INTERVIU | Abuzul de putere dintre un profesor și o studentă, explorat într-o piesă de teatru: „Pune sub lupă responsabilitatea actului educațional”

Scrisă de dramaturgul american David Mamet și lansată în 1992, piesa spune o poveste provocatoare axată pe dinamica de putere dintre un profesor universitar și o studentă de-a lui. În timp ce rolurile dintre agresor și victimă se schimbă constant de-a lungul acțiunii, spectacolul invită privitorii la dialog, dar și la o analiză profundă a propriilor prejudecăți.

„Spectatorii vor privi același spectacol, dar vor vedea lucruri diferite”

Chiar dacă a fost lansată în 1992, piesa „Oleanna” rămâne de actualitate și în ziua de azi, mai ales în contextul mișcării #metoo sau al cazurilor de abuz care au loc în sistemul școlar și universitar din România. 

Spectacolul regizat de Hîncu și tradus de Andreea Vulpe și Cristi Juncu îi are ca protagoniști pe John (Marius Turdeanu), profesor universitar, și Carol (Ioana Niculae). Publicul este părtaș la un dialog dintre cei doi, care crește în intensitate treptat, iar nuanțele devin elemente esențiale în acțiune. Ceea ce începe ca o conversație despre dificultățile academice prin care trece Carol se transformă într-un conflict captivant, unde John este acuzat de hărțuire sexuală și abuz de putere.

Recomandări

Castelul Peleș, închis parțial pentru turiști. Măsurile luate după ce Libertatea a scris despre starea critică în care se află muzeul și scandalul biletelor revândute

„La repetiții am lucrat foarte atent cu nuanțele, cu cele mai mici gesturi sau priviri, am operat cu grijă cu cuvintele, arma cea mai puternică a acestei piese în care oamenii ăștia doi se bat în idei. Am încercat mai mult ca niciodată să îi iau apărarea personajului meu, să îi înțeleg acțiunile, să-i justific faptele, să țină oamenii și cu ea. Carol apare ca un semnal de alarmă. Este o voce puternică (pe care și-o dobândește pe parcurs), care vine cu un alt punct de vedere, cu o schimbare de perspectivă ce dărâmă echilibrul precar care exista până atunci. Mi se pare mereu important, mai ales în contextul social de astăzi, să îți găsești puterea de a vorbi, dar la fel de important mi se pare și modul în care alegem să o facem”, spune Ioana Niculae despre personajul ei.

La rândul lui, Marius Turdeanu mărturisește că datoria lui ca actor este să dea viață unor vorbe, textului: „Contextul actual nu a fost neapărat un punct de plecare, am pornit mai degrabă de la latura omenească, cu bune și cu rele, cu imperfecțiuni. Asta e savoarea omului, la urma urmei. Pe John, pentru că este al meu, am încercat să-l apăr și să-l justific și nici acum, dacă-l privesc detașat, nu am cum să-l condamn”.

Recomandări

De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă

Reperele culturale recente acutizează povestea

Niculae precizează că nu este o poveste cu final fericit și nici un scenariu ideal despre cum se pot petrece lucrurile. „Mi-ar plăcea ca orice spectator să se întrebe: oare ce nu a funcționat între oamenii ăștia? Oare ce ar fi putut să facă diferit ca să nu se ajungă la asta? Mi se pare valoros în orice moment și în orice context să ne amintim că lucrurile nu sunt albe sau negre și că mereu, când e vorba de oameni și de relația dintre ei, lucrurile sunt complicate. Omul este complex. Spectatorii vor vedea ceva și nu vor fi siguri de ceea ce au văzut. Oare s-a întâmplat, oare mi s-a părut?, cred că sunt întrebări care pot apărea în capul oamenilor în timpul spectacolului”, adaugă ea.  

Turdeanu crede și el că din fotoliul spectatorului pot pleca prejudecăți, în timp ce, după cum subliniază, contextul actual, mișcarea #metoo, cancel culture, dar și reperele palpabile recente nu fac decât să acutizeze povestea: „Teatrul nu a fost și nu cred că va fi vreodată un teren al «comodului», iar atât timp cât te face să ieși altfel decât ai venit, e minunat. Și, fără doar și poate, «Oleanna» face asta”.

Recomandări

TikTok recunoaște o campanie ilegală de influențare a votului pentru Călin Georgescu și una a Sputnik. Răspunsurile nu i-au convins pe eurodeputați

Actrița vorbește și despre cum este un spectacol care invită la dialog, pentru că naște întrebări și dezbateri, în timp ce spectatorii vor privi același spectacol, dar vor vedea lucruri diferite. 

„Noi am căutat să nu luăm partea nimănui, să nu dăm verdicte, să nu scoatem un vinovat și o victimă, ci să arătăm că lucrurile sunt pe muchie, că pot fi și într-un fel, și în altul. Cum se întâmplă, de obicei, în viață. M-aș bucura să vină cât mai mulți oameni să vadă spectacolul și apoi să facă schimb de idei”, încheie ea.

Am stat de vorbă cu regizorul Mădălin Hîncu atât despre simbolistica piesei, cât și despre rolul ei într-un teatru dedicat tinerilor.

„E o poveste despre ambiguitatea intențiilor omenești”

Libertatea: Mădălin, povestește-mi cum ai aflat de această piesă și ce te-a atras la ea?
Mădălin Hîncu: E un text destul de cunoscut din categoria pieselor „two-hander” (piese de teatru în două personaje), deci nu a existat, propriu-zis, un drum bine definit spre această piesă. Umbla zvonul prin breaslă că e o piesă bună, cu roluri cărnoase pentru actori, iar contextul academic al acțiunii m-a făcut să cred că ar fi o poveste interesantă de rumegat pentru un public tânăr. Pe lângă asta, știam că am posibilitatea să lucrez cu Marius Turdeanu și Ioana Niculae. Alegerea piesei are mai degrabă legătură cu ocazia de a oferi două roluri bogate către doi actori foarte buni.

– Piesa are peste 30 de ani și este relevantă și în contextul actual din România. Cum interpretezi tu mesajul central al piesei Oleanna în contextul social actual?
– Nu știu dacă piesa are aceeași relevanță ca acum 30 de ani. În contextul premierei de atunci, corectitudinea politică era un soi de „baubau” care se plimba recurent în mentalul vestic, iar în montările ce au urmat în anii respectivi, piesa a fost privită ca un soi de tragedie a conservatorismului călcat în picioare de un „feminism fără scrupule”. Prin această optică, piesa mi se pare chiar foarte datată și retrogradă pentru anul 2024. 

Dar citind textul cu atenție, am observat că Mamet încarcă cu foarte mult balast omenesc partea acuzării (personajul Ioanei Niculae). Dincolo de revolta ei ideologică (care da, are tușe progresiste), se ascunde o dramă foarte intrigantă și care poate emoționa spectatorul indiferent de orientarea lui politică. Totodată, nu cred că partea apărării (personajul lui Marius Turdeanu) e doar o victimă a unui „război cultural absurd”. 

Relevanța textului nu are de-a face cu mesajul, ci cu însăși natura scriiturii lui Mamet, care nu oferă răspunsuri clare vizavi de lumea interioară a acestor personaje. E o poveste despre ambiguitatea intențiilor omenești. Lucrând în această cheie cu actorii, am descoperit că textul vrea să provoace, vrea să detoneze convingerile pe care le avem față de felul în care funcționează lumea. Prin urmare, prima invitație pe care aș putea să o fac publicului este de a dezbate posibilele semnificații creionate de Mamet.

– Excelsior este un teatru pentru tineri. Cum crezi că piesa asta se pliază pe noua generație din România?
– Pornesc de la premisa că e o poveste complicată, care poate să țină publicul (chiar și pe cel tânăr) în suspans. Totodată, este o poveste care abordează și felul în care o nouă generație poate răspunde în fața diverselor forme de abuz. Cred că spectacolul se va plia pe interesul tinerilor în măsura în care simt că generațiile tinere sunt mult mai conectate la o formă de discurs activist decât a fost generația mea, de pildă. 

Dar nu garantez că problemele pe care le ridică spectacolul „Oleanna” sunt cel mai ușor de digerat. Și cred că asta poate fi un lucru bun, mai ales pentru un public tânăr. Pe lângă asta, cred că e o poveste care pune sub lupă responsabilitatea actului educațional. Ce e educația? Ce înseamnă și cui folosește? Are conotație politică? Poate fi folosită în scopuri mai puțin nobile? Sunt întrebări care cred că pot rezona cu publicul tânăr.

„Trăim timpuri în care emoția actului artistic a devenit algoritm”

– Apropo de asta, crezi că va exista o diferență în modul în care generațiile mai tinere și cele mai în vârstă vor interpreta piesa?
– Într-un interviu acordat cu ocazia reluării piesei lui Mamet pe Broadway, actorul Bill Pullman a făcut o observație tare interesantă: „Piesa asta e ca un test cu pete de cerneală. Fiecare vede ce vrea”. E o descriere foarte valabilă a experienței „Oleanna”. Deci da, sunt ferm convins că vor exista diferențe de interpretare. Și nu doar de la o generație la alta.

– Spectacolul poate să-i facă pe mulți să se simtă inconfortabil și am simțit asta în sală, când am văzut-o. De ce crezi?
– Mi se pare amuzant că după primul șnur la scenă cu actorii, le-am spus ceva de genul: „M-am simțit foarte inconfortabil urmărind povestea. Cred că asta e miza noastră”. Cred că e foarte bine dacă se simt inconfortabil. Trăim timpuri în care emoția actului artistic a devenit algoritm – mergem la cutare spectacol ca să simțim cutare emoție pentru că e făcut de cutare regizor și joacă actorul cutare. 

Cred că e important să intrăm în contact cu experiențe artistice care să ne provoace. Tind să cred că factorul inconfortabil se naște și din faptul că piesa nu oferă soluții la dilemele pe care le formulează. Iar acest aspect poate fi problematic pentru un public obișnuit cu formula unui „happy end”.

– Ambele personaje au plusuri și minusuri, iar rolurile lor de putere se schimbă de-a lungul spectacolului. Unde este limita între o dinamică dintre un profesor și un student? Care sunt nuanțele la care trebuie să fim atenți?
– Nu sunt în măsură să răspund la această problemă. În acest sens, recomand mai degrabă să urmăriți eforturile profesorului universitar Marian Popescu, expert în etica academică a Universității București. Destul de recent a ținut niște cursuri adresate studenților UNATC despre limitele în cadrul dinamicii profesor-student. În ceea ce mă privește, m-a interesat să explorez dinamica dintre profesorul JOHN și studenta CAROL, două etichete abstracte care ascund două destine particulare într-un cadru ficțional. Nu cred că spectacolul „Oleanna” poate ține loc unui demers expertizat în problematica eticii universitare. E o poveste bine scrisă, care te pune pe gânduri, dar care nu poate constitui o formă de soluționare pentru o problemă atât de vastă și de delicată.

„Cred că e mai degrabă povestea unei femei care are un adevăr de spus”

– Am putea spune că este o piesă anti-woke și cancel culture, cum vezi lucrurile? Apropo de asta, care sunt opiniile tale vizavi de aceste culturi și modul în care sunt interpretate în prezent?
– Nu, nu cred că este o piesă anti-woke ori anti-cancel culture. Sau poate fi, doar dacă luăm în calcul și reversul: că ar fi o piesă antiprivilegii, anticonservatoare, antielitistă. Indiferent de unghi, cred că asta ar simplifica problema textului. În ceea ce privește natura acestor mișcări, aici, lucrurile se complică în funcție de context. România, din punctul meu de vedere, este străină celor două concepte. Ele au rostul unor „capcane mediatice”, scoase din când în când la suprafață ca să distragă masele. Și spun asta pentru că, în ciuda cazurilor scoase la iveală în presă, cazuri care ar fi demne de un așa-zis linșaj de tip cancel culture, consecințele de rigoare întârzie să apară. Abuzatorii și manipulatorii pot dormi liniștiți.

– Cum vezi rolul acestei piese în contextul #metoo?
– Depinde de echipa artistică. În ceea ce privește demersul meu cu spectacolul de la Excelsior, am încercat să fiu foarte atent la ce scoate Carol (Ioana Niculae) pe gură și am fost surprins de adevărul ei. Cred că în contextul #metoo, piesa poate să îndemne la o atenție mai acută și mai serioasă vizavi de demersul unor oameni de a-și face povestea auzită, fără să fie nevoiți să se scuze pentru că au această dorință. În cazul multiplelor montări ale „Oleannei”, Carol a fost zugrăvită ca un soldat înregimentat de mișcarea feministă. Or, eu cred că e mai degrabă povestea unei femei care are un adevăr de spus, un adevăr sugrumat de diverși factori sociopolitici.

– Societatea patriarhală în care trăim, abuzurile de putere și manipularea din sistemul educațional de la noi nu sunt lucruri noi, iar contextul de la SNSPA stă drept dovadă. Poate fi piesa și un semnal de alarmă în acest sens?
– Sunt diferențe semnificative între cazul de la SNSPA și intriga din „Oleanna”, aș evita să fac această paralelă din simplul motiv că mi s-ar părea insultător pentru victimele implicate în aceste abuzuri. Pe lângă asta, rolurile de victimă-abuzator devin interșanjabile pe parcursul poveștii noastre, iar scopul lui Mamet depășește aria socialului. Dacă aș fi dorit să trag un semnal de alarmă, aș fi ales, cu siguranță, altă piesă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

„Am responsabilitatea de a spune o poveste cu miză pentru societatea în care mă regăsesc”

– Care crezi că este rolul teatrului în societatea din România?
– Să mai atenueze din derizoriu. Să ne facă să ne simțim mai puțin singuri.

– Simți o responsabilitate față de public sau de a genera anumite schimbări ori debate-uri prin piesele pe care le alegi?
– Am responsabilitatea de a spune o poveste cu miză pentru societatea în care mă regăsesc, dar nu cred că pot genera tipul de schimbare despre care vorbiți. Încerc pe cât posibil să nu mă mint. Ideea de a mă erija într-un emisar al dezbaterii prin artă mi se pare o idee periculoasă. Ar însemna să pretind că înțeleg ce se întâmplă în lume. Or, sincer să fiu, nu prea înțeleg mare lucru.

– Ce piese crezi că vor să vadă spectatorii în ziua de azi?
– Cred că singura condiție e să nu plictisești publicul. Eu, personal, prefer să nu mă gândesc la ce își dorește. Teatrul nu e restaurant.

– Avem nevoie de piese care să chestioneze anumite valori, concepte, patternuri ale unei societăți? Îmi poți da și 2-3 exemple de spectacole pe care să le urmărim, în acest sens?
– Nu știu cum s-o spun altfel, dar cred că teatrul bun se ocupă doar cu acest act al chestionării. Altfel, ar fi propagandă. Câteva recomandări: „PAM” (regia Alex Bogdan, Teatrul de Comedie), „Exil” (regia Alexandra Badea, Teatrul Național București), „Cine l-a ucis pe tata?” (regia Andrei Măjeri, Teatrul Metropolis), „Dragonul” (regia Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timișoara).

– Ce proiecte urmează pentru tine, unde te mai vedem?
– La ora actuală, pe lângă „Oleanna” la Excelsior, puteți urmări „Fiul” la Teatrul German de Stat Timișoara, „Despre șoareci și oameni” la Teatrul Municipal Bacovia Bacău, „O noapte furtunoasă” la Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava. Urmează o nouă colaborare cu Teatrul Municipal Bacovia Bacău.

Fotografii: Volker Vornehm

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro