VIDEO | Tricolorii n-au voie să piardă la Oslo: Alexandru Maxim: ”Meciul din Norvegia este decisiv pentru noi, dacă vrem la Euro 2020” 

Comentează
Alexandru Maxim: ”Meciul din Norvegia este decisiv pentru noi” 

Într-un interviu FRF TV, Alexandru Maxim, 28 de ani, îi remarcă pe cei mai tineri dintre tricolori și spune că EURO 2020 poate fi scena pe care se lansează o nouă generație de succes.Mijlocașul lui Mainz și al echipei naționale, cu 34 de selecții și 3 goluri pentru România, a subliniat importanța partidei de la Oslo: ”Nu aș vrea să fiu prea drastic, însă consider că meciul din Norvegia este decisiv pentru noi.  Cred că dacă dorim să ne calificăm la Campionatul European trebuie să câștigăm în Norvegia”.Maxim lansează un mesaj de încurajare pentru întregul grup: ”Trebuie să ne gândim mereu la victorie, indiferent de numele adversarului. Echipa națională trebuie să aibă obiective înalte, deoarece doar așa fotbalul românesc poate crește. Personal, încerc să nu mă concentrez foarte mult pe adversarul pe care îl am în față, ci să-mi expun calitățile și să ajut echipa națională”.Tricolorul este conștient că jocul reprezentativei Norvegiei se bazează mai mult pe forță: ”Cred că ne va aștepta un meci similar cu cel din Suedia. Atâta timp cât nu vom intra la luptă cu ei și vom profita de calitățile noastre, iar mingea va fi în posesia noastră cât mai mult timp cred că avem șanse foarte mari de a câștiga acest meci. Avem jucători de calitate atât în defensivă, cât și în ofensivă. Avem jucători care pot face diferența în ultimii 30 de metri și trebuie să profităm de acest lucru”.Alex Maxim lasă la poarta cantonamentului problemele de la echipa club, unde nu a jucat prea mult: ”Eu încerc meregeu să mă concentrez pe lucrurile pozitive, atât la echipa de club, cât și la echipa națională. Încerc mereu să fiu la un nivel foarte ridicat din punct de vedere fizic, să mă concentrez pe ce am eu de făcut, pentru că ăsta e lucrul cel mai important. Cu siguranță, când sunt la echipa națională gândul meu este doar aici, indiferent de ceea ce se întâmplă în exterior”.Alexandru Maxim crede că naționala României are viitor: ”Jucătorii români sunt de calitate, le place mingea. Mereu am avut generații talentate. În momentul de față avem jucători tineri cu un potențial foarte mare, iar naționala este pe drumul cel bun. Am avut rezultate pozitive în ultima perioadă. Vin jucători din urmă care pot ajuta echipa națională. Campionatul European este foarte important pentru viitorul fotbalului românesc, pentru viitorul acestor jucători tineri care vin din urmă. Merită tot efortul pe care îl facem, dacă ne calificăm la Euro 2020”.Pus în fața unui exercițiu de imaginație, gol Maxim pe Arena Națională la Euro 2020, fotbalistul a subliniat: ”Sentimentul de a juca și marca pentru națională este inegalabil”.

Fotbalistul născut la Piatra Neamț acceptă cu greu postura de rezervă: ”Cu tot respectul pentru Mister, nu sunt prea fericit niciun moment atunci când nu sunt în teren, când sunt schimbat. Îmi doresc mereu să joc, indiferent de loc, de echipa la care joc, cu atât mai mult la echipa națională. Îmi doresc din tot sufletul să fiu meci de meci în teren, și dacă se poate 90 de minute”.

Alexandru Maxim spune că ia în calcul o despărțire de Mainz: ”Totul este deschis, îmi doresc să joc la un nivel cât mai înalt. Consider că încă pot face lucrul acesta, mai am câțiva ani buni în față de jucat și vreau să o fac la un nivel cât mai înalt”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală