După ce proprietarul casei Kretzulescu, în care funcţionează acum MNLR i-a cerut directorului să elibereze cât mai repede imobilul, din cauza unor neînţelegeri privind plata chiriei, angajaţii au început împachetarea.
Primele puse în cutii au fost colecţiile de carte curentă. Urmează cărţile de sanctuar, adică acelea care au făcut parte din bibliotecile unor autori precum Coşbuc, Eminescu, Sadoveanu şi Arghezi, şi apoi piesele cele mai valoroase, printre care şi Biblia lui Şerban Cantacuzino, veche de la 1688.
Acestea vor fi duse în Casa Presei şi nu se ştie când Municipalitatea va găsi un sediu pentru ca ele să fie expuse din nou publicului.
Soarta e în mâinile consilierilor
“Există nişte proceduri care trebuie respectate, conform legislaţiei muzeale, astfel că mutarea se va desfăşura cu tot ce înseamnă securitate, condiţii de transport şi de depozitare”, ne-a declarat Ioan Cristescu, directorul MNLR.
Numai că efectuarea acestor proceduri necesită bani, pe care instituţia nu-i are. Dacă astăzi consilierii generali votează proiectul de hotărâre, MNLR va primi 878.500 de lei, bani pe care-i va putea folosi pentru închirierea spaţiului de depozitare şi pentru transport şi pază.
Dacă muzeul nu va primi aceşti bani, există pericolul ca operele literare să ajungă în stradă.
Fotografii: Vlad Chirea

VLAD7050.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.