A furat șase role de hârtie igienică de la un hotel și a fost concediată după aproape 30 de ani de muncă, în Spania

Comentează

O angajată cu o vechime de aproape 30 de ani într-un hotel din Spania a fost concediată disciplinar după ce a furat șase role de hârtie igienică din proprietatea companiei. Tribunalul Superior de Justiție al Cataloniei (TSJ) a declarat concedierea ca fiind justificată, invocând o „încălcare gravă a bunei credințe contractuale”. Incidentul a avut loc pe 20 iunie 2024, iar decizia finală a fost publicată recent, conform publicației spaniole La Noticias Trabajo.

Motivul invocat de femeie pentru care a luat rolele de hârtie igienică

Femeia, care ocupa funcția de guvernantă a hotelului din iunie 1995, a susținut că a luat rolele de hârtie pentru a curăța mașina fiului său, după ce câinele acestuia vomitase în interior.

„Când a venit să mă ia fiul meu, câinele său vomitase în mașină. Am luat hârtia să curăț și am returnat-o a doua zi”, a scris ea în răspunsul oferit companiei.

În aceeași zi, ea a semnat un document redactat de angajator, în care recunoștea că a luat o pungă cu șase role de hârtie, exprimându-și regretul și promițând că nu va mai repeta gestul. Ulterior, angajata a prezentat un certificat veterinar datat 21 iunie 2024, care confirma vizita fiului său cu câinele la o clinică veterinară.

Care au fost deciziile instanțelor

Inițial, Judecătoria Socială nr. 1 din Mataró a declarat concedierea ca fiind nejustificată, considerând că valoarea economică redusă a obiectelor luate și circumstanțele invocate de femeie nu justificau măsura drastică.

Instanța a dispus ca hotelul să aleagă între reangajarea femeii (cu plata salariilor restante) sau plata unei despăgubiri de 60.318,50 de euro. În cazul reangajării, compania putea aplica o sancțiune de suspendare a contractului pentru 3 până la 15 zile.

Compania a făcut apel la Tribunalul Superior de Justiție al Cataloniei

Nemulțumită de verdict, compania a făcut apel la Tribunalul Superior de Justiție al Cataloniei, care a decis în favoarea angajatorului. Potrivit TSJ, imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat că angajata a revenit singură la hotel și a luat rolele de hârtie pe ascuns, fără legătură cu presupusa urgență. În plus, tribunalul a considerat că documentul semnat de femeie, în care recunoștea furtul, era valid și voluntar.

TSJ a argumentat că gravitatea unui astfel de comportament nu este determinată de valoarea materială a bunurilor sustrase, ci de „ruptura ireparabilă a încrederii și a bunei credințe contractuale”. De asemenea, poziția de responsabilitate a angajatei, ca guvernantă a hotelului, a fost un factor agravant.

Convenția Colectivă din sectorul hotelier, aplicabilă în acest caz, clasifică furtul sau însușirea nejustificată de bunuri ca abatere disciplinară foarte gravă, indiferent de valoarea acestora. Pe baza acestor argumente, TSJ a confirmat concedierea disciplinară, ceea ce înseamnă că femeia nu are dreptul la compensații financiare, în ciuda vechimii sale de 29 de ani în companie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
19:11
Când pornim centrala termică toamna și la ce temperatură trebuie setată pentru facturi mici la gaz
19:09
Bazin de retenție de peste 4.000 mp și park&ride pe Prelungirea Ghencea, din București. Stadiul lucrărilor pe toate tronsoanele
Analiză
18:53
Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
18:52
Rusia susține că nu există pericol de epidemie de ciumă după moartea suspectă a unei cercetătoare dintr-un laborator din Siberia
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește