Priorități bugetare: ce spune despre noi faptul că dăm mai mulți bani la Armată decât la Educație?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Comparația între bugetele Armatei și cel al Educației poate părea inoportună, dat fiind că avem un război la graniță, însă nu suntem singura țară aflată în această poziție - România are cea mai mică alocare pentru Educație raportat la PIB și este singura țară, chiar și printre cele care împart o graniță cu Rusia sau Ucraina, indiferent că vorbim de cele care-și îndeplinesc angajamentul NATO, care a ajuns în poziția să aloce mai mult pentru Armată decât pentru Educație.
Cuprins:
E deja decembrie și foarte curând vor începe discuțiile privind bugetul național pentru 2024. În anticiparea dezamăgirii obișnuite legate de alocarea mică pentru Educație, propunem o discuție despre cum își stabilește România prioritățile bugetare, încercând să înțelegem mai bine cum ar putea statul să investească mai mult în Educație.
În 2008, toate partidele politice, sindicatele, ONG-urile și oricine avea vreo legătură cu educația au agreat și aplaudat un acord numit pompos Pactul pentru Educație. Printre angajamentele luate atunci de clasa politică și civică din România a fost faptul că vom avea minimum 6% din PIB alocați bugetului Educației, în fiecare an. Promisiunea a fost trecută inclusiv în vechea Lege a educației naționale nr. 1/2011, mai exact la articolul 8.
<strong>De atunci, an de an, angajamentul este încălcat cu seninătate: cele mai mari valori au fost în 2008 și în 2009 - 4,2%, respectiv 3,9%. În rest, vârful a fost în anul 2015, când s-au folosit 3,2% din PIB. A fost și ultima dată când alocarea a depășit 3%. Pentru 2022 au fost alocați doar 2,13% din PIB, iar în 2023, 2,1%. </strong>
În 2024, lucrurile vor arăta diferit, dar nu cu mult: ne putem aștepta la un buget mai mare, mulțumită în primul rând profesorilor care și-au câștigat drepturi salariale mai mari în urma grevei. Totodată, bugetul va fi mai mare pentru a acoperi și creșterile alocate burselor, precum și unor cofinanțări ale unor proiecte europene mari. Mai mult, în noua lege a învățământului preuniversitar (Legea nr. 198/2023) la art. 134 este menționat că finanțarea pentru educație, acoperind atât învățământul preuniversitar, cât și pe cel universitar, trebuie să reprezinte cel puțin 15% din cheltuielile bugetului general consolidat. Astfel, raportarea nu se mai face la produsul intern brut (PIB), ci la bugetul național, adică doar la suma pe care statul o colectează și o poate redistribui. Este o schimbare care poate avantaja ministerul, dar după cum vom vedea, nici această țintă nu este respectată.
O sumă mai mare, un procent mai mic
E important să înțelegem ce înseamnă, de fapt, aceste cifre. În termeni absoluți, bugetul educației a crescut aproape în fiecare an: în 2008, bugetul era de 22 de miliarde de lei, iar în 2023, este de 32,5 miliarde de lei. Așadar, o creștere de 48%. Diferența este explicată de faptul că între 2008 și prezent, PIB-ul României s-a triplat, de la 524 de miliarde lei la 1.550 de miliarde de lei.
Dacă ne raportăm la buget, procentual, educația primea 28% în 2008, în vreme ce în 2023 primește doar 9%. Așadar, vedem că România aloca în 2008 aproape dublul țintei de 15% din buget menționată în legea recent adoptată, în vreme ce acum alocă cu șase puncte procentuale mai puțin decât își propune. Este important de menționat însă că din 2011, educația este doar parțial finanțată de la bugetul național, o parte din finanțarea școlilor, în special ce ține de întreținerea, modernizarea, dotarea și extinderea clădirilor, revine în responsabilitatea autorităților locale. Aceste sume nu sunt incluse în procentele sau cifrele pe care le-am prezentat mai sus. Altfel, începând din 2016, statul finanțează și școlile private, asigurând și pentru acestea finanțarea per elev, ceea ce înseamnă că, în realitate, învățământul de stat a beneficiat de și mai puțini bani decât sunt prevăzuți în buget.
Felul în care Ministerul Finanțelor construiește bugetul național și bugetul fiecărui minister este complex, iar în cadrul educației, discuția este și mai complicată întrucât trebuie luate în calcul și cheltuielile de la nivelul autorităților locale. ONG-ul Funky Citizens a realizat recent o analiză detaliată a finanțării Educației în perioada 2016-2022, singura din ultimii ani care își propune să se uite la toate cheltuielile, atât din bugetul național, cât și din bugetele locale. În articolul nostru ne vom uita la alocările inițiale din bugetul național. Cheltuielile finale sunt, în general, mai mari decât această alocare, dar nu suficient pentru a invalida argumentele și concluziile noastre.
O treime din PIB-ul promis, în ultimii 15 ani
O discuție despre cheltuieli este interesantă, pentru că indică inegalități structurale semnificative în interiorul sistemului (în special între felul în care sunt finanțate școlile din mediul rural față de cele din urban) și relevă alte greșeli strategice importante ale ministerului, dar despre asta vom vorbi în articole viitoare.
Este, în acest caz, legitimă supărarea oamenilor că educația nu primește 6% din PIB? În fond, sunt destule școli prin țară care arată mult mai bine decât acum 15 ani, numărul de elevi e mai mic, iar alocarea, cum am explicat mai sus, nu e chiar atât de mică pe cât pare când auzim 2,1% din PIB.
Ca de obicei, important este cum privim lucrurile. Cifrele sunt aceleași indiferent cum te uiți la ele, dar povestea pe care o spun diferă în funcție de ce e important pentru noi, de perspectiva din care facem interpretarea. În consecință, sunt două întrebări (și jumătate) la care trebuie să răspundem:
- Putea România să aloce mai mulți bani pentru Educație în acest timp?
- Ar fi trebuit să aloce mai mulți bani România/De ce ar fi trebuit să aloce mai mulți bani pentru educație?
Putea România să aloce mai mulți bani pentru educație în acest timp?
Guvernul ar fi putut aloca Educației mai mulți bani în două feluri: prin redistribuirea sumelor pe care le-a alocat în altă parte sau prin creșterea colectării de bani la bugetul național special pentru a suplimenta bugetul Educației. Ambele decizii sunt, desigur, politice. Ar fi trebuit ca un partid să facă din educație o prioritate, în mod real.
Un exemplu incomod sunt alocările făcute pentru Armată și serviciile secrete. Bugetul anunțat pentru 2023 pentru Armată este mai mare decât bugetul educației - procentual, 2,1% față de 2,3%, în termeni absoluți cu aproape 3 miliarde de lei mai mult. Este o premieră, dar nu este surprinzătoare - bugetul Armatei crește și tot crește, an de an, atât ca procent din PIB, cât și în sumă efectivă: în 2008, bugetul era de 8,2 miliarde de lei, adică 1,5% din PIB. Raportat la bugetul național, armata primește la fel de mult în 2023 pe cât primea în 2008 - în jur de 10% din total. Iată, deci, că pentru Armată s-au găsit bani - bugetul pentru anul în curs este de 35,3 miliarde de lei. Dacă educația ar fi beneficiat de o creștere proporțională, astăzi ar fi avut aproape 94,7 miliarde de lei, adică 6,1% din PIB, 27% din bugetul național. La fel, și-n cazul serviciilor secrete, bugetele acestora au crescut.
Nici alte ministere nu au avut parte de creșteri la fel de substanțiale. De exemplu, Transporturile primeau în 2008 aproximativ 11,8 miliarde de lei, adică 2,25% din PIB, în timp ce pentru 2023, alocarea a fost de 23,3 miliarde de lei, doar 1,5% din PIB. Ministerul Afacerilor Interne a primit pentru acest an 26,3 miliarde, aproape 1,7% din produsul intern brut, față de 9,2 miliarde, sau 1,75% din PIB cât era alocarea din 2008. Pentru ambele, la fel ca în cazul Educației, valorile absolute au crescut, dar au rămas în urma creșterii economice din acești 15 ani, așa că acum primesc o felie mai mică din bugetul de stat, dacă ne raportăm la procentele din PIB.
România taxelor tot mai mici
O altă decizie politică importantă este cea în care România scade și tot scade taxe și este scârbită de ideea de a introduce noi taxe. Din nou, toate partidele pare că au o înțelegere universală, chiar și PSD, în puținele momente când propune noi taxe ajungând inevitabil să dea înapoi și să se lepede de astfel de idei. De altfel, legea educației introdusă în 2011 a creat un sistem care promovează inegalitățile, lăsând bună parte din responsabilitatea pentru finanțarea școlilor autorităților locale. Rezultatul era predictibil: în București, unde au avut bani mulți primăriile, s-au modernizat școlile. În comunele sărace, de unde nu ai ce bani să colectezi, că populația este sensibil mai săracă, ai școli care nu se pot încălzi iarna.
Cum am menționat anterior, România colectează foarte puțin la buget - raportat la media europeană, România este la coadă, cu doar 27,4% din PIB, față de media europeană de 40,9% și față de alte țări care ajung chiar și la 47,7%, cum ar fi Franța. Cum funcționăm ca un semiparadis fiscal, există suficient spațiu fiscal pentru a taxa mai mult partea din societate care a profitat cel mai tare de creșterea economică fabuloasă din ultimii ani și a putea distribui din acest belșug și în zonele de unde nu au ce să gospodărească mai bine pentru a aloca mai mult în plan local.
Dacă ar fi ținut pasul alocarea pentru educație cu creșterea PIB-ului, astăzi am fi avut un buget de 65 de miliarde lei, de două ori mai mult. Dacă am fi avut o colectare cât media europeană și am fi păstrat alocarea din buget, am fi avut la Educație cu 21% mai mulți bani, adică 7 miliarde de lei în plus. Alegerea politică de a taxa cât mai puțin este însă transpartinică, în ciuda faptului că până și instituții internaționale precum Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional spun că România ar trebui să-și mărească bugetul și ce colectează din PIB.
Ar fi trebuit să aloce mai mulți bani România pentru Educație?
Așadar, dacă ar fi existat voință politică, sau dacă ar exista, România ar fi avut și ar avea de unde să ia bani. Rămâne de stabilit dacă ar trebui să o facă. În fond, nu a trecut așa mult timp de când fosta ministră a educației, Monica Anisie, declara că și dacă ar primi mai mulți bani, nu ar avea ce să facă cu ei.
Deciziile politice au implicații: să iei de la Armată și să dai la Educație e o decizie politică semnificativă, care ar indica o abatere de la angajamentul ferm luat de România de a respecta alocarea minimă impusă de NATO și față de partenerii strategici.
<strong>Este important de notat însă că doar o treime din numărul total de membri NATO respectă acest angajament, prin urmare, vorbim din nou despre o opțiune și o preferință a României de a prioritiza această obligație față de Armată și NATO și de a-și ignora propriile ținte în ceea ce privește educația. </strong>
Nici alternativa căutării unor alte sume pentru a crește veniturile la buget nu este ușoară: asumarea unei viziuni politice care să schimbe regimul fiscal pentru a crește colectarea bugetară, inclusiv prin introducerea de taxe noi, ar produce o schimbare semnificativă, întâmpinată în mod cert cu multă opoziție, cu mulți nemulțumiți, posibil cu un cost politic inițial greu de combătut. Sunt investitori care sunt atrași exclusiv de facilitățile fiscale extinse, orice limitare a acestora îi va îndepărta, ceea ce înseamnă că partidul sau partidele care-și vor însuși aceste consecințe trebuie să aibă un plan și pentru a compensa eventualele pierderi cauzate de aceste plecări.
În acest caz, pentru ce să riscăm să ne dezamăgim partenerii strategici și să speriem investitorii? Răspunsul nu poate fi doar pentru că am zis în pact acum 15 ani că vom face asta, sau că așa zice un articol sau altul din vechea sau noua lege a educației. Un răspuns bun ar fi acela că ne dorim altceva pentru noi. Că nu mai vrem să avem o economie care este atractivă pentru investitori deoarece oferă forță de muncă ieftină și facilități fiscale la limita statutului de paradis fiscal. Un răspuns bun ar fi că nu mai vrem să fie mai viabil pentru un băiat de 14-15 ani să se ducă să muncească la negru pe șantiere decât să-și continue școala, să meargă la liceu, să ia în considerare și studii universitare. Am putea să nu mai acceptăm faptul că și după măririle obținute de profesori în urma grevei din acest an, salariul unui profesor debutant abia ce va atinge nivelul salariilor pentru care abia găsesc localurile fast-food angajați în București.
Putem cere mai mulți bani pentru Educație pentru că ne dorim nu doar să stopăm creșterea inegalităților, ci să le reducem în mod activ, să compensăm substanțial bugetul în comunitățile cele mai sărace, să nu mai avem școli fără canalizare, fără căldură, fără dotări și resurse necesare unei educații de calitate. Sau ca să avem cantine școlare în fiecare școală, care să asigure cel puțin o masă caldă pe zi pentru toți elevii. Să avem licee aproape de casă pentru toți elevii și să eliminăm părăsirea timpurie a școlii. Să avem consilieri școlari în fiecare școală, mediatori școlari peste tot pe unde este nevoie, profesori de sprijin cu toate resursele necesare și programe bine finanțate de formare continuă pentru toate cadrele didactice.
Foto: Agerpres
mihaelamicu2001 05.12.2023, 12:45
Conducatorii ne vor prosti. Asa putem fi usor manipulati.
Firmy193 05.12.2023, 13:39
În America e la fel. Bernie Sanders a ridicat aceeași problemă. Nu e ceva doar românesc. Ieșiți din gândirea de melteni.
milli 05.12.2023, 14:46
intr-un articol lung, nu atingeti nici macar tangential cum s-ar putea creste calitatea invatamantului. Vorbim doar de banii alocati, de salariul unui debutant care e mic, dar si munca e putina iar interesul de multe ori e zero. Nici macar la medtatiile pe care le platim oamenii astia nu isi dau mai mult interes, deci garantat nici cu bani nu vom creste calitatea oamenilor.
asdqaz 05.12.2023, 15:40
imparteala bugetara oricum e deficitara
gri57 05.12.2023, 15:40
Sotia lui Ma Ciuca era o contabila la casa ei cand sotul a angajat-o la armata cu gradul de plutonier ( mai mult nu se putea ) a iesit la pensie plutonier . " Gabita Oprea " a reactivat-o , avansata direct maior si scoasă la pensie imediat după . Acum femeia primește pensie de ofițer superior alături de peste 2000 de generali , personal MAPN ( bufetiere etc ) iesiti la pensie " de serviciu " adică nesimtita pe la varsta de 50 de ani .... aici sunt banii Dvs