Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC – arată cât s-a scumpit sau ieftinit viaţa românilor în luna care a trecut), au fost mai mari, în luna mai, în medie cu 0,5%, comparativ cu aprilie.
Dacă alimentele s-au scumpit cu 1,2%, la mărfurile nealimentare preţurile sunt mai mari cu 0,8%, iar tarifele la servicii au urcat cu 2,41%. Aşa se face că nu mai simţim ieftinirea promisă de 12% prin scăderea cotei TVA la alimente la 9% de la 1 iunie, nici la fructele proaspete şi nici la cartofi, care s-au scumpit în mai cu 13%.
A crescut cu aproape 7% şi preţul fructelor şi al conservelor din fructe, topul scumpirilor din mai fiind completat de legume şi conserve din legume, care costă cu peste 5% mai mult comparativ cu luna precedentă. S-au mai scumpit combustibilii, ţigările, încălţămintea, dar şi diverse servicii şi utilităţi.

Ouăle au avut preţ mai mic

Au fost însă şi iefiniri. Preţul ouălor, de pildă, a scăzut în mai cu 4%, iar românii plătesc cu 1-3% mai puţin şi pentru fasolea boabe şi alte leguminoase, zahăr sau telemea. De la 1 iunie, alimentele au o taxă pe valoare adăugată redusă la 9 procente. Nu toţi comercianţii au scăzut însă preţurile la raft.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.