Fețe și identități au fost create cu inteligența artificială

Potrivit anchetatorilor, un funcționar de la evidența populației din nordul provinciei Bari ar fi creat ilegal 59 de reședințe fictive pentru femei declarate ca fiind de origine română. Pentru acestea au fost emise cărți de identitate false, deși nu existau persoane reale.

Numele, fețele și datele personale ale „mamelor” ar fi fost generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Inexistența lor a fost confirmată cu sprijinul carabinierilor din Trinitapoli și prin cooperare cu autorități din alte state.

Copii inventați și contracte de muncă false

Pentru fiecare dintre aceste femei fictive au fost declarați cinci sau șase copii inventați, ceea ce a permis obținerea unor sume mari din alocația unică universală. Pentru a completa schema, rețeaua ar fi creat și contracte de muncă fictive în două firme agricole din Cerignola, astfel încât să pară îndeplinite condițiile legale pentru acordarea alocațiilor.

Cererile au fost depuse de un angajat al unui centru de asistență fiscală (CAF) din Foggia. Escrocheria se finaliza prin emiterea a 59 de carduri pe numele „mamelor” fictive. Pe fiecare card erau virați lunar, în medie, aproximativ 2.300 de euro, bani care erau retrași periodic de la bancomate de alți doi complici, surprinși de anchetatori în timpul filajelor.

Procurorii din Foggia au dispus un sechestru preventiv de urgență asupra bunurilor a două persoane, acuzate de înșelăciune în dauna statului italian. Alte două persoane sunt cercetate în dosar, inclusiv funcționarul public implicat și angajatul CAF, fără a fi, deocamdată, supuse unor măsuri restrictive.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.