28 de ani de la CATASTROFA NUCLEARĂ din Ucraina! România ar fi trebuit să aibă trei centrale «Cernobîl»! FOTO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Programul energiei nucleare româneşti a început în 1976, prin Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară, condus de Cornel Mihulecea.
Se prevedea realizarea a trei centrale nuclearo-electrice, care să înglobeze 10 reactoare, în total. Au fost studiate mai multe amplasamente şi au fost alese trei, cel de la Cernavodă, unul lângă Slatina, pe Olt, şi unul în apropiere de Tulcea.
“Chiar în 1976 am avut o discuţie privind ofertele de construcţie de la ruşi şi de la canadieni. Construcţia unei centrale sovietice tip VVR de 400 MWh începuse deja la Slatina. Încă o centrală tip VVR, de 1.000 MWh, urma să fie ridicată la Piatra Neamţ. Am stopat acele lucrări şi am refuzat soluţiile tehnice ale sovieticilor, pentru că erau centrale neanvelopate, iar garanţia de excludere, adică garanţia că radioactivitatea nu se propagă pe un spaţiu mare în caz de accident nuclear, era mult inferioară celei oferite de canadieni. Aşa am ales reactorul de tip CANDU, cu apă grea, al canadienilor”, ne-a spus Cornel Mihulecea.
Cuprins:
A fost mai rău ca la Hiroşima şi Nagasaki
Cum se explică tehnic acest refuz? Conform literaturii de specialitate, în accidentele nucleare la centralele electrice, contaminarea mediului este semnificativ redusă sau chiar stopată dacă reactorul este anvelopat - adică are înveliş de protecţie din beton armat, cu o grosime de 1-2 metri, care reţine mare parte din radiaţii.
După ce România a declinat oferta lor, sovieticii au pus în funcţiune, în 1983, centrala de la Cernobîl, cu reactoare neanvelopate şi care foloseau ca moderator grafitul, nu apa grea. Pe 26 aprilie 1986, centrala Cernobîl a explodat.
Acel accident a degajat între cinci şi zece ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima (Japonia), şi de mai multe ori cantitatea de radiaţii emise de bombele de la Hiroşima şi Nagasaki.
Asta pentru că anveloparea nu a fost corespunzătoare - un standard de calitate pentru care noi am refuzat reactoarele sovietice la vremea respectivă. Ne-a trecut, ca să spunem aşa, glonţul rusesc pe la ureche…
Cine este Cornel Mihulecea
Cornel Mihulecea (foto) este inginer de electrotehnică, specializarea maşini electrice. A fost membru al guvernului, în calitate de preşedinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (CSEN), între 1976 şi 1990.
Sub conducerea sa a fost realizat programul energetic nuclear românesc, inclusiv asimilarea în industria românească a întregii tehnologii de fabricaţie a centralelor canadiene de tip CANDU şi a combustibililor nucleari.
60.000 de morţi, din cauza radiaţiilor
Pe data de 26 aprilie 1986, la 1.23 noaptea, o puternică explozie s-a produs la reactorul 4 de la Cernobîl, urmată de contaminarea radioactivă puternică a zonei înconjurătoare.
Acest dezastru e considerat cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor radioactiv s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.
Nu se ştie exact câte victime a făcut catastrofa de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul regimului sovietic a îngreunat numărarea acestora.
Listele erau incomplete şi ulterior autorităţile sovietice le-au interzis doctorilor să menţioneze drept cauză “radiaţia” în certificatele de deces.
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005 a atribuit 56 de decese directe şi a estimat că peste 60.000 de oameni au murit ulterior, ca urmare a radiaţiilor, iar mai mult de două milioane au avut sau mai au încă de suferit.
