Amenzi de aproape 400.000 de lei și servicii oprite

Potrivit lui Horia Constantinescu, șase comisari ai CJPC au verificat, în săptămâna 29 august – 4 septembrie 2026, 53 de operatori economici din județul Constanța. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproape 400.000 de lei, iar produse neconforme în valoare de peste 27.800 de lei au fost retrase definitiv de la comercializare.

Mai mult, 12 operatori economici au primit interdicția temporară de a-și desfășura activitatea până la remedierea problemelor.

„Măsura opririi temporare a prestării serviciilor a fost dispusă în situațiile în care au fost constatate deficiențe grave privind condițiile de cazare, alimentație publică, agrement, igienă și siguranță, precum și în cazul desfășurării activității fără autorizațiile necesare”, a declarat Horia Constantinescu, citat de News.ro.

cinci-hoteluri-inchise-saturn-anpc-mizerie-litoral (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Hoteluri închise pentru nereguli grave

În stațiunea Saturn, măsura închiderii temporare a fost aplicată hotelurilor Neko (SC Ami Holidays SRL), Cupidon (SC Hotel Cupidon SRL), Cleopatra și Narcis (SC Universal Mangalia SRL), precum și Hotelului Mureș (SC Coral Holiday SRL).

Printre deficiențele constatate în aceste locații se numără saltele deteriorate, lenjerii rupte sau pătate, perne uzate, mobilier învechit și instalații sanitare cu pete de rugină. De asemenea, în camere au fost găsite glafuri, pereți și uși deteriorate, iar aparatele de aer condiționat prezentau filtre murdare și neigienizate.

În blocurile alimentare și spațiile de servire, comisarii au descoperit nereguli grave precum acumulări masive de murdărie, respectarea deficitară a fluxurilor tehnologice pentru alimente, camere frigorifice care nu păstrau temperaturile corespunzătoare, precum și echipamente de bucătărie degradate și neigienizate.

S-au identificat și băuturi răcoritoare depozitate direct pe paviment și expuse razelor solare, ceea ce contravine reglementărilor de siguranță alimentară.

Probleme în zonele de agrement și pe plaje

Controalele au vizat și zonele de agrement, piscinele și plajele din stațiune. «În cazul echipamentelor de agrement, au fost constatate echipamente improprii utilizării, fiind dispusă măsura opririi temporare a prestării serviciilor.

La locurile de joacă, au fost identificate două tobogane care prezentau deficiențe privind stabilitatea. În sectoarele de plajă, au fost constatate saltele neigienizate, lipsa graficelor de igienizare și nerespectarea zonelor destinate amplasării cearșafurilor», a explicat Horia Constantinescu.

Incident grav la Hotel Neko

Un caz deosebit de grav a fost descoperit la Hotel Neko, administrat de SC Ami Holidays SRL, unde mai mulți turiști au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Verificările au scos la iveală deficiențe majore în blocul alimentar, iar autoritățile au dispus oprirea temporară a activității, retragerea de la comercializare a produselor neconforme și restituirea contravalorii serviciilor către turiștii afectați.

În urma acestui incident, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Csaba Lajos Békési, a ordonat extinderea controalelor în alte structuri de cazare și alimentație publică din zonă, cu accent pe operatorii economici semnalați de turiști prin plângeri sau recenzii negative.

„Aceste verificări vizează calitatea serviciilor, condițiile de cazare, igiena, alimentația publică și siguranța”, a adăugat Constantinescu.

Toți operatorii economici găsiți cu nereguli au fost sancționați contravențional. De asemenea, autoritățile au dispus măsuri concrete pentru remedierea deficiențelor, iar în unele cazuri, prestarea serviciilor a fost oprită temporar până la conformare. Problemele descoperite subliniază necesitatea unor controale mai stricte în industria ospitalității pentru a garanta siguranța și confortul turiștilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.