Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții susține că intenția Primăriei Capitalei este de a acorda contracte fără licitație companiilor din subordine care au competențe în domeniul infrastructurii edilitare. Printre acestea se numără Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București S.A. și Compania Municipală Consolidări S.A.
Contactat de Libertatea, președintele asociației, Laurențiu Plosceanu, a declarat: “O încercare în acest sens a fost acum doi ani şi jumătate, la C.N.A.I.R., când au anunţat că vor să face lucrări la centuri ocolitoare în regie proprie şi am văzut o oarecare estompare a acestor planuri. După care a apărut Primăria Municipiului București cu intenţia şi apoi decizia clară de înfiinţare de societăţi specializate. Aici nu putem să contestăm şi nu putem să spunem că e modelul de la Budapesta, de la Viena sau de la Voluntari”.
Liderul patronatelor din construcții mai spune că ulterior s-a văzut că în Consiliul General se dorește alocarea lucrărilor direct, şi nu prin proceduri de achiziţie publică. ”Şi aici avem o mare problemă. Pentru că pe bani publici nu putem discuta despre astfel de abordări. E discriminarea sectorului de construcţii”, a precizat Laurențiu Plosceanu.
Consiliul Concurenței veghează, UE sancționează
Laurențiu Plosceanu mai spune că Asociația a avut deja o primă intervenţie la Consiliul Concurenţei.
“S-a dat aviz pe iniţiativa de la PMB privind înfiinţarea acestor companii cu amendamentul respectării prevederilor în materie de achiziţii publice. Demersurile noastre vor merge şi către Comisia Europeană şi către Agenția Națională a Achizițiilor Publice. Avem informații că aceste alocări directe vor fi taxate ca ajutor de stat şi vor fi supuse unor penalizări din partea Comisie Europene dacă vor deveni realitate. Sunt şi alţii care vor să replice acest mecanism. Am avut un răspuns de la Primărie, de la serviciul lor juridic, potrivit căruia ei acţionează în conformitate cu prevederile legale. Atât au ştiut, atât au răspuns sau atât au avut mandat”, a adăugat Plosceanu.
“Sfânta” licitație
Reprezentantul Asociației Constructorilor subliniază: „Pe noi ne interesează respectarea legii privind achiziţiile publice în tot ce înseamnă lucrări din portofoliul municipalităţii, indiferent dacă discutăm despre Bucureşti sau despre alte oraşe. Firmele Primăriei, dacă vor lucrări, să vină la licitaţie, e absolut normal, dar fără respectarea legii achiziţiilor publice, cred că vom avea de gestionat o serie de conflicte. La rectificarea bugetară din semestrul 2 al anului trecut, Primăria a redus de la investiţii publice şi a majorat capitalul social la aceste companii, şi a asigurat inclusiv plăți salariale din banii amputaţi de la investiţii. Aş vrea să citiţi simbolistica acestei decizii, care arată că e mult mai important să plăteşti salarii la firmele nou înfiinţate, decât să-ţi continui invesţiile declanşate sau să generezi investii noi în Bucureşti”.
Firmele municipalității
În aprilie 2017, Consiliul General al Municipiului București a votat înființarea a noi 10 firme, care fac parte dintr-un Holding Municipal, după ce alte unsprezece au fost aprobate în şedinţele anterioare. În total, Primăria Capitalei deține pachetul majoritar de acțiuni la 21 de firme cu profiluri de activitate diverse. Printre acestea se numără Compania Municipală de Agrement, Compania Municipală de Iluminat Public sau Compania Municipală Tehnologia Informației București.
Citește și:
De la minerit la bere. Cele mai bogate femei din lume controlează companii ca Heineken, BMW, Mars sau LOreal