Aplicarea integrală a Legii pensiilor. care prevede majorarea cu 40% a pensiilor din septembrie 2020, are un impact bugetar de 24,8 miliarde de lei anul viitor, urmând ca acesta să crească la 51 de miliarde de lei în 2021 și 81 de miliarde de lei în 2022.
”Sunt bani pe care statul nu-i are și ori îi colectează, ori se împrumută. Problema e că acum acești bani nici nu există, nici nu știm de unde să-i facem rost. Poate fi acoperit prin împrumuturi că orice s-ar tăia din bugetul României nu se pot scoate zeci de miliarde deodată”, a afirmat jurnalistul Daniel Ionașcu.
În aceste condiții, menținerea deficitului bugetar în condiții rezonabile nu se poate face decât printr-o ajustare severă a investițiilor.
”În orice domeniu România are nevoie investiții și aici se ajunge la o problemă politică: de unde se taie? Cineva trebuie să-și asume decizia”, a spus Daniel Ionașcu.
Problemele generate de o majorare atât de consistență sunt inevitabile indiferent de contextul economic.
”Pentru orice om cu minime cunoștințe de economie, o creștere cu 40% a ceva, orice, într-o economie de tip occidental, este aproape imposibilă. Și dacă Germania ar crește cu 40% pensiile, ar avea aceeași problemă”, a conchis Ionașcu.
Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), a avertizat că majorarea pensiilor va pune o presiune enormă pe buget, însă premierul Ludovic Orban a afirmat că Guvernul său va pune în aplicare legea aflată în vigoare.
”Potrivit legii pensiilor, acestea cresc cu 40% într-un singur an. 40% este o cifră care în Europa nu există. Avem ca efect 3,6% PIB în acest an, 4,5% din PIB în 2020, 5,7% din PIB în 2021. Este numai efectul aplicării legii pensiilor, toate acestea în ipoteza că nu va fi recesiune și vom avea o creștere robustă. Mai e ceva, în 2021 e prevăzută recalcularea pensiilor, o altă bombă cu fitil aprins, încă 1% din PIB”, a spus Lazea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0b722acd6c23c9395483f805207b88fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_a0e5f55abb2e444c9894849405033bb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e1be44971a115aedad31bfbd9e7cd517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_adcc9015c38fe28c68936582d53c0bf3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bdf0b1761582050e04f3e050bc83245f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_56bac6c8f13a5068ccdc5dddb35cb53e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)