustrările geopolitice ale lui Putin (după prăbușirea URSS – „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului 20”) și ambițiile jurisdicționale ale lui Kirill s-au potențat reciproc, iar soarta celor doi nu mai poate fi despărțită: vor merge împreună, pe spirala ruperii de realitate, spre același sfârșit. 

Recomandări

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

De ce va fi acest final complet opus așteptărilor? Pentru că, așa cum Putin pierde pe câmpul de luptă, Kirill pierde pe plan spiritual. Acceptând suita crescătoare de compromisuri cu puterea personală a bossului kaghebist de la Kremlin, Kirill s-a pus în situația de a predica, în numele unei Evanghelii denaturate, răpirea de teritorii, gropile comune de la Bucha și Izium, deșertul apocaliptic de la Mariupol și războiul între slavii ortodocși. În nicio altă situație istorică nu s-a văzut un patriarh care să binecuvânteze o armată formată din fiii săi duhovnicești din Rusia, cerându-le să-i ucidă, pentru a ajunge direct în rai, pe fiii săi duhovnicești din Ucraina agresată. 

Dorind cu orice preț să stăpânească toată lumea ortodoxă – și s-o aducă cu forța în orizontul sulfuroasei „russki mir” – Patriarhia Moscovei a sabotat prin absență Sinodul pan-ortodox din Creta (2016), a rupt comuniunea cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, pierde Bisericile ortodoxe din țările baltice (și, probabil, pe cea controlată de ea în Republica Moldova), pregătește apariția unei Patriarhii autocefale în Ucraina și nu se mai poate baza pe Bisericile Ortodoxe din Europa de Est: unele – precum în România și Bulgaria – fac parte din state UE și NATO, iar cea din Serbia s-a disociat, guvernamental, de politica Kremlinului, pentru că Belgradul își vede totuși viitorul în UE. 

Recomandări

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

În rezumat: o cruciadă complet ratată! Când ambițiile unor nedemni slujitori ai Bisericii sunt nemăsurate, nerealiste și nesimțite în raport cu minima morală creștină, rezultatul nu poate fi decât dezastruos. Imperialismul statal și cel ecleziastic nu mai au loc în lumea contemporană, care își dorește pace, democrație, prosperitate, libertate și drepturi, nu război, dictatură, sărăcie, sclavie și abuz. 

Urmărește-ne pe Google News