Fotbalistul danez Christian Eriksen, care sâmbătă seară s-a prăbușit pe teren la meciul Danemarca – Finlanda de la Euro 2020, a vorbit cu colegii săi de pe patul de spital, scrie revista britanică The Week, citând ZDF sportstudio. Eriksen se simte mai bine, primește tratament și va fi supus unor investigații suplimentare, arată sursa citată.
Cuprins:
Mijlocașul ofensiv Christian Eriksen a vorbit prin aplicația FaceTime sâmbătă seară cu coechipierii de la Inter Milano și le-a spus să continue meciul, scriu jurnaliștii revistei The Week, citând ZDF sportstudio.
De asemenea, Giuseppe Marotta, CEO-ul clubului de fotbal italian FC Internazionale Milano, a declarat sâmbătă seară că „Eriksen tocmai a trimis un mesaj grupului WhatsApp al lui Inter acum câteva minute”.
„Suntem optimişti cu privire la starea sa, staff-ul danez ne-a spus că situaţia este sub control”, a spus Giuseppe Marotta pentru Rai Sport, scrie News.ro.
Medicul naționalei Danemarcei, Martin Boesen, a povestit în conferința de presă după meciul cu Finlanda ce s-a întâmplat exact pe teren.
„Am fost chemaţi pe teren când Christian s-a prăbuşit, eu nu-l văzusem căzând. Era clar că era inconştient. Când am ajuns la el, era pe o parte şi respira, puteam simţi un puls, dar dintr-odată asta s-a schimbat şi am început să-i facem resuscitare cardiopulmonară. Ajutorul a venit foarte repede de la echipa medicală (n.r. - a turneului) şi de la restul staff-ului şi cu cooperarea lor am făcut ceea ce trebuia să facem şi am reuşit să-l readucem pe Christian. El a vorbit cu mine înainte de a fi dus la spital”, a declarat Boesen, citat de BBC.
Simon Kjaer, căpitanul echipei Danemarcei, a fost unul dintre primii jucători care au intervenit după ce Eriksen a căzut pe teren și i-a curățat căile respiratorii ale colegului său de echipă, scrie News.ro.
UEFA l-a declarat pe Christian Eriksen „jucătorul meciului” de la Euro 2020. „Fotbalul este un joc frumos, iar Christian îl joacă frumos”, a declarat președintele UEFA, Aleksander Čeferin. „Steaua meciului din această seară este Christian Eriksen. Îți doresc însănătoșire grabnică, Christian”, este mesajul UEFA.
"Football is a beautiful game and Christian plays it beautifully," says UEFA President Aleksander Čeferin.
— UEFA EURO 2020 (@EURO2020) June 12, 2021
Tonight's Star of the Match is Christian Eriksen. Wishing you a speedy recovery, Christian. #EURO2020 pic.twitter.com/gJPa7P2nAx
După incidentul șocant, partida s-a reluat, iar Finlanda a câștigat cu scorul de 1-0. Este prima victorie din istorie pentru Finlanda la un turneu final, scrie GSP.
În minutul 43 al meciului Danemarca – Finlanda, Christian Eriksen a căzut pe gazon și a avut nevoie imediat de îngrijiri medicale. El a fost resuscitat mai bine de trei minute. Sportivul a fost stabilizat de către medici și transferat la spital.
Foto: UEFA Euro 2020/Teitter