Alexandru Rafila: „Politizarea sănătății e greșită, mai ales în perioade de criză”. Ce spune ministrul despre centrele de evaluare și antiviralele disponibile în țară

Comentează
Arhiva foto

Principala provocare a Ministerului Sănătății, mai ales în condițiile impuse de pandemia de COVID-19, o reprezintă recâștigarea încrederii oamenilor, iar acest demers se dovedește unul „dificil", a declarat vineri ministrul de resort, Alexandru Rafila, la Vălenii de Munte. „Asta demonstrează, de fapt, că politizarea sănătății este un lucru greșit", a punctat oficialul guvernamental.

„Cred că lucrul cel mai greu pe care îl avem de îndeplinit, dincolo de lucrurile pe care le facem pentru funcționalitatea sistemului de sănătate, este legat de recâștigarea încrederii oamenilor. Recâștigarea încrederii oamenilor e un lucru dificil, mai ales în condiții de pandemie. Lucrăm însă la acest lucru foarte, foarte serios, împreună cu colegii de la Ministerul Sănătății. Să știți că și membrii Guvernului României, primul-ministru sprijină acest demers și asta demonstrează, de fapt, că politizarea sănătății este un lucru greșit", a declarat Alexandru Rafila, într-o conferință de presă susținută alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu.

„Oamenii de bună-credință ajută la rezolvarea problemelor din sănătate, mai ales într-o situație de criză, și cred că acesta ar trebui să fie mesajul care poate să ducă, bineînțeles, cuplat cu ceea ce reușim noi să realizăm, la recâștigarea încrederii cetățenilor în sistemul de sănătate și în clasa politică, până la urmă. (…) Dacă suntem serioși, dacă lucrăm în folosul cetățenilor și nu mințim - lucrul acesta este extrem de important -, atunci încrederea oamenilor în noi va fi pe deplin câștigată. Politizarea sănătății e greșită, mai ales în perioade de criză", a adăugat ministrul sănătății.

Alexandru Rafila a vizitat, vineri, Centrul de Evaluare COVID-19 organizat în cadrul Spitalului Orăşenesc Vălenii de Munte. Centrul de la Spitalul Vălenii de Munte face parte din reţeaua naţională, care cuprinde peste 230 de astfel de centre de evaluare şi tratament în care vor fi trataţi pacienţii COVID-19 care manifestă simptome uşoare sau medii şi care sunt expuşi riscului de a dezvolta forme grave ale bolii.

Ministrul sănătății a dat, cu această ocazie, și câteva detalii despre funcționarea acestor centre.

„O persoană care are o formă ușoară sau medie, dar are și comorbidități, are ocazia să facă o investigație completă, analize și un CT (computer tomograf, n.r.). Sunt 230 de centre în toată țara. Sunt pentru cei care sunt pozitivi. Am văzut aici la, Văleni, un foarte frumos și bine organizat centru de evaluare a pacienților. Dacă un pacient necesită un tratament antiviral, îl primește în acest centru. Dacă are nevoie de oxigen, este îndrumat la spital. Scopul acestor centre este apropierea de cetățeni. Nu poți face discriminate între un pacient cu COVID și unul care are altă boală", a arătat Alexandru Rafila.

„Ne-am dat seama că unul dintre principalele elemente care au dus la înregistrarea unui număr mare de victime a fost întârzierea diagnosticului, dificultatea oamenilor de a se prezenta la centre unde să primească tratament la timp", a mai spus Rafila.

Potrivit oficialului guvernamental, aceste centre de prevenție vor ajuta la gestionarea pandemiei de COVID-19 și chiar dacă ajungem la un nivel mare de cazuri, pentru că prin intermediul lor va fi ridicată presiunea pusă asupra spitalelor.

„Programul este flexibil, să nu uităm că acolo lucrează medici. Nu putem să menținem program de 24/24, asta pentru că vorbim de resursă umană. Este bine că avem aceste centre funcționale, dar trebuie să ținem cont că trebuie să avem și resursă umană pentru gestionare", a mai spus Rafila.

Ministrul a mai arătat că, deși România a ajuns la aproape 20.000 de cazuri pe zi, doar 2% din pacienții infectați cu SARS-CoV-2 ajung să fie internați în spitale, arătând că într-o astfel de situaţie „nu are rost să dezvolţi o activitate excesiv".

„Astfel de chestiuni sunt în evoluție, iar dimensionarea se face în funcția de cerere. Acest sistem de centre de evaluare, cu siguranță, peste o lună va arăta altfel. Este un sistem care ne va ajuta și nu doar în cazul pandemiei de Covid-19, ci și în alte cazuri", a mai explicat Alexandru Rafila.

În prezent sunt operaţionale 173 de centre de evaluare și tratament din cele 230, a precizat oficialul guvernamental.

Alexandru Rafila a vorbit și despre medicamentele antivirale care sunt disponibile în acest moment în România. Potrivit acestuia, Remdesivir se găseşte în toate spitalele şi Favipiravir se eliberează din spital sau din centrele de evaluare, dar se va putea găsi şi în farmaciile cu circuit deschis.

„Începem să avem Favipiravir în farmacii cu circuit deschis, pe măsură ce vom primi cantităţi mai mari de la furnizori, vom extinde acest program", a precizat ministrul sănătății, care le-a recomandat medicilor să fie foarte precauţi atunci când îl prescriu.

„Nu previne boala, doar scurtează durata evoluţiei clinice, iar efectele secundare sunt serioase şi trebuie luat cu foarte multă precauţie", a arătat Rafila.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!