Julia Sauter, umilită de un fost ministru al Sporturilor: „Am ajuns foarte rău dacă ne bucurăm pentru locul 17 obținut de o nemțoaică care reprezintă România”

Comentează

Eduard Novak, fost ministru al sportului, acum președinte al Comitetului Paralimpic Român, a transmis un mesaj după ce Julia Sauter a obținut locul 17 la proba feminină de patinaj artistic, din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina 2026.

Eduard Novak a transmis un mesaj dur

Rezultatul pe care l-a obținut Julia Sauter a stârnit numeroase reacții în România, majoritatea pozitive, dar unele și negative.

„Dacă am ajuns să ne bucurăm pentru locul 17 obținut de o nemțoaică care reprezintă România înseamnă ca am ajuns foarte rău!!!”, a spus Carol Eduard Novák pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, acesta a mai făcut o postare pe pagina sa de Facebook.

„Continui!! Trăiesc ceea mai mare umilință la adresa sportului de performanță românesc!!Se vinde un loc 17 ca rezultatul lui Popovici! Rușine!!”

Cine este Carol Eduard Novak

Eduard Novak, născut la Miercurea Ciuc, este un fost ciclist paralimpic rutier și de pistă, cu origini maghiare. A fost primul sportiv paralimpic român care câștigă o medalie la Jocurile Paralimpice, având în palmares 4 astfel de medalii (1 medalie de argint la Beijing 2008, 1 medalie de aur și 1 medalie de argint la Londra 2012, respectiv 1 medalie de argint la Tokyo 2020), relatează GSP.ro.

Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a anunţat în 2025 numirea lui Carol Eduard Novak, preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic, în Comisia de Paraciclism pentru mandatul 2025–2029, conform Antena Sport.

Programul liber i-a adus Juliei Sauter un nou record personal de 190,93 puncte și locul 17 la final

Patinatoarea Julia Sauter a reușit o performanță istorică pentru România la Jocurile Olimpice de la Milano 2026, unde o evoluție tehnică impecabilă și plină de grație în programul liber i-a adus un nou record personal de 190,93 puncte și locul 17 la final.

Julia Sauter a încheiat finala pe locul 17 fiind cea mai bună performanță din patinajul românesc feminin într-o finală olimpică. Precedentul record al unei patinatoare din România a fost poziția 23, Roxana Luca, în 2002.

Dacă ar fi încheiat în top 13, Julia Sauter ar fi depăşit şi recordul de la masculin al României, deţinut de Gheorghe Chiper şi Corner Gheorghe – poziţia 14, potrivit Eurosport.ro.

Sportiva Julia Sauter a declarat, joi seară, după ce a concurat în programul liber la Jocurile Olimpice de iarnă, la patinaj artistic, că a fost extrem de fericită atunci când a văzut punctele obţinute.

„Când am auzit, wow, 190 de puncte, nu te-ai fi gândit la asta, nu? Trebuie să spun sincer, nici eu. Am fost atât de fericită când am văzut cele 190 de puncte”, a spus Julia Sauter, potrivit eurosport.ro.

Povestea impresionantă a patinatoarei Julia Sauter

Deși Julia s-a născut în Germania, la Weingarten, pe 18 iunie 1997, sportiva a ales să reprezinte România după ce a fost refuzată de federația germană în 2011, la vârsta de 14 ani.

Cariera Juliei a fost marcată de perseverență și decizii curajoase. În momentul refuzului Germaniei, Marius Negrea, fost patinator olimpic român și antrenor în Germania, a convins-o pe tânără să reprezinte România. De atunci, Julia Sauter a dominat scena națională, câștigând 8 titluri între 2014 și 2025 și participând la competiții europene și mondiale, acumulând medalii și experiență valoroase.

Pentru a participa la Jocurile Olimpice, Julia Sauter a trebuit să obțină cetățenia română, proces finalizat pe 9 octombrie 2025, printr-o Hotărâre de Guvern, semnată de premierul României de atunci. Aceasta a fost esențială pentru ca România să fie reprezentată de sportiva de 28 de ani la nivel olimpic.

La JO 2026 Milano Cortina, Julia Sauter a impresionat încă din programul scurt, obținând 63,13 puncte și clasându-se pe locul 16 din 29 de competitoare.











Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
19:31
Doi soți plecați la plimbare în urmă cu trei zile, găsiți morți într-o mașină răsturnată, în Brașov
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...