Autorul și-a intitulat fotografia „Spectacol celest”. El a precizat că reușit să imortalizeze „Cometa 12P/Pons-Brooks și planeta Jupiter”, pe 7 aprilie, la ora 21.07, din comuna Poduri, județul Bacău.
Gabriel Găman a folosit o cameră Canon 1100D, cu un obiectiv EF-S 18-55, cu focala setată la 55mm.
Supranumită „Cometa davolului” din cauza celor două coarne care se formează în coada sa, în fapt erupții de gaz și gheață, 12P/ Pons-Brooks a fost vizibilă ultima dată în 1954 și va mai apărea pe cer în 2095.
Corpul ceresc de culoare verde are un nucleu de 30 de kilometri în diametru, de peste 3,5 ori mai mare decât Muntele Everest, care măsoară 8.848 de metri.
În timp ce unele rapoarte sugerează că 12P /Pons-Brooks a fost observată încă din secolul al 14-lea, cometa este numită după astronomul francez Jean-Louis Pons, care a identificat-o în 1812, și după astronomul britanico-american William Robert Brooks, care a semnalat-o, din nou, în 1883.
Pe 8 aprilie, în SUA, are loc un alt fenomen astronomic rar: o eclipsa totală de Soare, fenomenul în care Luna se interpune între Pământ și Soare, blocând complet lumina solară.
Eclipsa totală de Soare va traversa luni o mare parte din continentul SUA, părți din Mexic și din Canada, potrivit The Guardian.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro