A fost „Cina cea de taină” sursa de inspirație pentru „scandalul” din deschiderea JO 2024? Explicația lui Thomas Jolly, director artistic al evenimentului
Grotesc!!! Nu-si avea locul la o manifestare sportiva de asemenea anvergura. La un mars LGBTQ probabil ar fi mers. Din nou se amesteca sportul si cultura cu manifestatii de alta natura.
E hilar cum ii catalogați pe cei care critica asta drept extremiști de dreapta. Ei vor să fie respectați de o comunitate și nu respecta valorile comunității respective. E simplu, se numește ipocrizie. Aștept să fie comentariu ori moderat ori sa nu fie postat
Sigur ca pentru vorbitorii de lb. romana de alta religie, respectiv ne-crestini, din care destui comenteaza si pe acest site, nu e mare lucru, pt. ca, oricum, nu au nicio simpatie pentru crestinism, ba chiar dimpotriva. Dar, chiar facand abstractie de religia fiecaruia, sau de ateismul unora, evident si ala din avion, "spectacolul" a fost un omagiu evident adus spiritului Charlie Hebdo, in care autorii au mictionat pe credinta si valorile unor zeci de milioane de europeni. Tripla masura, cvadrupla masura e chiar grosolana: daca referintele ar fi fost sacre pentru mozaici, sau daca scena ar fi parodiat "comunitatea LBGTQ", ar fi dus la compromiterea ireversibila a organizatorilor. Daca ce au podus e insultator pt. crestini, e ok. Astea sunt fortele care conduc Europa, ca nu a pus in scena baiatul ala ceva de capul lui. PS: ne mai si prostesc in fata, cum fac de mult, ca "ce vedem nu e adevarat".
S-au ambalat - crizat creștinii degeaba, de fapt ei au interpretat aiurea fără să aibă informatii clare de la organizatori, care spun clar că scena reprezintă
zeul festivitătii Dionysos si zeițe politeiste de dinaintea creștinismului. De fapt creștinismul a ras, distrus-interzis toate sărbătorile antice-politeiste
tocmai ca să-si facă propagandă creștinismul. Halal
Nu vreau sa instig la violenta, INSA SA FI FOST CEVA ASEMANATOR LA ADRESA MUSULMANILOR, JOCURILE OLIMPICE DE LA PARIS -DISPAREAU DE PE FATA PAMANTULUI, EXACT CA LA HIROSHIMA !!!.
A fost „Cina cea de taină” sursa de inspirație pentru „scandalul” din deschiderea JO 2024? Explicația lui Thomas Jolly, director artistic al evenimentului
« Înapoi la articol
NicolaeS 28.07.2024, 22:44
Grotesc!!! Nu-si avea locul la o manifestare sportiva de asemenea anvergura. La un mars LGBTQ probabil ar fi mers. Din nou se amesteca sportul si cultura cu manifestatii de alta natura.
demostene1 28.07.2024, 23:12
E hilar cum ii catalogați pe cei care critica asta drept extremiști de dreapta. Ei vor să fie respectați de o comunitate și nu respecta valorile comunității respective. E simplu, se numește ipocrizie. Aștept să fie comentariu ori moderat ori sa nu fie postat
theo_s 29.07.2024, 00:05
Sigur ca pentru vorbitorii de lb. romana de alta religie, respectiv ne-crestini, din care destui comenteaza si pe acest site, nu e mare lucru, pt. ca, oricum, nu au nicio simpatie pentru crestinism, ba chiar dimpotriva. Dar, chiar facand abstractie de religia fiecaruia, sau de ateismul unora, evident si ala din avion, "spectacolul" a fost un omagiu evident adus spiritului Charlie Hebdo, in care autorii au mictionat pe credinta si valorile unor zeci de milioane de europeni. Tripla masura, cvadrupla masura e chiar grosolana: daca referintele ar fi fost sacre pentru mozaici, sau daca scena ar fi parodiat "comunitatea LBGTQ", ar fi dus la compromiterea ireversibila a organizatorilor. Daca ce au podus e insultator pt. crestini, e ok. Astea sunt fortele care conduc Europa, ca nu a pus in scena baiatul ala ceva de capul lui. PS: ne mai si prostesc in fata, cum fac de mult, ca "ce vedem nu e adevarat".
IulianH6 29.07.2024, 00:41
S-au ambalat - crizat creștinii degeaba, de fapt ei au interpretat aiurea fără să aibă informatii clare de la organizatori, care spun clar că scena reprezintă zeul festivitătii Dionysos si zeițe politeiste de dinaintea creștinismului. De fapt creștinismul a ras, distrus-interzis toate sărbătorile antice-politeiste tocmai ca să-si facă propagandă creștinismul. Halal
Ginny 29.07.2024, 01:17
Este o mizerie ceea ce sa prezentat ca Cina cea de taina,si acum incearca propagandisti mizeriilor sa isi ii scoata basma curata.O rusine ,murdara!
CRH_RO 29.07.2024, 02:05
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: intoleranță privind orientarea sexuală
costin1984 29.07.2024, 02:14
Se încearcă să fie creștinismul adus la cel mai josnic nivel cu orice preț!!! Iar cultele satanice ridicate la cel mai mare rang posibil!!!
wildmuffins 29.07.2024, 03:01
Cine vede O-ul din stanga jos :))) like la comment :D?
Teceneu 29.07.2024, 09:36
Cineva spunea ca religia organizată este „principala sursă de ură din lume”.
durban22 29.07.2024, 09:57
Nu vreau sa instig la violenta, INSA SA FI FOST CEVA ASEMANATOR LA ADRESA MUSULMANILOR, JOCURILE OLIMPICE DE LA PARIS -DISPAREAU DE PE FATA PAMANTULUI, EXACT CA LA HIROSHIMA !!!.
‹ 1 2 3 4 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.