Universitatea din București îi îndeamnă pe români să se informeze cât mai bine și „să meargă la vot pentru a decide ei viitorul României în funcție de evidențe și de certitudini privind candidații și ofertele lor electorale și nu în funcție de manipulări și promisiuni populiste”.
Totodată, instituția, reiterează în mod ferm angajamentul său pentru orientarea euroatlantică a României și valorile democratice care sunt intrinseci statului român și națiunii române”.
Fără să îl precizeze pe candidatul independent, Călin Georgescu, Universitatea București, „situându-se în afara oricărei apartenențe politice, așa cum îi este misiunea, respinge ferm orice formă de dictatură și rămâne angajată pe deplin în slujba dezvoltării unei societăți românești bazate pe valorile euroatlantice ale libertății, pluralismului și statului de drept prin misiunile sale asumate de cercetare și educare”.
„Considerăm că sancționarea ineficienței în guvernare și inechităților generate la nivel social trebuie făcută în interiorul sistemului democratic și prin păstrarea orientării euroatlantice a României”, avertizează mediul academic.
De asemenea, instituția le cere partidelor politice „să își revizuiască principiile de selecție și de promovare a liderilor și candidaților în alegeri și a decidenților din sistemul de administrație”.
„Pentru apărarea democrației și a orientării euroatlantice și pentru evitarea autoritarismului, România are nevoie de lideri politici competenți, democrați și eficienți, dar care înțeleg problemele oamenilor, ale societății și propun soluții de rezolvare a lor realiste și umaniste, nu populiste sau mesianice”, au transmis reprezentanții Universității București.
danutz61 27.11.2024, 20:50
Pai pot sa il aleg pe ceausescu II pe bune. Nu ma manipuleaza nimeni. Oricum eu sunt in diaspora, sa vada si cei din tara ce am trait noi 45 de ani, ma doare-n floki de ei.