În urmă cu ceva timp, regretatul actor a acordat un interviu pentru revista VIVA!, în care a vorbit despre cei doi copii ai săi și despre ocupațiile lor.

În timp ce Victor i-a călcat pe urme actorului, fata lui s-a orientat către un cu totul alt domeniu. Mircea Diaconu are și o nepoată adolescentă, pe nume Ana Maria, de care e extrem de mândru. Iată ce spunea Mircea Diaconu despre copiii lui.

Cred că foarte frumoasă a fost copilăria lor și normală, și firească. Și acum, de asemenea. Reacționează ca noi. Copiii noștri sunt aici și nu au vrut să fugă din țara aceasta îngroziți sau disperați, deși au toate calitățile de tipul acesta. Nici nu le trece prin cap, dar nu pentru că le-am zis noi. Educația este ceea ce văd copiii acasă, aud de la părinții lor și de la școală, dar nu sunt precepte impuse.

cu-ce-se-ocupa-fiica-lui-mircea-diaconuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Ei au trăit în atmosfera aceasta a credințelor noastre, căci și eu, și Diana vorbim aceeași limbă, aceeași formație, principii de bază. Suntem niște provinciali, în sensul bun al cuvântului, al lucrurilor în care credem. Un mod de viață pe care îl facem și acasă și pe care copiii noștri l-au trăit exact în atmosfera aceea. Iar reacția lor astăzi este exact ca a noastră.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Cine sunt și cu ce se ocupă cei doi copii ai lui Mircea Diaconu. Ce spunea actorul despre ei. „Nu le-am dat sfaturi de carieră, ci de comportament”

Victor face arte plastice, face scenografie, pictură… Fiica mea face comunicare, relații publice. A făcut și doi ani de Științe Politice la SNSPA.

Nu le-am dat sfaturi în sine de carieră, ci de comportament. Cariera și-o face fiecare cum simte. Nu le-am pus stavile de niciun fel.

Ana noastră a crescut în cabine cu noi, în vremurile urâte și grele cu turnee, cu tot ce însemna, cu frigul… și, când s-a făcut mai mare și o întreba cineva dacă vrea să se facă actriță, spunea: „Vai de mine, dar știu exact despre ce e vorba! Nu o să mă fac niciodată. Te apropii de profesia asta dintr-un miraj, că înăuntru e altfel nu știi sau afli mai târziu, dar ea știa perfect. Și a spus: „Eu nu vreau așa. Nu o interesează absolut deloc”, povestea Mircea Diconu pentru revista Viva!

Video: Asfalt Tango (1996), regizor Nae Caranfil
Sursa: Youtube / Telecinemateca la tine acasa

De asemenea, Mircea Diaconu avea o nepoată adolescentă, în vârstă de 14 ani, din partea fiicei lui, kiar regretul său este că Victor nu îi dăruise încă un nepot.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Ana Maria are buletin de puțin timp. Are 14 ani. Să vă povestesc o minisecvență. Era în grupa mică la grădiniță, iar fetița mea a spus să merg eu după ea. Și m-am dus eu. Am deschis ușor ușa clasei și am văzut-o jucându-se cu o fetiță. La un moment dat, m-a observat în tocul ușii, s-a oprit, a bătut din palme și a zis: „Mircea al meu!. M-am scurs pe tocul ușii până jos. Și în ziua de azi sunt la fel. E atât de caldă, de iubitoare. O minune de copil.

Până la urmă, atmosfera din casă modelează omul. Fiul meu a venit pe lume la 10 ani diferență de fiica mea, dar el nu e căsătorit. I-am zis: „Tată, gândește-te că vreau să îmi văd și eu nepoții. Și fă ceva, totuși! Nu m-a contrazis, ceea ce sunt vești bune”, a mai spus actorul.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Irinel   •   15.12.2024, 02:18

Condoleante !!!!!!!!!!!!Dumnezeu sa l odihneasca in pace !

Dr123   •   14.12.2024, 18:08

Mircea Diaconu un mare caracter ,Dumnezeu sa-l ierte ,condoleante familiei !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI