Cu număr record de infectări, dar puține spitalizări, Danemarca trece prin valul Omicron fără restricții: „Acesta a fost contractul cu oamenii”

Comentează
Arhiva foto

„Am promis oamenilor că vom ridica restricțiile imediat ce vom putea. Dar dacă vom avea o nouă variantă, dacă vom afla că vaccinurile nu sunt la fel de eficiente, atunci nu vom ezita să facem ce este necesar”, a spus ministrul Sănătății de la Copenhaga, potrivit New York Times.

După aproape doi ani de pandemie, normalitatea din Danemarca, una dintre cele mai eficiente țări în combaterea coronavirusului, arată așa: 5,8 milioane de cetățeni trăiesc fără restricții, deși aproape 1% dintre ei au fost testați pozitiv în fiecare zi a săptămânii trecute.

Țara are în acest moment una dintre cele mai mari rate de infectare din lume, iar spitalizările au ajuns și ele la un record în pandemie.

Însă guvernul a stabilit că începând cu 1 februarie nu va mai considera COVID o boală critică din punct de vedere social și a eliminat toate restricțiile, inclusiv obligativitatea purtării măștii în spațiile închise și în transportul public.

Deciziile ar putea părea contraintuitive, dar autoritățile au spus că numărul deceselor și al spitalizărilor crește mult mai încet decât cel al infectărilor, iar numărul pacienților internați la ATI este la un minim al ultimelor luni.

Numărul noilor infectări a atins un nivel record în Danemarca | Sursa: Worldometers

Ministrul Sănătății Magnus Heunicke a admis că țara nu a depășit pandemia. Dar a spus că este oportun ca țara să beneficieze de pe urma faptului că populația este în mare parte vaccinată, iar Omicron e o variantă virală care provoacă forme mai ușoare ale bolii.

În prezent, 81% dintre danezi au fost vaccinați, iar 62% au primit și doza adițională.

Am promis oamenilor că vom ridica restricțiile imediat ce vom putea. Dar dacă vom avea o nouă variantă, dacă vom afla că vaccinurile nu sunt la fel de eficiente, atunci nu vom ezita să facem ce este necesar. Acesta este contractul.Magnus Heunicke, ministrul Sănătății:

O nouă abordare

Ridicarea restricțiilor din Danemarca, aplaudată de experții în sănătate și de populație, ar putea semnala o nouă abordare, în care țările bogate își permit să trăiască cu virusul, atâta vreme cât ratele de vaccinare sunt mari, capacitatea de testare - ridicată, iar sistemul sanitar - puternic.

Prin urmare, în weekend, danezii s-au îngrămădit în cluburile din Copenhaga, deschise săptămâna trecută pentru prima dată în ultimele două luni.

Cafenelele și magazinele sunt acum pline, iar barurile și restaurantele nu mai trebuie să închidă la ora 23.00 sau să ceară cuiva dovada vaccinării.

În același timp, coronavirusul pare a fi peste tot. Zeci de mii de oameni au fost nevoiți să se izoleze deoarece au fost testați pozitiv. În ciuda acestui fapt, angajații s-au întors în birouri.

Troels Lillebaek, directorul Statens Serum Institute, a estimat că ridicarea restricțiilor va aduce cel mai probabil un vârf al numărului infectărilor cândva la mijlocul lui februarie, dar a subliniat că autoritățile se concentrează acum pe spitalizări.

Unii au spus că strategia este riscantă. Stephen Griffin, profesor asociat în virusologie la Universitatea din Leeds, a afirmat că decesele și capacitatea secțiilor ATI nu ar trebui să fie singurii factori luați în calcul. „Scopul nu ar trebui să fie evitarea îmbolnăvirii oamenilor?”, s-a întrebat el.

Iar doctorul Jens Lundgren, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Copenhaga, a spus însă că pentru a controla actualul val pandemic, Danemarca ar fi trebuit să impună restricții masive, care nu ar fi fost proporționale cu gravitatea amenințării. „Prin urmare, am decis, practic, să lăsăm valul Omicron să se desfășoare”, a explicat el.

„Chiar ne aflăm într-o poziție bună”

În trecut, Copenhaga a fost mult mai precaută. Danemarca a fost una dintre primele țări care a impus un lockdown în 2020, chiar dacă nu era încă afectată de pandemie.

Ulterior, a ridicat și a impus din nou restricțiile, adoptând o strategie flexibilă, care pare să fi mulțumit populația.

Deși unele controverse au afectat popularitatea guvernului - în mod special episodul sacrificării a 17 milioane de nurci din cauza temerilor față de o mutație a virusului - încrederea în guvern a rămas ridicată.

„Nici măcar nu a trebuit să luăm în calcul vaccinarea obligatorie”, a spus ministrul Sănătății. „Chiar ne aflăm într-o poziție bună”, a adăugat el.

Într-un club din capitală, plin de lume, tinerii au spus că s-au obișnuit deja să trăiască cu virusul. Sara Vang, o tânără de 20 de ani, a declarat pentru New York Times că s-a îmbolnăvit la începutul anului și s-a simțit relativ rău, deși a făcut trei doze de vaccin. „Să ai COVID cu simptome urâte pare a fi parte a noii normalități”, a spus ea.

Alți danezi cred că autoritățile ar fi putut să lase câteva restricții în loc - cum ar fi purtarea măștii - sau măcar să le ridice treptat. „Ne-au lăsat să ne îmbolnăvim”, a concluzionat Ingrid Fensteen, o femeie de 82 de ani din Copenhaga.

Danezii nu mai sunt îngrijorați de pandemie

În vreme ce sistemul sanitar poate să facă față numărului de bolnavi, numărul spitalizărilor a crescut, atingând pragul de 1.294, luni. În plus, Danemarca înregistrează acum mai multe decese COVID decât în primele săptămâni ale pandemiei și undeva la nivelul înregistrat în februarie anul trecut.

De notat că statul nordic rămâne în continuare undeva în topul țărilor cu cele mai puține decese, raportat la populație.

Numărul pacienților de la ATI este însă mic. În jur de 31 de oameni erau conectați la aparate, luni, cel mai mic nu măr din noiembrie și până acum. Iar oficialii au observat că persoanele spitalizate sunt externate mai repede decât în valurile pandemice precedente.

Importantă este și percepția publicului. Iar danezii cred că se confruntă cu cel mai mic pericol sanitar, de la debutul pandemiei și până acum, a explicat Michael Bang Petersen, profesor de științe politice la Universitatea Aarhus, care conduce un studiu despre percepția cetățenilor cu privire la COVID.

„Omicron a transformat situația epidemiologică într-un test Rorschach, în care vezi orice dorești să vezi”, a spus el.

Ministrul Sănătății a subliniat că o mare parte a populației are acum imunitate și că scopul este acela de a evita noi lockdown-uri iarna viitoare.

Dar a avertizat că actuala strategie ar putea să nu fie sustenabilă, în condițiile în care se bazează pe o capacitate de testare mare și costisitoare, pe care nici Danemarca nu și-o poate permite pe termen lung.

Griffin, profesorul de virusologie din Leeds, a observat și el că Danemarca se află într-o poziție mai bună decât Marea Britanie sau Statele Unite pentru a ridica restricțiile.

„Totuși”, a spus el, „sper că nu vor plăti un preț pentru că nu s-au mai abținut încă câteva săptămâni”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
19:53
Aeroportul Timișoara cheltuie pe 2 mașini de lux mai mult decât profitul pe tot anul trecut
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
19:31
Daniel David, fostul ministru al Educației, despre rezultatele elevilor români la PISA 2025: „Nu ai paradigma PISA în procesul educațional, nu ai cum să ai rezultate bune!”
Analiză
19:26
Summitul BRICS: Modi, Putin și Xi se întâlnesc la Delhi sub umbra lui Trump. De ce consensul este puțin probabil în blocul care vrea să ia fața Occidentului
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate