Un pasaj aflat în centrul Ploieștiului are din nou probleme. A fost reabilitat în urmă cu trei ani, însă un om a semnalat faptul că, începând de aseară, apa s-a infiltrat la nivelul plafonului, relatează Observatorul Prahovean.
„Am trecut prin pasajul din centrul orașului și am sesizat scurgeri ale apei pluviale prin tavanul pasajului!”, a spus acesta.
Pasajul din centrul municipiului, singurul funcțional la Ploiești, a fost reabilitat în noiembrie 2021. Pasajul, care face legătura între cele două trotuare ale Bulevardului Republicii, se numește Pasajul Take Ionescu.