Simona Halep s-a întors resemnată de la Wimbledon, unde a fost eliminată în turul 3 de taiwaneza Su-Wei Hsieh, 32 de ani, locul 48 WTA, scor 6-3, 4-6, 5-7, după ce în decisiv a condus cu 5-2. Numărul 1 mondial în tenisul feminin a recunoscut că trecerea de la zgură la iarbă a fost dificilă.
"Da, cu siguranţă a fost mai puţin bine că n-am avut un meci înainte, dar a fost şi bine, pentru că n-am avut timp să am meciuri, că am mers spre finală la Roland Garros. Nu poţi să le ai pe toate. M-am simţit bine, a fost bucurie foarte mare că am câştigat la Roland Garros. Am fost super concentrată pe Wimbledon, dar suprafaţa e dificilă şi n-am prea reuşit să-mi fac jocul. E foarte greu să te acomodezi pe iarbă după ce vii de pe zgură, e cu totul altceva. Am încercat cât s-a putut să mă adaptez, dar n-a ieşit în ultimul meci" a precizat Simona Halep.
Odată cu eliminarea Karolinei Plikskova, nicio jucătoare dintre primele 10 favorite nu se mai află în competiție la Grand Slam-ul de la All England Club. Liderul WTA merge în continuare pe mâna Serenei Williams, de opt ori câștigătoare a turneului de pe iarba londoneză. Americanca s-a calificat în sferturi după ce a trecut cu 6-2, 6-2, în optimi, de rusoaica Evghenia Rodina.
"Nu ştiu cum să îmi explic şi nu ştiu dacă ar trebui eu să explic. Cred că aşa a fost să fie, şi cele mai jos clasate de locul 10 au jucat mai bine, au avut mai multă încredere. Nu știu cine va câștiga, dar o mare șansă o are Serena", a mai declarat Simona, care a răspuns apoi scurt atunci când a fost întrebată ce urmează pentru ea în viitorul apropiat: "O vacanță!".