Cine este Julia Sauter. Cu federația nerecunoscută, patinatoarea germană și-a luat cetățenia abia în octombrie: „A fost superstresant”

Comentează

Legitimată la Corona Brașov, patinatoarea de origine germană Julia Sauter, 28 de ani, va reprezenta România la Jocurile Olimpice de iarnă 2026. Chiar dacă nu vorbește bine românește, ea a dus mai departe numele unui sport care nu mai are federație de 8 ani.

  • Luna trecută, Julia Sauter, eleva Roxanei Luca, a terminat pe locul 11 la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Sheffield (Marea Britanie, după locul 18 la programul scurt și locul 6 la liber).
  • Anterior, la Campionatele Europene din 2025 s-a clasat pe un istoric loc 7, cea mai bună performanță atât a sa, cât și a patinajului artistic românesc.
  • Patinatoarea a acces la JO încă de anul trecut, după ce a fost a 16-a la Mondialele de la Boston (SUA).
  • Sauter s-a născut pe 18 iunie 1997, la Weingarten, landul Baden-Wurttemberg. Ea a început patinajul în țara natală. În 2010, a intrat în legătură cu Marius Negrea, fostul patinator român, alături de care s-a antrenat, în Germania.

Româncă, din octombrie

Patinatoarea Julia Sauter a devenit româncă în octombrie 2025, după ce Guvernul României, prin semnătura premierului Ilie Bolojan, a adoptat hotărârea acordării cetățeniei, a informat COSR.

Julia e primul sportiv care a obținut un loc-cotă de calificare la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina 2026 pentru România.

Sunt entuziasmată! Sunt puțin mai în vârstă și am muncit pentru acest obiectiv în ultimii 4 ani. Un vis devenit realitate. Sunt foarte mândră de mine că am reușit acest lucru.

„Prima impresie: țară săracă, cu prea mulți oameni care abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta”

În urmă cu 3 ani, Julia vorbea despre viața în România și sacrificiile pe care le face pentru a fi patinatoare.: „Prima impresie a fost o părere profundă de rău, pentru că este o țară săracă, cu prea mulți oameni care abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta. Mai cred și că mulți români nu-și dau seama de frumusețea acestei țări, de bogățiile ei și de mâncarea delicioasă”.

Îmi doresc să existe circumstanțe mai bune pentru toți. În același timp, mi s-a rupt sufletul pentru toți cățeii fără adăpost - Julia Sauter, pentru welovesport.ro.

Ea reprezintă România din 2012. Julia este căsătorită, din 2021, cu jucătorul de hochei pe gheaţă Robbie Czarnik (Ravensburg Torwestars, liga a doua germană).

„Este o viață foarte scumpă viața de patinator. Trebuie să plătești singur pentru antrenamente, fizioterapie, coregrafie, antrenamentele din timpul verii, costurile pentru gheață, nutriție adecvată, ținute pentru patinajul artistic și, desigur, pentru competiții. Trebuie să iei în considerare absolut tot și depinde foarte mult de locul în care te antrenezi”, explica Julia.

Cred că dacă iei totul în calcul, ajungi la costuri de 5.000 - 10.000 de euro în fiecare sezon, dar acesta este doar un cost mediu fără a ajunge să fii cel mai bun. Știu că sunt patinatori în Canada care plătesc pe puțin în jur de 30.000 de euro în fiecare sezon.

„Cea mai bună patinatoare a Germaniei reprezintă România”

Ca junioară, a concurat pentru Germania. La prima sa participare la un Campionat European de seniori, în 2015, la Stockholm, Sauter s-a clasat pe locul 35.

În 2016, la Bratislava, a terminat pe 27, apoi în 2017, la Ostrava, pe 25. În 2019, la Minsk, a trecut de faza programului scurt, iar după programul liber a terminat concursul pe 14.

A progresat de la an la an, ajungând acum aproape de pretendentele la podiumul european. „Cea mai bună patinatoare a Germaniei reprezintă România”, nota Bild, în 2019.

3 joburi ca să facă rost de bani, GoFundMe, burnout

„Viața este scumpă și încerc să supraviețuiesc, să strâng bani pentru a face ce-mi place. Lucrez în trei locuri ca să mă pot antrena în patinoare și să pot merge la competiții. Plătesc că să concurez pentru România”, declara Julia, pentru sport.ro.

Ca să reziste, a lansat campanii de donații pe GoFundMe.

Am ajuns la un moment, acum câțiva ani, în care am spus că nu mai pot continua așa, pentru că simțeam că fizicul meu ajunsese la limită, că împingeam prea mult și treceam peste prag. Am început să am multe accidentări mici și am simțit un ușor burnout - Julia Sauter, pentru Eurosport.

Dar apoi a primit oferta de a reprezenta Corona Brașov și, din acel moment, lucrurile au devenit mai ușoare.

Federația, dizolvată și nerecunoscută

Anul trecut, într-un articol Inside Skating, se scria că Julia nu știa dacă autoritățile române îi vor finanța călătoria ei și a antrenorului ei la Campionatele Mondiale, „clubul îi sprijinise parcursul la Europene, în loc de Comitetul Național Olimpic al țării, din cauza problemelor perpetue nerezolvate cu federația românească de patinaj. Din această cauză, Julia se află încă într-o încurcătură administrativă cu actele pașaportului, neavând o federație recunoscută oficial care să o susțină, să lupte pentru ea”.

În cele din urmă, înțeleg toate argumentele autorităților române: nicio federație, eu încă nu am pașaportul, deși am trimis din nou toate actele acum un an, dar sportivul și antrenorii sunt cei care suferă și trebuie să existe soluții pentru astfel de situații. Este superstresant să nu știi niciodată la ce să te aștepți.

Îi plac sarmalele, are un Puli maghiar

Dimineți devreme sau nopți târzii? Diminețile devreme.

Mâncarea favorită: sarmale.

Amintire de vacanță: Crăciunul din 2020, când m-am logodit cu soțul meu, a fost pur și simplu cel mai special și magic moment pe care l-am petrecut cu el și familia!

Lucrul de care nu s-ar despărți niciodată: Toate rochiile mele de concurs!

Are un câine, Milo, un Puli maghiar.

Apusurile de soare în Grecia îi taie respirația.

Cel mai bun rezultat pentru patinaj artistic a fost la Lillehammer 1994, Cornel Gheorghe, locul 14.

  • Mihaela Dascălu a terminat a șasea în proba de 1.000 de metri de la Jocurile Olimpice de iarnă din 1992 (Alberville, Franța), cel mai bun rezultat obținut de vreun patinator de viteză român.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sendvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!