Mihai Bendeac, mărturisiri despre accesele de violență pe care le avea în copilărie din cauza bullyingului: „Dădeam cu pumnii în mine și tot aruncam o batistă”

Comentează

Mihai Bendeac a făcut dezvăluiri despre accesele de violență pe care le avea în copilărie, o reacție la bullyingul la care era supus în școală. Actorul a povestit cum își exterioriza furia și durerea, mărturisind că aceste episoade l-au înspăimântat în privința propriei persoane.

Actorul Mihai Bendeac a făcut o dezvăluire emoționantă și sinceră în cadrul podcastului moderat de Jorge, vorbind despre momentele dificile din copilăria sa. El a povestit că a avut accese de violență care l-au speriat în ceea ce privește propria persoană, acestea fiind o consecință directă a agresiunilor la care a fost supus în perioada școlii.

„Care a fost lucrul care te-a speriat cel mai tare la tine?”, a întrebat Jorge.

Mihai Bendeac a recunoscut că, în copilărie, traumele cauzate de bullying-ul din școală au condus la reacții violente pe care nu și le putea controla pe deplin.

„Niște accese de violență pe care le-am avut m-au speriat cel mai tare la mine. Primul acces de violență pe care l-am avut, l-am povestit și în cartea mea, a fost pe vremea când eram copil și rahatul ala cu bullyingul și nu știu ce. Mă trezeam noaptea, deveneam foarte violent și tot aruncam o batistă. Ca să nu trezesc pe nimeni. Dădeam cu pumnii în mine și tot aruncam batista aia ca să descarc cumva.

Și stăteam și mă gândeam ulterior, sunt foarte multe dintre cazurile astea care se petrec în Statele Unite. Cu tot felul de copii, unii au probleme psihice, dar sunt multe situații în care un copil care a suferit de bullying i-a furat lui taică-său mitraliera și s-a dus înapoi la școală. Este ceva absolut înspăimântător.

Dacă la vârsta aia trăiești așa ceva și trăiești în acea groază permanentă, zi de zi secundă de secundă, e foarte greu. La mine au apărut aceste descărcări nocturne, de care de-a lungul timpului am mai scăpat. Pe care nu le mai manifest, de ani și ani de zile nu le mai manifest în public”, a mărturisit actorul.

Întrebat ce sfaturi ar da unui adolescent care trece prin astfel de situații, Mihai Bendeac a declarat: „Să își monteze o cameră ascunsă. Să suporte timp de două săptămâni cu stoicism ceea ce suportă. După care să ia materialul respectiv, să facă testimoniale în fața camerei și să prezinte situația în care se află. Totul într-o oră de material pe care să îl publice pe YouTube”.

Cine joacă în „Căsătoria”, primul film regizat de Mihai Bendeac. Pelicula are premiera pe 6 decembrie

Comedia „Căsătoria” spune povestea unui parior degenerat aflat într-o situație disperată, jucat de Liviu Pintileasa, și a celor doi prieteni idioți ai săi, jucați de Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin. Din cauza datoriilor colosale și sevrajului continuu, încolțit fiind de cămătari, cei trei elaborează un plan uluitor de complex.

Acesta constă în căsătoria din pur interes cu fiica disfuncțională a unui miliardar parvenit. Povestea dezvăluie personaje excentrice, dialoguri efervescente, într-un scenariu plin de acțiune și situații comice. Vor reuși cei trei să scape de trecutul lor și să își croiască o viață paradiziacă și plină de lux? Sau, dimpotrivă, dezastrul absolut se va dezlănțui?

Din distribuția filmului mai fac parte actorii: Liviu Pintileasa, Vlad Drăgulin, Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea și Lucian Ionescu. Printre aparițiile stelare care vor completa deliciul comediei se numără Nicole Cherry, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, Loredana Groza, Serghei Mizil, dar și alții.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
12:02
Administrația Trump vrea să ceară studenților străini până la 70.000 de dolari pentru a putea lucra în SUA
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește