Marți, 15 iunie 2021, DNA a comunicat că l-a trimis în judecată pe omul de afaceri Alexander Adamescu, pentru că a mituit doi judecători. Alexander este fiul lui Dan Adamescu, fostul proprietar al companiei Astra Asigurări și al ziarului „România liberă”. 

Avocatul care a murit la metrou

Adamescu senior și patru judecători au fost condamnați în 2018 tot pentru mită. Cu multă vreme în urmă, pe 19 mai 2014, la ora 14.45, un bărbat se arunca și murea între vagoanele metroului din stația Piața Unirii.

Era avocatul George Dumitru, cel prin care Dan și Alexander Adamescu cumpăraseră judecătorii de la Tribunalul București. Avocatul recunoscuse faptele în fața procurorilor. El a indicat și firma prin care familia Adamescu i-a vărsat echivalentul a 50.000 de euro pentru plata judecătorilor.

La șapte ani de atunci, Alexander Adamescu este liber în Marea Britanie. 50.000 de euro pentru patru judecători de la Tribunalul București. Dar se poate și mai ieftin.

Mita unui angajat din DNA: „Lasă, să ai de benzină!”

„În timp ce GOLEAC MARIAN mă conducea spre ieșire, acesta s-a îndreptat spre mine și cu un gest discret, având palmată în mână, mi-a înmânat o sumă de bani”, povestește un angajat DNA, într-un alt dosar penal. 

Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul
Recomandări
Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul

Omul intrase pe fir într-o operațiune de mituire a personalului din DNA de către șeful ADP Sector 4. Ofițerul care se prezentase ca unul dintre șefii de la serviciul tehnic a mimat refuzul: „Hai, măi, Mariane!”. „Goleac Marian mi-a spus imediat: «Lasă, să ai de benzină!»”.

Când a numărat banii, a găsit două bancnote de 200 de euro și una de 100 de euro. 500 de euro pentru unul dintre responsabilii din DNA, la atât îl evaluase șeful ADP Sector 4. 

„Omul din serviciul tehnic” era, de fapt, un ofițer sub acoperire. El a descoperit că unul dintre colegii săi din DNA, un ofițer judiciar, chiar primise mită de la Marian Goleac pentru închiderea unui dosar. Nu mult mai mult decât îi oferise lui. 1.000 de euro. 

Haosul de la procesul Colectiv

Miercuri, 16 iunie 2021, este a treia zi în care cei doi judecători din dosarul „Colectiv” discută reducerea pedepselor primarului Cristian Popescu „Piedone” și a celorlalți oameni din Primăria Sectorului 4.

Avocați cu mare experiență descriu scenele de la Curtea de Apel București ca pe unele „haotice, cum nu am văzut până acum în justiție”. Completul a decis disjungerea cazului primarului Piedone, apoi a revenit într-o deliberare și o spirală de măsuri „din care nimeni nu înțelege nimic”, potrivit acelorași avocați.

Prima întâlnire faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. Dezbaterea are loc în această noapte. Ce reguli trebuie să respecte candidații
Recomandări
Prima întâlnire faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. Dezbaterea are loc în această noapte. Ce reguli trebuie să respecte candidații

Din cauza protestelor sale, procurorul DNA a fost dată afară din sală, de către instanță. Ea s-a refugiat în spate, pe locurile publicului, între rudele celor morți. „Sunt un simplu cetățean, e un proces deschis”, a strigat procurorul. Înfruntarea din sala de judecată a ajuns aproape la nivel fizic.

De ce prețul mituirii unui judecător e atât de mic?

Ca și întâmplarea tragică din stația de metrou Piața Unirii, ca și „plinul de benzină” de la administrația Sectorului 4, scenele de la Curtea de Apel sunt o consecință a „ieftinirii” democrației românești. Mita e mică, iar în multe cazuri nu mai e nevoie de ea (la Curtea de Apel nu există nici cel mai mic indiciu în acest sens), dacă cei judecați sunt suficient de puternici și influenți.

Cu 500-1.000 de euro cumperi un angajat al DNA, ofițer de poliție sau din serviciul de supraveghere a telefoanelor. Cu puțin peste 10.000 de euro, manipulezi verdictul unui judecător. Cu câteva sute de mii de euro îți edifici un mecanism de propagandă, așa cum a procedat Cristian Popescu Piedone și la sectorul 4 și la sectorul 5, până a ajuns într-o poziției de putere în stare să răstoarne un proces.

Dacă un astfel de caz, despre moartea a 65 de oameni, poate fi trenat cinci ani și apoi, în ceasul al doisprezecelea, ajunge să fie disjuns în privința lui Piedone, care este șansa ca unui simplu cetățean o instanță să-i apere drepturile în mod obiectiv?

România, văzută de pe Veseliei. Unde n-aţi înţeles?
Recomandări
România, văzută de pe Veseliei. Unde n-aţi înţeles?

Orice preț este degradant când e vorba de mită. Dar prețurile mici transmit societății o informație în plus. 

Polițiștii, ofițerii judiciari și magistrații cumpărați acceptă puțin pentru că, de fapt, atât mituitorii, cât și mituiții, sunt parte a unui sistem în ierarhia căruia ordinul bate, deseori, banul. Dacă „e decis” să fie protejat cineva, atunci va fi protejat. Ce pică în plus, e un bonus. Adevăratul beneficiu e însă că deservești sistemul. Goleac și ai lui vorbesc, la un moment dat, de parfumuri și pixuri mai scumpe. Simbolul contează, serviciul e altul în rețelele organizate. 

Cum s-a împăcat DNA cu cel care i-a vulnerabilizat oamenii

Așa se explică și faptul că, deseori, instituțiile statului minate de acești mituitori ajung să se împace cu ei când îi prind, fără să fie nici furioase și nici decise să extirpeze obiceiul. 

Dacă ai cumpărat un agent FBI, vei fi vânat în justiție și dat de exemplu. La noi, chiar procurorii propun să primești fără executare.

După ce Marian Goleac a fost descoperit ca mituitor de oameni din DNA, aceeași DNA a semnat o înțelegere cu el. Stenogramele arată că Goleac, ocupantul unei poziții publice despre care presa a scris repetat că e conectată la Clanul Sportivilor, știa pe de rost procurorii din DNA. Avea acces la numele ofițerilor judiciari, la stadiul cercetărilor, la probele strânse împotriva sa înainte ca ele să intre în dosar și cunoștea viteza cu care va fi cercetat fiecare dosar în parte.

Acest volum de informații nu se află printr-un singur om mituit. DNA îl monitoriza pe Goleac sau Goleac monitoriza DNA, într-un proces sfidător și foarte util pentru a realiza dimensiunea problemei?

Ce au făcut generalul Ciocârlan și oamenii lui

Între degradarea democrației și inacțiunea sau complicitatea oamenilor din serviciile secrete există o determinare directă. Probabil că are nervi tari ca să fie mulțumit de el însuși și de activitatea oamenilor săi generalul SRI Adrian Ciocârlan, unul dintre liderii Serviciului, care s-a ocupat, printre altele, de București.

Capitala și sectoarele ei au ajuns modele clasice prin care rețelele politicieni-clanuri-magistrați subminează Constituția pe care SRI o păzește, ca pe cel mai prețios bun comun al nostru.

Iar răul, în sensul extinderii sale, riscă să înceapă abia acum. Există un risc semnificativ ca cele 29 de miliarde de euro din PNRR să alimenteze corupția.

Corupția nu înseamnă doar că cineva fuge cu resursele publice. Aceasta ar fi o pierdere mare, însă ar rămâne mai ales la stadiul de minus contabil. Pierderea democratică este însă mult mai mare. Căci corupția înseamnă că, pe baza acestor bani furați, rețelele își cumpără imunitate, prin mituirea poliției, procurorilor, judecătorilor sau oamenilor din serviciile secrete. Societatea este afectată direct.

Dintr-o șansă de creștere democratică, PNRR poate deveni un „blestem al resurselor”, dacă resursele ajung să fie folosite pentru compromiterea instituțiilor democratice. 

Next Generation EU: Mafia sau instituțiile

Primarii Piedone sau Băluță, Adrian Ionel de la Unifarm și alți protejați ai destinului au cheltuit până acum banii adunați în țară. În curând, supraelita și păpușarii vor avea la dispoziție partea care revine României din planul NextGeneration EU. Plus fondurile europene din ciclul regulat. Dacă au reușit să pervertească democrația cu mai puțin bani, ce vor reuși cu sume imense?

Pericolul e atât de mare, pretutindeni, nu doar în România, încât Parlamentul European a reacționat, indiferent de gruparea din care fac parte politicienii. 

„Uniunea Europeană nu e un bancomat de la care poți retrage bani fără nicio regulă, fără nicio condiție”, a spus eurodeputatul polonez Robert Biedroń, membru al grupului S&D. 

Trebuie să ne asigurăm că banii noștri din UE nu contribuie la trucarea sau furtul unor alegeri.

Eurodeputatul Daniel Freund, grupul „Verzilor” europeni:

„Fiecare euro care se infiltrează în buzunarele întunecate din Europa reprezintă o amenințare la adresa credibilității Europei”, crede Moritz Körner, eurodeputat Renew. 

Furtuna de bani

Cu bani murdari se va eroda controlul popular asupra celor aflați la conducere. În lipsa posibilităților reale de a controla, va crește distrugător ceea ce jurnalistul și scriitorul Fareed Zakaria numea „neîncrederea oamenilor de a se implica în aspectele publice și civice”. 

Pentru Zakaria, „Viitorul libertății” a fost vegheat nu doar de alegerile informate, ci și de instituțiile precum Curțile de Justiție, băncile naționale și alte entități plasate, prin grija designului democratic, departe de politică. Ele au fost ținute dincolo de tentația „majorității zilnice”, de influența lobby-urilor sau de rumoarea Facebook și Twitter. Sunt organizații pe care, cu bună știință, cetățenii le-au pus la adăpost de capriciile manifestate chiar de ei, în calitate de cetățeni.

Drumul politizării și francizării acestor instituții, de la Curtea de Conturi la tribunale și de la Poliție la servicii secrete, este de multă vreme început în România și furtuna de bani care vine spre noi poate însemna pierderea controlului. 

Primul și al treilea articol din ciclul dedicat banilor europeni și perspectivelor românești le puteți citi aici:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”. Detalii năucitoare de la Constanța
Știrileprotv.ro
„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”. Detalii năucitoare de la Constanța
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
FANATIK.RO
Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
GSP.RO
Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
Vedeta care revine oficial în televiziune. A semnat deja un nou contract cu Antena 1
FANATIK.RO
Vedeta care revine oficial în televiziune. A semnat deja un nou contract cu Antena 1
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Unica.ro
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul mediteranean a ajuns în Vest şi va traversa toată ţara. Litoralul, lovit din nou după ce a fost devastat în august
Observatornews.ro
Ciclonul mediteranean a ajuns în Vest şi va traversa toată ţara. Litoralul, lovit din nou după ce a fost devastat în august
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință
HOROSCOP
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI