Victoriile lui Barack Obama din 2008 și 2012 au fost asigurate, în mare parte, cu susținerea americanilor de culoare. La acest scrutin prezidențial, însă, sunt semne că Hillary Clinton nu se bucură de aceeași susținere din partea americanilor de culoare, iar Barack Obama a încercat să schimbe acest lucru.

“Votul afro-americanilor acum nu este atât de solid cum ar trebui să fie”, a spus primul președinte american de culoare, într-un interviu.
Cifrele din statele indecise pe care Hillary Clinton speră să le câștige arată că americanii de culoare nu au votat anticipat în același număr precum la alegerile precendente. În Carolina de Nord, 23% dintre afro-americani au votat deja, în timp ce în 2012 numărul se ridica la 28%. În Georgia, în prezent 31% dintre afro-americani au votat până acum, în timp ce, în aceeași perioadă în 2012, 36% își exprimaseră deja alegerea privind viitorul președinte al SUA.

Citește și: Donald Trump, declarație scandaloasă: „Ar trebui să anulăm alegerile și să i le dăm lui Trump”

„Vreau ca toată lumea să înțeleagă că tot ce am realizat depinde de posibilitatea ca eu să predau ștafeta cuiva care crede în aceleași lucruri ca mine”, a spus Barack Obama, încercând astfel să mobilizeze electoratul de culoare. Afirmațiile actuale amintesc de unele similare făcute de Barack Obama în septembrie.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

“Dacă aud pe cineva că spune că votul său nu contează, că nu contează pe cine alegem – citiți istoria! Contează! Trebuie să aducem oamenii la vot. Voi considera o insultă personală, dacă această comunitate își lasă garda jos și nu participă la alegeri”, a afirmat atunci Barack Obama, într-un discurs înflăcărat.

Citește și: Donald Trump a depășit-o pe Hillary Clinton într-un sondaj. Scandalul e-mailurilor, lovitură dură pentru democrată

Cele mai recente sondaje privind cursa electorală din Statele Unite arată că Hillary Clinton și Donald Trump merg umăr la umăr, iar avantajul democratei în fața republicanului a scăzut dramatic.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI