Cele mai frecvente mituri despre nutriția și sănătatea animalelor de companie, demontate de specialiștii Pedigree România

Comentează
Arhiva foto

La întâlnirea de la Cafeneaua Cățeilor, organizată de Pedigree România și moderată de jurnalista Melania Medeleanu, mai mulți experți au răspuns celor mai frecvente întrebări referitoare la nutriția, sănătatea și comportamentul animalelor de companie.

Populația de animale de companie a crescut în pandemie, din martie 2020: pentru pisici cu 12%, iar pentru căței cu 15% și peste jumătate din numărul lor total se referă la pui sub un an. Numărul celor care au adoptat este pe plus, cu 30 de procente.

COVID-19 și animalele de companie

Avem în România aproape șapte milioane de câini și patru milioane de pisici, amândouă populațiile fiind în creștere față de recensământul desfășurat de MARS România în 2015.

Două din trei gospodării au cel puțin un animal de companie, mai exact un cățel, sau cel puțin două pisici. În România, majoritatea pisicilor și cățelușilor sunt metis și foarte puțini dintre ei sunt de rasă pură. În ultimul an și jumătate, stăpânii au avut ocazia de a petrece mai mult timp cu animalele lor de companie, care au dus la reducerea sentimentelor de izolare, chiar la îmbunătățirea stării de spirit.

Noi la MARS România, am încercat să înțelegem care este impactul COVID-19 asupra animalelor de companie, așa că am desfășurat un studiu în câteva țări din Europa, inclusiv România, pentru a afla efectele bolii asupra categoriei de hrană la animale, asupra animalelor de companie, dar și cum a crescut populația lor, a precizat Mihaela Negrescu, Portfolio Manager pentru Europa Centrală, pentru categoria de recompense pentru căței și pisici.

Mihaela Negrescu face parte din Departamentul de Marketing al Mars România. Ea însăși a adoptat un cățel în decembrie anul trecut. 

Câinii pot contracta virusul SARS-CoV-2 de la stăpân?

Conform specialistului, nu există dovezi științifice care să confirme că stăpânii pot transmite coronavirusul mai departe animalelor de companie: „aceste virusuri tind să fie specifice pentru fiecare animal în parte, așa că nu există o transmisibilitate clară de la om către animal, așa că putem avea grijă de patruped în cazul în care unul dintre îngrijitori s-a infectat cu SARS-CoV-2, a explicat Mihaela Negrescu.

Animalele de companie pot purta măștile de protecție pe care le folosesc stăpânii?

Din nou, nu există dovezi științifice conform cărora măștile de protecție ar putea proteja sănătatea animalelor de companie de bolile infecțioase. Specialistul sugerează că fețele patrupezilor sunt variate, în comparație cu fizionomia oamenilor, așa că în mod sigur masca pe care stăpânii o poartă nu este adecvată pentru căței și, mai mult decât atât, există posibilitatea să se creeze un disconfort și stres.

Nutriția animalelor de companie

Dr. Iulian Amza este medic veterinar în Departamentul de Petcare al MARS România, din care face parte de peste 15 ani. Din 2011, este doctor în științe medicale veterinare la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, având o lucrare de doctorat în „Diabetul experimental”, o afecțiune care apare, cu mare pondere, în rândul animalelor de companie din cauza nutriției necorespunzătoare. Specialistul l-a adoptat pe Goofy, un metis de pe stradă, când îl avea pe Nero, un Ciobănesc Carpatin iar decizia a fost una importanta fiindca prima bariera a fost socializarea dintre cei doi.

Hrana gătită acasă nu este completă și echilibrată în nutrienții de care animalele de companie au nevoie pentru a crește și a se dezvolta armonios. Ciocolata este un aliment toxic pentru căței și poate duce inclusiv la deces. Vestea bună este că există pe piață multe alternative în hrana specializată, din care stăpânii pot să aleagă.

Nutrienții, >40 la număr, trebuie luați din cinci mari categorii de ingrediente: proteinele care au un rol în structura organismului, mai exact musculară; grăsimile care sunt sursa de energie; carbohidrații care pe langa rolul lor energetic mai au si un rol in tranzit intestinal; vitamine și minerale cu rol in functiile metabolice ale organismului si tot un ingredient ( macronutrient ) important este si apa care trebuie pusa la dispozitie pe toata perioada zilei”, explică medicul veterinar.

Orice exces sau, dimpotrivă, deficiență duce la dezechilibre.

Cele mai frecvente dezechilibre sunt cele ale calciului și fosforului în momentul în care vorbim de cățeluși în plină creștere. Când vorbim de fier, este un mineral care are un rol important în circulația hemoglobinei parte ( materia colorata ) a globuleleor rosii care ajută la transportul oxigenului în sânge. Când vorbim de proteine, există aminoacizi esențiali care nu sunt secretați de animal si care trebuie pusi la dispozitia lor prin alimentatie ( ex. Taurina ). Până la urmă, dezechilibrele duc la probleme de structură, în special scheletică, probleme gastrointestinale și metabolice, dacă persistă deficiența în hrana de animale, este de părere dr. Iulian Amza.

O dietă echilibrată presupune o proporție corectă între ingrediente și o cantitate conformă stadiului de vârstă și de întreținere, de exemplu dacă patrupedul locuiește în casă sau afară, dacă trebuie să facă activitate fizică în fiecare zi etc.

Să nu uităm, toți producătorii au pe pachet, un ghid de hrănire, în special în funcție de greutatea patrupedului, pe care stăpânul e recomandat să-l respecte, sugerează medicul veterinar.

Mitul proteinelor în hrana animalelor de companie

Carnivorele pure sunt doar pisicile, cu alte cuvinte, au nevoie de proteine zilnic. Cățeii pot avea și o alimentație lipsită de proteine la varsat adulta. Cel puțin în faza de creștere, proteina este obligatorie. De exemplu, „nivelul de proteină la juniori este mai mare decât cel al adulților cu pana la 50%, indiferent de talie”, spune dr. Amza.

Dresajul animalelor de companie, o necesitate

Dacă nu obișnuiești animalul de companie încă de mic cu activitatea de a merge la veterinar sau la coafor, la un moment dat poate deveni reactiv, ne recomandă Cătălin Cornea, antrenor de câini certificat și licențiat în dresaj de ascultare, fiind certificat național și internațional. Îl are pe Takeo, un Akita japonez.

Eu când l-am recuperat pe Takeo avea un an și jumătate, acum are zece ani și jumătate. A trebuit să fac slalom printre problemele lui psiho-comportamentale. Ceea ce fac acum este să-i dau libertatea și să minimalizez stresul la care ar putea fi supus, povestește antrenorul.

În dresaj, recompensa este foarte importantă deoarece creează impresii plăcute, pozitive și astfel îl face extrem de motivat.

În educația câinelui, trebuie să te folosești de tertipuri, de stimulente (fie mâncare, fie jucării). Fiind motivat, îi e mai ușor patrupedului să coopereze și își dă seama că poate să câștige foarte mult din poziția de a asculta, sugerează Cătălin Cornea.

Cel mai potrivit moment este să dresăm patrupedul încă de când este mic, obișnuindu-l în diverse situații, cum ar fi mersul la medic, interacțiunea cu străinii, spălatul, tăiatul unghiilor.

Cu câinele, de mic, trebuie să creezi prin intermediul atingerilor relații în care el acceptă controlul. Atunci când dresezi un câine, există și o relație bazată pe atașament și încredere reciprocă, de aceea eu recomand oamenilor să-și educe patrupedul nu este un moft, dresajul este o necesitate. Prin intermediul dresajului, creezi o punte de comunicare și de înțelegere, a mai continuat dresorul.

Cu alte cuvinte, e important ca stăpânul să cunoască tehnici pe care să le folosească în a-i cere câinelui să facă lucruri și să asculte. 

Misiunea Pedigree

De Ziua Internațională a Animalelor, care se desfășoară în fiecare an pe 4 octombrie, MARS România a donat 230.000 porții de hrană specializată către 46 adăposturi din toată țara, care au fost distribuite către un număr aproximativ de 15.000 de câini și 2.000 pisici.

Echipa MARS a împlinit 12 ani de la prima ediție a campaniei Pedigree, care ajută toți câinii să trăiască din plin viața în fiecare zi.

Waltham Petcare Institute, un centru științific de cercetare și dezvoltare, cu o istorie de peste 50 de ani din Marea Britanie, stă la baza studiilor și produselor dezvoltate în MARS România.

MARS România este cel mai mare producător de hrană pentru animalele de companie, la nivel mondial. Mărcile care fac parte din MARS România sunt: Pedigree, Whiskas, Sheba, Cesar, Perfect Fit cat&dog, Dreamies, Kitekat si Chappi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!