Marius Șumudică a revenit ca antrenor la Rapid după 13 ani. „Sper să fiu campion și din postura de antrenor”

 1 comentariu

Șefii Rapidului l-au demis marți, 20 august, pe Neil Lennon, după parcursul slab din primele 6 etape și l-au numit pe Marius Șumudică antrenor principal.

Nord-irlandezul Neil Lennon, 53 de ani, a fost numit antrenor al Rapidului în luna mai, iar principalul finanţator, Dan Şucu, a spus atunci că s-a consultat și cu Mircea Lucescu înainte să ia decizia.

Lennon a fost însă dat afară după 3 luni pentru că Rapid nu a câștigat niciun meci în primele 6 etape din noul campionat. În acest sezon, sub conducerea lui Lennon, giuleștenii au avut doar 5 egaluri și un eșec. Ultimul joc pentru Lennon pe banca Rapidului a fost remiza de pe teren propriu cu Dinamo, scor 1-1, pe 18 august.

În acest moment, Rapid ocupă locul 11 în clasament.

Șumudică revine antrenor la Rapid

Giuleștenii au anunțat marți seară, 20 august, noul antrenor. Primul meci al lui Șumudică pe banca Rapidului va fi cel din deplasare cu Poli Iași, care va avea loc vineri, 23 august, la ora 22:00.

„Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleștiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun. Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment. Rapid este echipa pe care o iubesc. Sunt dator față de această echipă. Simt că în acest moment sunt dator să fac lucrurile așa cum trebuie și să ieșim din zona în care ne aflăm acum, să ducem Rapidul acolo unde toată lumea așteaptă. Știu că sunt așteptări”, a spus Șumudică marți seară, 20 august, în mesajul postat pe site și pe Facebook.

„Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri! Sper să reușesc, este plăcerea vieții mele! Fotbalul mi-a dat tot în viață, iar eu trebuie să dau tot fotbalului! Rapidul mi-a dat tot în viață! Am fost campion cu Rapid și sper să fiu campion cu Rapid și din postura de antrenor. Acesta este visul meu”, a adăugat el.

Tehnicianul este liber din primăvară, după ce a plecat de la echipa turcă Gaziantep.

Marius Șumudică, acum în vârstă de 53 de ani, revine ca antrenor la Rapid după 13 ani, precedentul mandat fiind în sezonul 2010/2011, când a fost demis de fostul patron George Copos.

„Eu nu am nimic să-i reproșez, îi respect decizia, eu sunt supărat că n-am putut să duc la bun sfârșit o muncă titanică și că nu pot să mă bucur de reușite. Eu vă spun, Rapidul acum nu are cum să rateze cupele europene. Las Rapidul acolo unde n-a fost în ultimii ani. Din vară, probabil că voi avea șansa să lucrez în altă parte și voi elimina din greșelile pe care le-am făcut. Am întâmpinat multe greutăți. Voi elimina din greșeli, veți mai auzi de antrenorul Șumudică, vă promit”, spunea Șumudică în aprilie 2011.

Marius Șumudică a evoluat ca atacant în Giulești în perioadele 1996-1999 și 2001-2002. Ca jucător, a cucerit trei trofee cu Rapid: titlul de campion (1999) și Cupa României (1998 și 2002).

Șumudică este pe locul 24 în clasamentul all-time al marcatorilor din istoria Rapidului, cu 46 de goluri înscrise în tricoul alb-vișiniu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Demradulescu 21.08.2024, 00:50

    Șumi ,ai grijă ce faci la Rapid,cu Lennon am spart două televizoare de nervi,cu tine sper să nu ajung să sparg vreo bancă să ajung la facultate.

ALTE ȘTIRI
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
08:56
Vehiculul gigantic creat pe baza autobuzelor Tatra care poate duce turiștii din Islanda acolo unde nicio altă mașină nu poate ajunge
08:45
Decizia luată de Delia Matache. Ce face artista pe 4 decembrie 2026 la Palatul Parlamentului
08:40
Politica unui singur copil pune în pericol intenția Chinei de a domina economia mondială
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...