Revoluția digitală ne poate reda bucuria vieții la țară

Românii au apărut pe scena istoriei ca neam pastoral-agrar. Nu e o particularitate absentă în devenirea altor națiuni. Diferă doar ritmul – la noi mai lent – al migrației din rural spre urban, care urmează succesivele revoluții industriale, constituirea statelor moderne, alfabetizarea și apariția claselor specific urbane („burghezia” și „proletariatul”).

Elitele noastre intelectuale au fost mereu conștiente de această întârziere, pe care au tratat-o în două maniere opuse. O parte a creatorilor de cultură – în special umanistă – au idealizat matricea sătească a ființei românești. Ei au generat ideologiile „retrograde”, care văd modernitatea ca pe o demonie alienantă și exaltă virtuțile simplității ancestrale.

Cea mai mare parte din literatura noastră cultă a plătit tribut acestor concepții paseiste, în numele semănătorismului, poporanismului sau legionarismului. Până la Blaga, mai toți noii membri umaniști ai Academiei Române au rostit discursuri de recepție axate pe dacism și ruralism.

O altă parte a vieții noastre intelectuale – îndatorată științelor exacte și mitologiilor citadine importate din Occident – a pledat pentru urbanizare, văzând în aceasta scurtătura prin care puteam ajunge din urmă națiunile civilizate.

Monarhia a căutat o sinteză între identitatea țărănească și dinamica orășenească, iar comunismul s-a străduit să forțeze industrializarea, să „sistematizeze” satele și să introducă în imaginarul colectiv figura centrală a „inginerului”, ca demiurg victorios în lupta cu forțele naturii ostile. Deși instalarea regimului totalitar sovietic s-a sprijinit, printre altele, pe un „Front al plugarilor”, marxism-leninismul a detestat țărănimea și tradițiile sătești, în care denunța deopotrivă legătura cu mica proprietate privată a „chiaburilor”, latifundiile boierești și atașamentul față de „misticismul” ortodox.

În comunism, „țărănia” a fost conotată peiorativ și așa a rămas până prin anii 2000, când fondurile europene și moda ecologistă a alimentației „bio” au reabilitat în conștiința publică ideea de mică întreprindere agricolă.

Astăzi, suntem cu precădere orășeni de dată recentă, sensibili la chemarea sentimentală a „străbunilor” țărani, dar obsedați de cetate, confort și soluții „smart”. Putem spune – sau mai degrabă spera – că intrăm într-o nouă etapă.

Migrația spre orașe (unde locuiesc acum circa 56% dintre cetățenii români) va continua, dezvoltând centrele importante (București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova și Galați). Capitala, unde trăiește deja 10% din populația noastră, va ajunge în următoarele decenii o conurbație vibrantă, poluată, eclectică și mult extinsă ca arie metropolitană, cu 3-4 milioane de locuitori. Este însă „pustiirea” mediului rural o fatalitate?

Ar trebui să ne gândim mai des și mai pragmatic la interesul de a reda satului o anumită atractivitate. Nu doar pentru că satele, mai ales cele  subcarpatice și intracarpatice, sunt locurile cele mai frumoase din țară – ci și pentru că revoluția digitală, combinată cu importantele resurse financiare alocate prin PNRR, va multiplica conexiunile rutiere sat-oraș, favorizând accesul local la servicii mai bune și telemunca.

Important e și exemplul dat de tinere familii de corporatiști, care se repliază în satele limitrofe ale marilor centre urbane și laudă pe social media bucuriile simple ale „vieții la țară”, în aer curat, sub un cer nocturn înstelat, printre oameni cumsecade și cu un spațiu personal mai amplu.

Satul ar putea renaște nu doar prin politici publice adecvate IMM-urilor agricole sau progresul infrastructurii (apă curentă, gaz, internet), ci și prin demontarea legendei negre a „țărăniei”, adică prin apariția unui snobism cultural „arcadic”.

În SUA, adjectivul suburban nu desemnează mitocănia precară, ci luxul rezidențial rezervat unor profesioniști bine educați și activi. Ne-am putea orienta spre acest model. El nu exclude, în cazul românesc, deșertificarea unor zone rurale de câmpie, însă ar putea reinventa satul de deal și de munte, cu avantajul unei distribuții demografice armonioase și crearea unui țesut economic echilibrat.

Nu cred că ești mai câștigat dând o căruță de bani pe un apartament dintr-un nou bloc cu zece etaje de la periferia Bucureștiului, față de opțiunea de a construi de la zero sau a reabilita o casă într-un sat din Argeș, Muscel, Maramureș, Bistrița sau Bucovina, mai ales dacă îți câștigi existența în fața unui computer și îți plătești facturile pe telefonul mobil. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE