Ei sunt singurii candidați care au obținut un singur vot pentru funcția de primar: ”Nu avea sens să-mi irosesc votul votându-mă pe mine!”

Comentează
Arhiva foto

Au scris istorie la alegerile locale și au obținut un singur vot pentru funcția de primar! Vorbim despre reprezentanții PMP din comunele Sfântu Gheorghe (județul Tulcea), Grădinari și Optași-Măgura (județul Olt). Libertatea a vorbit cu ei, iar declarațiile sunt de colecție.

Alegerile locale de pe 27 septembrie au trecut, iar 3.200 de municipii, orașe și comune și-au ales primarii pentru următorii patru ani. Și de această dată am avut parte de surprize la care nimeni nu se aștepta, iar votul oamenilor a dărâmat predicțiile inițiale sau cotele caselor de pariuri. Pe lângă asta au fost și rezultate surpriză!

Libertatea a analizat toate rezultatele finale din cele peste 3.000 de orașe unde românii au pus ștampila pe buletinul de vot! Iar astăzi ne oprim la singurii candidați pentru funcția de primar, toți ai Partidului Mișcarea Populară, care la acest scrutin au obținut un singur vot!

Sf. Gheorghe: ”Nu m-am votat! Am făcut anchetă în comună să depistez cine m-a vrut primar!”

Mergem la Sfântu Gheorghe, în județul Tulcea. Reprezentantul PMP, Romică Munteanu a terminat alegerile cu un singur vot, din cele 540 exprimate. S-a votat singur? De ce cei din familie nu l-au votat? Ziarul a luat legătura cu candidatul PMP, iar explicațiile acestuia sunt fără alte comentarii.

Romică Munteanu și primăria din Sf. Gheorghe unde a candidat pentru postul de primar

- Domnule Munteanu, ce ați făcut la alegeri?

- Am luat un vot.

- Despre asta am vrea să vorbim.

- Da, domnule, vorbim.

- V-ați votat singur?

- Domnule, eu sunt cinstit cu dumneavoastră și vă spun adevărul. Nici măcar eu nu m-am votat la alegerile astea! Ha, ha, ha.

- Cum așa?

- Știam că nu am nicio șansă și nu avea sens să-mi irosesc votul votându-mă pe mine. Eu nu contam în bătălia asta electorală.

- Păi, și de ce ați candidat?

- M-a obligat partidul să fie cineva de la PMP pe liste și la Sfântu Gheorghe. Eu n-am vrut, dar ce să fac? Dacă oamenii m-au forțat, să zic așa, am candidat. Domnule, ca primar nu ești cinstit și d-asta eu nici n-am fost de acord să candidez. Dar...

- Păi și dacă dumneavoastră nu v-ați votat...

- Eu nu m-am votat și absolut nimeni din familie nu a pus ștampila pe mine. Le-am zis de la început că nu vreau, că n-am șanse, că n-am nevoie de voturile lor. Ce sens avea să-și piardă voturile și să mă voteze pe mine?

- Ați aflat cine a vrut să-i fiți primar pentru următorii 4 ani?

- Am început să fac anchetă și am aflat că m-a votat unu care mi-a zis: ”Tu nu ți-ai băgat pozele peste tot, n-ai pus bannere, n-ai făcut campanie. Nu te-ai măscărit prin comună! D-aia te-am votat pe tine”. Ce să-i mai zic?!

- Deci ați fost surprins?!

- Da! Eu vă zic adevărul! Chiar am vrut să intru în istorie și să am zero voturi, dar uite că m-a votat și pe mine cineva.

- Dumneavoastră pe cine ați votat?

- Ce rost are acum? Am vrut să dăm jos primarul, dar nu ne-a ieșit, tot ăla a câștigat!

Rezultate vot Sfântu Gheorghe (județul Tulcea):

  • Valentin Sidorencu (PSD): 309 voturi (58,74%)
  • Doru Cladiade (PNL): 133 voturi (25,28%)
  • Mira Bălan (USR-PLUS): 65 voturi (12,35%)
  • Victor Pietraru (ALDE): 18 voturi (3,42%)
  • ROMICĂ MUNTEANU (PMP): 1 vot (0,19%)

Optași-Măgura: ”M-am votat singur! Bine că am pus ștampila în chenar și nu l-am anulat. Ha-ha-ha”

Din județul Tulcea ajungem în județul Olt. În comuna Optași-Măgura, unde Florea Radu, un alt candidat din partea PMP a obținut la alegeri tot un singur vot! De această dată, acesta s-a votat, dar e amuzat de rezultatul scrutinului de la locale.

Florea Radu și primăria din Optași-Măgura unde a candidat pentru postul de primar

- Domnule Florea, sunteți supărat după alegerile astea?

- De ce să fiu? 

- Păi, ați luat un singur vot la alegeri!

- Al meu... Restul au votat cu primarul ăsta care a făcut lucruri bune p-aici prin comună. Asta este.

- Nu sunteți dezamăgit?

- Sunt, dar ce să fac acum? Mergem înainte, că vin parlamentarele peste noi. Să vedem acolo ce facem.

- Cei din familie de ce nu v-au votat?

- Acum să stau să fac anchete?

- Soția, rudele de ce n-au făcut-o?

- Soția nu era acasă, rudele și prietenii mi-au promis. Mi-au zis toți: ”Da, Radule, te votăm, te votăm”, și când au venit rezultatele... Surpriză mare: am avut un vot! Al meu. Bine că am pus ștampila în chenar, nu pe lângă că rămâneam și fără ăsta. Ha, ha, ha.

- Vă amuză situația asta!

- Păi, ce să mai fac, domnule? Eu nu sunt bătrân, ca ăștia pe care-i cunoaște lumea din comună. Plus că eu am vrut să fiu consilier local, nu primar. N-am ieșit, asta este. Era culmea să mă voteze lumea pe mine, când primarul în funcție face treabă. Chiar face! Tot el a câștigat.

- Și de ce ați mai candidat?

- Asta e culmea, acum! Am vorbit cu oamenii, am făcut campanie, asta a fost. Nu m-au votat. Ce să le fac? Dacă nici prietenii care mi-au zis că mă votează n-au mai făcut-o!

- Aveți vreun regret după alegerile astea?

- Ce regrete, domne? Am un vot, mergem înainte. Așa-i în politică!

Rezultate vot Optași-Măgura (județul Olt):

  • Marin Scurtu (PSD): 605 voturi (89,62%)
  • Florea Rotaru (PNL): 57 voturi (8,44%)
  • Păun Mihai (PRO România): 12 voturi (1,77%)
  • FLOREA RADU (PMP): 1 vot (0,14%)

”Familia mea n-a vrut să mă voteze! Am treabă de înnebunesc, eu sunt bucătar, nu politician”

Rămânem tot în județul Olt, dar în comuna Grădinari. Aflată la 57 de kilometri de mers cu mașina, un timp de parcurgere de maximum o oră. Aici îl întâlnim pe Marius Oprea, candidat la postul de primar al comunei tot din partea Partidului Mișcarea Populară! A obținut tot un singur vot.

Primăria din Grădinari pe care Marius Oprea a încercat s-o câștige

- Domnule Oprea, ați luat un vot la alegerile de pe 27 septembrie.

- Al meu. Mă așteptam să iau și eu mai multe. Vreo 20-30, dar dacă nu s-a putut. Practic, nu m-a votat nimeni, doar eu.

- Spuneți-mi vă rog...

- Domnule, vreau să vă zic eu ceva. Nu prea vreau să vorbesc de ce-a fost. Eu nu sunt politician, nu am treabă cu politica, nu sunt cu niciun partid. Sincer vă spun, că nu mă interesează absolut deloc politica.

- Și de ce ați candidat, atunci?

- Am vrut să văd pentru viitor, dacă are sens să mă implic sau nu. A fost o oportunitate pe care am primit-o după o discuție cu cei din PMP și am zis că n-am nimic de pierdut. Eu sunt un om simplu. Ce-avem de pierdut? Nimic, vă zic eu!

- Cei din familie de ce nu v-au votat?

- Că n-au vrut! Ce să fac eu acum? Dacă n-au vrut să mă voteze... L-au ales cu altul! N-auziți că singurul vot a fost al meu?

- Soția, copiii, părinții?

- Copiii sunt mici, iar restul familiei mele e la Constanța. Eu sunt bucătar, domne. Am treabă de înnebunesc, numai de politică n-aveam timp. Sunt bucătar aici în sat. Muncesc și acum, sunt la muncă.

- E surprinzător că ați candidat...

- Și am făcut și campanie! Am mers și am vorbit cu oamenii. Toți m-au luat cu: ”Domn’ Marius ești un bun gospodar, un om muncitor, te votăm!”. Mi-au spus ce-am vrut eu să aud și după au făcut ce-au vrut ei. Mi-au mai zis unii: ”Te mint ăștia, mă! Nu te votează”. Așa a fost.

- Ați participat și ați rămas cu un singur vot.

- Asta e. Nu avem ce face. Eu muncesc, fac treabă. Cu altă ocazie, să vedem dacă mai mă implic.

Rezultate vot Grădinari (județul Olt):

  • Mihai Ioana (PSD): 736 voturi (72,15%)
  • Gheorghe Șurlea (PNL): 163 voturi (15,98%)
  • Marius-Florea Ghiță (PPU): 83 voturi (8,13%)
  • Gheorghe Ciuculeasa (PRO România): 28 voturi (2,74%)
  • Marin Mozac (ALDE): 9 voturi (0,88%)
  • MARIUS OPREA (PMP): 1 vot (0,09%)

Singurii candidați din România cu cel mult 3 voturi la alegerile pentru postul de primar:

1 VOT

  • Grădinari (jur. Olt): Marius Oprea (PMP)
  • Optași-Măgura (jud. Olt): Florea Radu (PMP)
  • Sfântu Gheorghe (jud. Tulcea): Romică Munteanu (PMP)

2 VOTURI

  • Alimpești (jud. Gorj): Aurel Păunescu (PMP)
  • Andreiașu de Jos (jud. Vrancea): Ionel Munteanu (USR-Plus)
  • Bumbești-Pițic (jud. Gorj): Ion Jega (PMP)
  • Ciuperceni (jud. Teleorman): Ion Cârjaliu (PRO România)
  • Fărcaș (jud. Dolj): Mihai Laurențiu Buzdugă (ALDE)
  • Gârca Mare (jud. Mehedinți): Gicu Bărbuleanu (ALDE)
  • Salcia (jud. Prahova): Marcel Dumitru (ALDE)
  • Săcelu (jud. Gorj): Mircea Hotoboc (PLUS)
  • Șopârlița (jud. Olt): Mihai Zamfir (PMP)

3 VOTURI

  • Adășeni (jud. Botoșani): Constantin Loghin (PRO România)
  • Ațel (jud. Sibiu): Romulus Bucșă (Independent)
  • Balteni (jud. Olt): Mihăiță Nicolae (PMP)
  • Băla (jud. Mureș): Adrian Claudiu Bucur (PRO România)
  • Beuca (jud. Teleorman): Alexandru Costache (PMP)
  • Bulzeștii de Sus (jud. Hunedoara): Fănel Victor Ionel (ALDE)
  • Contești (jud. Teleorman): Daniel Bazavan (PRO România)
  • Coteanca (jud. Olt): Claudio Mirel Balașoiu (ALDE)
  • Drăgănești-Vlasca (jud. Teleorman): Gheorghe Manea (ALDE)
  • Greci (jud. Mehedinți): Constantin Pena (UDMR)
  • Ipoești (jud. Olt): Gheorghe Lungu (Independent)
  • Ipoești (jud. Olt): Stelian Stanciu (PPU)
  • Izvoarele (jud. Olt): Nicolae Duminecă (Independent)
  • Întregalde (jud. Alba): Andrei Szokocs (PSD)
  • Lupac (jud. Caraș-Severin): Mihai Vatan (Independent)
  • Obârșia (jud. Olt): Dumitru Gheorghe (PMP)
  • Tătaru (jud. Prahova): Florin Zaharia (PER)
  • Vela (jud. Dolj): Marian Munteanu (PMP)
  • Vâlcelele (jud. Buzău): Dumitru Vîlcu (ALDE)
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!