- Poliția Capitalei a confirmat pentru ziar că a primit ieri o reclamație care viza clubul Nuba, însă susține că agenții au făcut verificări și nu au găsit nici o încălcare a legii.
Clubul Nuba din Capitală a anunțat pe pagina de Facebook, încă din 27 noiembrie, un „brunch tradițional”, de Ziua Națională, între 14.00 și 21.00.
Câteva filmări postate pe rețelele de socializare și transmise de un cititor ziarului surprind însă o petrecere cu zeci de participanți care dansează și par să nu respecte distanțarea socială.
„În timp ce spitalele sunt pline, la Nuba este mare petrecere”, a fost mesajul cititorului, care a însoțit filmările din local.
Poliția susține însă că a făcut verificări la fața locului, în urma unei sesizări primite, dar nu a găsit nimic în neregulă.
La data la care faceți referire, a fost o sesizare, s-a făcut o verificare la club, însă nu au fost găsite nereguli.
Poliția Capitalei:
Contactat de ziar, Alexandru Nanu, unul dintre patronii de la Nuba, a confirmat controlul poliției și a subliniat că localul „este terasă, nu club”.
”Eu nu mă ocup direct, dar vă spun că nu a fost absolut nimic, nicio aglomerație. Terasa Nuba Summervibes poate rămâne deschisă până la ora 21.00 și am avut sub 30 de persoane prezente, din ce am înțeles”, a spus Nanu.
”Noi nu suntem discotecă sau club, se poate verifica autorizația. Acolo este terasă! Legat de măști, nu se poate consuma nimic cu măștile sanitare pe față. Colegii mi-au spus că am avut chiar și un control marți, dar nu a fost găsit nimic în neregulă”, a completat patronul.
Terasele, transformate în spații închise
De altfel, Libertatea a scris luna trecută că patronii de restaurante sunt deranjați că localurile lor au fost închise, în timp ce „la Nuba e puhoi de lume, pe motiv că ei sunt terasă și au susținere politică”.
Ca să nu-și piardă clienții când temperaturile sunt scăzute, mulți patroni au acoperit terasele cu plastic sau pereți din sticlă, transformându-le astfel în spații închise. Practic, nu mai există nicio diferență între restaurant și terasa închisă.
Din 9 noiembrie au intrat în vigoare noi restricții care prevăd că terasele pot funcționa, însă în condițiile legii antifumat, adică doar ca spații în aer liber.
„Dacă sunt terase adevărate, conform definiției. Dacă au acoperiș și două laturi, sunt deja spațiu închis. Și atunci respectă regulile spațiilor închise”, spunea Arafat într-o conferință de presă, la începutul lunii trecute.
Cine e Alexandru Nanu
Om de afaceri, cu acțiuni la mai multe societăţi care activează ca agenţii de publicitate sau restaurante, Alexandru Nanu a fost între 2014-2015 consilier personal al directorului Agenţiei Naţionale pentru Turism şi vicepreşedinte TSD Prahova. Este cunoscută relaţia lui de prietenie cu fostul deputat PSD Vlad Cosma.
În 2018, G4Media a dezvăluit că Nanu a fost beneficiarul a 578.707,50 lei pentru proiectul de Centenar al Primăriei Sectorului 1 din Capitală.
Iar în aprilie, Clotilde Armand scris pe o rețea de socializare că în plină pandemie Primăria Municipiului București a acordat un contract de 18.376.224 de euro unei firme controlate de Nanu pentru achiziția de elemente de mobilier urban, adăposturi modulare pentru stații de troleibuz și stații de autobuz.
Conform capital.ro, Nuba, fondat de Alin Negulescu, Jean Sasu și Alexandru Nanu în 2015, înseamnă:
- restaurant, București, care se transformă noaptea în club;
- Nuba Summervibes, terasa de vară din zona Herăstrău (București);
- Nuba Café, București;
- Nuba Beach Club, Mamaia (Constanța).
În 2018, întregul grup, care numără 240 de angajați, a avut o cifră de afaceri de aproximativ 10 milioane de euro, mai mare cu 25% decât în 2017.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro