Chain IQ Group lansează un program global de implicare a angajaților

Comentează

Chain IQ Group, principalul furnizor independent de servicii de achiziții indirecte strategice, tactice și operaționale, cu sediul în Elveția (cu birouri în 14 țări), lansează un Program de Participare a Angajaților, care le permite angajaților din întreaga lume să cumpere certificate de participare (acțiuni PS).

Cu ocazia celei de-a 9-a aniversări de la înființarea Chain IQ Group, incepand din mai 2023, angajații din întreaga lume ai companiei pot deveni co-investitori printr-un plan dedicat (ESPP).

Odată cu lansarea ESPP, Chain IQ recunoaște contribuțiile valoroase ale angajaților săi, și dorește să-și alinieze în continuare interesele cu succesul pe termen lung al companiei. În plus, sentimentul de proprietate și dezvoltarea constantă a colaborării transfrontaliere vor fi consolidate.

În timp ce creează un mediu din ce in ce mai incluziv și mai plin de satisfacții, nou lansatul program  ESPP combină recompense pe termen scurt și lung. Participanții vor primi dividende în numerar egale și în conformitate cu acționarii existenți ai Chain IQ, beneficiind în același timp de potențiale câștiguri de capital, pe măsură ce valoarea companiei evoluează, în timp. Programul este accesibil la nivel global, și este disponibil pentru personalul angajat in cadrul Chain IQ, pentru o perioada nedeterminata. O piață secundară (implicand tranzacționarea Certificatelor de Participare) este eliminată din ecuatie, deoarece Chain IQ este obligat să cumpere Certificatele de Participare de la angajații ce părăsesc compania, care sunt, în egală măsură, obligați să-și vândă Certificatele de Participare, la plecarea din companie.

Arhiva foto

Sunt foarte încântat, alături de acționarii noștri fondatori, să lansez această inițiativă importantă, care invită toți angajații noștri să devină co-investitori în Chain IQ. În calitate de antreprenor, sunt un susținător puternic al conceptului de a le permite angajaților să devină parte din povestea noastră de succes, de a-i încuraja, practic, sa beneficieze de munca și investiția lor în companie.

Despre Chain IQ

Chain IQ este o companie globală independentă, lider pe piața serviciilor de achiziții indirecte, care oferă clienților săi servicii de achiziții strategice, tactice și operaționale. Chain IQ operează din 6 centre principale și 14 birouri, răspândite in întreaga lume – cu sediul central în Elveția, si hub-uri în Baar, New York, Londra, Singapore, Mumbai și București, pentru a deservi peste 49 de țări (inclusiv Germania, Polonia, China, Hong Kong, Japonia și Australia), și peste 60 de clienți. Echipa Chain IQ, aflată in continuă în creștere, este formată din peste 650 de experți, si este cunoscută pentru a fi generat o valoare semnificativă, concretizată in gestionarea cheltuielilor terților, prin gruparea de volum de la clienții săi globali, digitalizarea proceselor de achiziții publice, precum și atingerea celor mai noi standarde ESG.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Kasper Schmeichel | sursa foto: Profimedia Images
10:51
În urmă cu 10 ani câștiga campionatul și avea milioane de euro, iar acum e „șofer de Uber” în Danemarca: „Sunt cu normă întreagă”
Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu la Asia Express 2026
10:29
Reacția Loredanei Chivu, după ce ea și Ana Mocanu au fost salvate de eșarfa verde, la „Asia Express” 2026
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
12:16
Câți bani a câștigat Dan Alexa la Asia Express: „Să intrăm în subiect”
12:11
Cele mai bune 10 țări la matematică. Asia conduce topul
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
11:39
Cum arată Andreea Popescu după ce și-a schimbat look-ul. „Îți stă foarte bine. Ești superbă”
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
Un avion F-16 al MApN, care survolează România
09:38
Incendiu după căderea unui obiect, posibil o dronă, în județul Tulcea. Sistemele radar nu au raportat nicio pătrundere în spațiul aerian național
Municipiul București ar putea primi un împrumut de până la 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD)
08:24
Ciprian Ciucu vrea să împrumute 350.000.000 de euro de la BERD pentru transportul public din București
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere