„Oare mai iesim vii de aici?”

„Oare cum o sa fie? Vom mai iesi din inchisoare?”, se intrebau fotbalistii Gloriei. „Eu am emotii, dar nu mi-e frica de vreo accidentare, deoarece mi-am luat aparatorile cele mai rigide”, a declarat Silviu Panin, fratele lui Cristian Panin, fundasul de la CFR Cluj.
Pentru a nu exista probleme deosebite si altercatii intre fotbalistii Gloriei si cei din puscarie, conducerea penitenciarului le-a tinut o mica sedinta jucatorilor divizionarei C, astfel ca pe tot parcursul jocului cei care au incasat au fost oaspetii. Echipa Blitz a puscariasilor a fost sustinuta pe tot parcursul partidei de o galerie numeroasa, o parte a acesteia asistand de pe margine, iar o alta parte de la geamurile
cu grilaj ale dormitoarelor.
Sufocati de vacarmul din jurul terenului, fotbalistii Gloriei s-au pierdut si cu greu au reusit sa incheie partida in avantaj, 5-4.

„Tarz”, golgeterul din inchisoare

Dar cel mai bun de pe teren a fost Tarz, autor a unui hat-trick. „A fost ceva deosebit pentru noi. Parca am fi jucat la strand. Am mai avut meciuri doar intre noi, nu si cu alte echipe de „afara”, dar sper ca acest eveniment sa nu fie singular”, a declarat „Tarz”, cel mai malac fotbalist-detinut. Tot la evidentieri il putem trece pe „Schija”, care a fost declarat de organizatori cel mai tehnic din teren. De mentionat ca echipa puscariasilor a fost alcatuita din persoane multinationale si multiregionale.

DOCUMENTE. Puști de jucărie de mii de euro cumpărate pentru distracția la muncă a angajaților și bani tocați pe protocol de fostul șef de la Romaero: „Am fost zgârcit”
Recomandări
DOCUMENTE. Puști de jucărie de mii de euro cumpărate pentru distracția la muncă a angajaților și bani tocați pe protocol de fostul șef de la Romaero: „Am fost zgârcit”

Echipa „multiregionala”

Portarul „Unguru'” a fost singurul stranier al echipei, restul fiind din toate colturile tarii, acesta fiind si motivul pentru care au fost porecliti „Olteanu'” sau „Moldoveanu'”. La finalul meciului, cele doua echipe si-au facut o poza comuna, iar cererea puscariasilor de a schimba tricourile a fost respinsa categoric de cei de la Gloria, care, inainte de a parasi penitenciarul din Arad, au intrat in biserica detinutilor si s-au rugat pentru a nu ajunge sa vada lumea de dupa gratii.

Vicecampioana in 1930

Clubul aradean, ale carui culori sunt galben-albastru, e fondat in 1913, fiind unul din cele mai vechi din Romania. in 1922, Gloria a fuzionat cu CFR, fondandu-se gruparea Gloria CFR. in anii ’30, echipa a fost pregatita de Virgil Economu, unul dintre pionerii antrenoratului din tara, primul tactician si teoretician din fotbalul nostru. Gloria, cu internationalii Albu si Lupas lideri, a pierdut finala campionatului dn 1930, fiind invinsa de Juventus Bucuresti. Formatia si-a trait perioada de glorie pana la cel de-al doilea razboi mondial. in primul si al doilea esalon n-a mai ajuns niciodata. intre 1969 si 1978, echipa a jucat in „C”.

Nu doar o poziție strategică. De ce a ajuns Insula Șerpilor ținta unei lupte aprige între Rusia și Ucraina
Recomandări
Nu doar o poziție strategică. De ce a ajuns Insula Șerpilor ținta unei lupte aprige între Rusia și Ucraina

Tucudean ajuta echipa

Promovarea echipei Gloria Arad (sigla, in foto), in Divizia C a schimbat o parte din planurile fostului fotbalist aradean Marius Tucudean, care a facut cariera cu UTA in primul esalon. Actualul om de afaceri a renuntat la intentia de a prelua alte divizionare C, printre care si ACU Arad, urmand sa colaboreze in viitor cu Gloria.
El doreste sa promoveze la echipa juniorii de la clubul sau Atletico Arad. in noul sezon, Gloria va disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul Atletico.

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește...”
GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Momentul în care două blindate ale armatei ruse explodează la distanţă de 7 secunde. Ambele au comis fix aceeaşi greşeală
Observatornews.ro
Momentul în care două blindate ale armatei ruse explodează la distanţă de 7 secunde. Ambele au comis fix aceeaşi greşeală
Horoscop 18 mai 2022. Berbecii au nevoie de curaj, care îi poate ajuta să vadă problemele așa cum sunt, fără exagerări
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2022. Berbecii au nevoie de curaj, care îi poate ajuta să vadă problemele așa cum sunt, fără exagerări
Ce se întâmplă acum cu femeia din Ucraina care a primit 200 de lei de la un șofer într-o benzinărie din România
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă acum cu femeia din Ucraina care a primit 200 de lei de la un șofer într-o benzinărie din România
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“