UNICEF a informat, în această săptămână, că cel puţin două dintre transporturile sale cu hrană şi tratamente împotriva tuberculozei au fost eliberate după aproape trei luni de carantină, în portul nord-coreean Nampo.

„Prima dintre aceste încărcături ale UNICEF a fost eliberată după dezinfectare în portul Nampo şi poate fi transportată către centrul de distribuire al guvernului pentru a fi alocată mai departe unităţilor de sănătate şi de alimentaţie”, a precizat purtătoarea de cuvânt a agenţiei, Caroline den Dulk, într-un e-mail către Reuters.

Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de COVID-19 şi a impus măsuri stricte de combatere a virusului, printre care închiderea graniţei şi limitarea deplasărilor interne, de la apariţia pandemiei, la începutul lui 2020.

Situația aprovizionării cu alimente este „tensionată” în Coreea de Nord

Raportorul special al ONU pentru drepturile omului în Coreea de Nord a declarat că persoanele cele mai vulnerabile riscă foametea, după ce această ţară s-a izolat şi mai mult în timpul pandemiei de COVID-19.

Coreea de Nord consideră raportul calomnios, însă liderul Kim Jong-Un a recunoscut că situaţia alimentară din ţară este „tensionată”.

Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”
Recomandări
Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”

Din august 2021, foarte puţine ajutoare au primit permisiunea de a intra în Coreea de Nord şi numai după ce au trecut printr-o perioadă de carantină de peste trei luni, urmată de proceduri de dezinfectare, a transmis, în decembrie, Programul Alimentar Mondial (PAM), într-un raport despre Coreea de Nord.

PAM a precizat că, după ce Coreea de Nord şi-a închis graniţele la începutul lui 2020, a continuat să distribuie rezervele de alimente care se aflau deja în ţară, ultima fiind împărţită în martie 2021.

Închiderea frontierei pentru alimente şi oameni şi restricţionarea mobilităţii în interiorul ţării rămân mari provocări. În prezent, nu există niciun calendar clar pentru redeschiderea graniţei.

Raportul Programului Alimentar Mondial:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, în octombrie, că ajutoare pentru combaterea pandemiei au ajuns în Coreea de Nord, în octombrie, dar sunt ţinute în carantină la Nampo.

Reprezentanţii OMS nu au răspuns solicitării de a oferi informaţii actualizate despre situaţia acelor ajutoare, precizează Reuters.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Camilla, la mâna lui Kate şi a lui William! Detalii incredibile din Familia Regală, nimeni nu o va mai putea scăpa
Playtech.ro
Camilla, la mâna lui Kate şi a lui William! Detalii incredibile din Familia Regală, nimeni nu o va mai putea scăpa
De ce a lipsit Sorin Bontea de la nunta Ginei Pistol. Chiar el a spus acum adevărul: 'Nu am...'
Viva.ro
De ce a lipsit Sorin Bontea de la nunta Ginei Pistol. Chiar el a spus acum adevărul: 'Nu am...'
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Locul din România care te face să uiți de Marea Neagră. Are apă sărată, proprietăți terapeutice și e mai ieftin ca stațiunile de pe litoral
FANATIK.RO
Locul din România care te face să uiți de Marea Neagră. Are apă sărată, proprietăți terapeutice și e mai ieftin ca stațiunile de pe litoral
Coșmarul unor turiste care au rezervat o vilă în Italia. Când au ajuns la cazare au avut un șoc
Știrileprotv.ro
Coșmarul unor turiste care au rezervat o vilă în Italia. Când au ajuns la cazare au avut un șoc
Viitura i-a luat maşina nouă, pentru care de abia făcuse credit pe patru ani. "E varză, daună totală"
Observatornews.ro
Viitura i-a luat maşina nouă, pentru care de abia făcuse credit pe patru ani. "E varză, daună totală"
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Horoscopul lunii iunie 2023. Gemenii și Leii, favoriții astrelor. Probleme pe toate planurile pentru Pești
Unica.ro
Horoscopul lunii iunie 2023. Gemenii și Leii, favoriții astrelor. Probleme pe toate planurile pentru Pești
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie