Vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului împiedică în procent foarte mare spitalizarea și formele grave ale bolii, transformând astfel boala într-una care poate fi gestionată cu succes fără a pune presiune suplimentară pe sistemul medical. 

Pfizer, Moderna sau AstraZeneca? Cercetător român: „Indiferent de eficiență, vaccinurile anti-COVID își fac treaba: previn formele grave ale bolii”
Prof. dr. Radu Iliescu, prorector UMF Iași

Prof. dr. Radu Iliescu, prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, cercetător specializat în farmacologie în SUA, explică faptul că toate studiile existente în momentul de față arată că „vaccinurile își fac treaba: opresc cazurile grave”.

El punctează că, în momentul de față, un vaccin eficient în proporție de 60% nu înseamnă că 60% dintre oameni sunt protejați, iar restul de 40% e ca și cum nu s-ar fi vaccinat.

Toate studiile existente, în contextul în care au fost administrate deja peste 200 de milioane de doze de vaccin la nivel mondial, arată că serurile împiedică formele grave.

„Este o problemă de perspectivă: dacă mă întrebi dacă într-o populație generală cele două vaccinuri, unul cu o eficacitate de 60%, iar altul de 90%, se vor comporta la fel, răspunsul nu poate să-l dea nimeni. Sunt mulți factori care contează: viteza cu care te vaccinezi, numărul de oameni imunizați, circulația persoanelor, măsurile restrictive”, a explicat prof. dr. Radu Iliescu.

Cum se aprobă un vaccin

Prorectorul a spus că în procesul de punere pe piață a unui vaccin, există anumite ținte de eficiență pe care un producător și le asumă în fața autorității de reglementare. Țintele acestea sunt estimate în urma unor studii preclinice.

După ce autoritatea de reglementare este de acord că eficacitatea obținută este suficientă pentru utilizarea pe scară largă, atunci producătorul demarează studiile clinice pentru a demonstra siguranța, dar și eficiența, de fază II și III.

În SUA, spre exemplu, orice vaccin care are peste 50% eficiență este considerat a fost suficient în stoparea lanțului de transmisie a COVID-19 pentru a fi aprobat de către Food and Drug Administration (FDA).

„Dacă producătorul reușește în studiile clinice să atingă acel prag de eficiență convenit cu autoritatea de reglementare, atunci el va intra pe piață; dacă nu, nu. Spre exemplu, dacă își asumă o eficacitate de 85%, dar în studiul clinic este de 75%, atunci nu poate intra pe piață. Asta este paradigma în care funcționează știința în lume”, a explicat prof. dr. Radu Iliescu.

Eficiența Paracetamolului și a ceaiului de tei

Orice medicament are o eficiență care este aprobată în momentul intrării pe piață, nu doar vaccinurile. Paracetamolul, pastilele pentru tensiune, cele pentru răceală, pentru dureri de cap funcționează mai mult sau mai puțin pe oamenii care le cumpără din farmacii. Dar nici în prospect nu scrie care este această eficiență, spune cercetătorul.

„A mers cineva să ceară un alt medicament în locul unui Paracetamol, fiindcă nu are eficiență suficient de mare? Aceste lucruri se reglează printr-un proces riguros înainte de a fi scoase la vânzare. Dacă iei ceai de tei să adormi noaptea, care e eficiența, care sunt șansele să adormi de la el? E vorba de o paradigmă, de un set de reguli care au fost adoptate”, a precizat prof. dr. Radu Iliescu.

Mai mult, prorectorul spune că, momentan, lumea științei nu știe exact cât durează imunitatea obținută prin vaccinul anti-COVID.

Nu știm ce se va întâmpla pe un termen mai lung de opt luni, cât a trecut de la finalizarea studiilor clinice. S-ar putea ca vaccinul de la AstraZeneca sau altul la fel să te protejeze zece ani, iar cel de la Pfizer și Moderna, doar unul sau doi ani. Răspunsul imun este foarte complex, nu înțelegem încă pe deplin cum funcționează.

Prof. dr. Radu Iliescu:

Ministerul Sănătății susține că toate vaccinurile oferă protecție împotriva simptomelor grave

Spre exemplu, în ceea ce privește vaccinul antigripal, acesta are în momentul de față o eficiență cuprinsă între 40 și 60%, cu condiția ca tulpina de gripă predominantă să fie cea împotriva căreia a fost conceput vaccinul. 

Însă CDC-ul din SUA, Centers for Disease Control and Prevention, echivalentul unui institut național de sănătate, a explicat că persoanele care primesc acest vaccin vor avea o protecție suplimentară în momentul în care întâlnesc boala, chiar dacă eficiența nu este atât de mare încât să oprească infecția în organism înainte de dezvoltarea simptomelor.

Și Ministerul Sănătății a venit cu un argument în acest sens duminică, 28 februarie, într-un nou episod al seriei „Profu de sănătate publică”, susținută de profesorul universitar Radu Cherecheș, profesor de sănătate publică la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. 

Toate cele trei tipuri de vaccin au demonstrat că au protecții extrem de bune la simptome severe, spitalizare sau deces. Niciun studiu nu a demonstrat în mod clar că noile tulpini sau orice mutații ar avea ele ar afecta protecția dată de AstraZeneca, Pfizer și Moderna la simptome severe, spitalizare și deces. Acestea sunt lucrurile care ne interesează.

Prof.dr. Radu Cherecheș:
Citeşte şi:

Doi muncitori, sechestrați și uciși de fostul proprietar al casei pe care o renovau. Atacatorul, împușcat de polițiști

Cei doi bărbați cu arsuri grave după incendiul de la fabrica din Prahova, transferați în Bruxelles și Viena

Scandal în Parlament, la dezbaterea bugetului. Premierul, bruiat de PSD. „Din reacții, înțeleg că n-ați citit bugetul sau nu știți să citiți”

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Cine era băiatul de 13 ani care a participat la înmormântarea Prinţului Philip
Observatornews.ro
Cine era băiatul de 13 ani care a participat la înmormântarea Prinţului Philip
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Exclusiv. Vlad Voiculescu face dezvăluiri șocante: „Am primit mai multe amenințări cu moartea”
Știrileprotv.ro
Exclusiv. Vlad Voiculescu face dezvăluiri șocante: „Am primit mai multe amenințări cu moartea”
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)