Mergi direct la conținut »
Cum e noaptea dintre ani pentru oamenii fără adăpost,  care abia își duc zilele. Revelion cu urme de artificii pe cer și o felie de tort de ciocolată
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Cum e noaptea dintre ani pentru oamenii fără adăpost, care abia își duc zilele. Revelion cu urme de artificii pe cer și o felie de tort de ciocolată

Cum e noaptea dintre ani pentru oamenii fără adăpost, care abia își duc zilele. Revelion cu urme de artificii pe cer și o felie de tort de ciocolată

Oamenii străzii sunt primii care se duc la culcare în noaptea de Revelion și tot primii care se trezesc în prima zi a noului an. Cei mai mulți nu știu direcția în care să o apuce. Când nu ai acoperiș deasupra capului este greu să speri sau să mai fii rațional. Noaptea de Revelion este la fel ca toate celelalte: o luptă pentru supraviețuire.

Reporterii ziarului Libertatea au petrecut noaptea dintre ani într-un centru pentru persoanele fără adăpost, un loc unde oamenii numără zilele, nu anii. Zilele în care au ce mânca, când au unde înnopta, zilele pe care le mai au de trăit. 

Papuci, pijamale și priviri către un cer care se încăpățânează să rămână întunecat 

Miezul nopții: La 20 de minute de mers pe jos de la Piața Constituției, unde are loc cel mai mare concert de Revelion din București și sute de persoane dansează pe muzica O-Zone, în jur de 60 de persoane sunt în pat de cel puțin o oră. Doar câțiva dintre oamenii în pijamale albastre sau albe și papuci din cauciuc stau pe trepte ridicându-și privirea către cer. Afară sunt – 4 grade.

Speră să vadă artificiile care se aud dincolo de clădirile care îi înconjoară de parcă ar vrea să-i ascundă de restul lumii. O femeie cu ochii curioși, dar încercănați se uită pe geam la tinerii care aprind pocnitori pe stradă.

Câțiva dintre oamenii care și-au petrecut noaptea de Revelion în adăpost au ieșit afară la miezul nopții să vadă artificii.

„Mai bine nu ieșeam. Mai mult îmi fac rău că nu sunt lângă familia mea“, spune Rareș Răduleț, în vârstă de 40 de ani. După un sfert de oră, se văd câteva secunde licăriri de artificii dinspre spatele clădirii, dar și pe acelea n-au apucat să le vadă toți. “La mulți ani!” “Trăiască familia ta”, strigă un alt bărbat în timp ce îmbrățișează un bătrân. O femeie cu părul scurt stă retrasă într-un colț și fumează.

Anunțul de ultimă oră făcut de Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”
Recomandări

Anunțul de ultimă oră făcut de Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”

 

“Dumneavoastră”

Ora 17.00  Ajungem pe Calea Șerban Vodă nr. 164 la adăpostul temporar de noapte ODESA. Este un spațiu creat de Carusel, o asociație ce oferă suport pentru persoanele fără adăpost, în parteneriat cu Primăria Capitalei.

Cum intri în curtea unde se află adăpostul, înainte de acesta, pe partea stângă, sunt barăci improvizate de oameni ai străzii. Dincolo de zidul betonat al curții, în partea dreaptă, se află o casă veche cu două etaje unde trăiesc tot oameni fără adăpost, iar în partea stângă, un bloc nou de locuințe și unul în construcție.

Cum arată Reghecampf după ce a slăbit 15 kilograme. Nu ține nicio dietă! „Toată carnea vine de acolo”
Recomandări

Cum arată Reghecampf după ce a slăbit 15 kilograme. Nu ține nicio dietă! „Toată carnea vine de acolo”

 
Adăpostul temporar de noapte “ODESA” funcționează doar pe perioada sezonului rece. Se deschide pe 16 decembrie și se închide pe 15 martie.

Deși adăpostul de noapte se deschide după ora 19.00, 20 de oameni se află deja în fața acestuia. Multe sunt femei de la 40 de ani în sus, îmbrăcate cu mai multe straturi de haine, cu plase sau ghiozdane în spate unde țin haine de schimb și actele. E tot ce au.

Au venit mai devreme să se asigure că prind unul dintre cele 64 de paturi. Sunt împărțite câte patru în 16 containere, lipite unul lângă altul, care formează adăpostul de iarnă. Oamenii sunt mai mulțumiți de acest centru dezvoltat de un ONG față de cele realizate exclusiv de autoritățile locale.

În jurul orei 19:00, aproape de ușa de intrare în adăpost, se strâng femeile. Ele au prioritate.

“E curat, ne dă mâncare caldă și se poartă bine cu noi, ne zice dumneavoastră”, ne spune o femeie de 69 de ani.

Alertă de vreme severă în toată țara. Mai multe județe, vizate de cod roșu
Recomandări

Alertă de vreme severă în toată țara. Mai multe județe, vizate de cod roșu

 

Poartă o haină de blană, o bască neagră și pantaloni cu animal print. Dacă ai vedea-o pe bulevardele Bucureștiului, n-ai crede că e un om al străzii. “Mi-o plăcut mereu să fiu elegantă, dar viața nu m-a ajutat”, ne spune bătrâna al cărei nume și trecut dorește să le păstreze pentru ea.

Domnul director și tortul de ciocolată

Ora 18.00: O mașină albă ajunge în fața adăpostului. Livrează cina caldă pentru cei care vor dormi aici la noapte. În seara asta au pui cu sos și pilaf. Iar pentru că astăzi este Revelionul, cei 8 lucrători sociali și voluntari de la Carusel care lucrează pe această tură le-au făcut o surpriză beneficiarilor: au comandat tort de ciocolată.

În capătul culoarului alb care desparte camerele bărbaților de-ale femeilor, un bărbat înalt de etnie romă pregătește masa și ceaiul cald pentru beneficiari. Este Marian Ursan, directorul executiv Carusel. Oamenii care vin la adăpost îi spun domn director. Apelativul l-a căpătat pentru că este foarte strict în privința respectării regulilor din ODESA.

Marian Ursan, director executiv Carusel, a fost de serviciu în noaptea de Revelion. A avut grijă de desfășurarea activității din adăpost, dar și de oamenii care așteptau afară.

Marian spune că uneori trebuie să pară dur în fața lor, dar nu o face de dragul de a-și impune autoritatea, ci pentru că vrea ca adăpostul să funcționeze cât mai bine pentru toți oamenii vulnerabili care vin aici.

“Sunt oameni care de ani de zile cunosc doar viața de pe stradă. Ei n-au fixat conceptul de regulă sau de program așa cum îl au mulți, și-atunci trebuie să fii mai impunător. Altfel, ar fi haos și oamenii ar termina de schimbat, mâncat și spălat după miezul nopții.“


Marian Ursan,director executiv Carusel

În 2010 cifrele direcțiilor de asistență socială arătau că în Capitală sunt aproximativ 5.000 de persoane fără adăpost. De atunci nu s-a mai făcut nici o actualizare a datelor. Marian Ursan crede că în prezent numărul este mult mai mare. “E greu de spus câți oameni fără adăpost sunt în București, pentru că nu avem o bază de date conformă cu realitatea din teren. Eu cred că sunt mai mult de 5.000, iar pe timp de iarnă, când sunt mai mulți pentru că vin din alte orașe, dat fiind că acolo au mai puține adăposturi și alte servicii sociale, ajung poate chiar la triplu.“

Ora 18.30: Voluntarii Carusel pregătesc cabinele de duș cu șampon împotriva păduchilor, săpun și gel antirâie. Apoi, termină de aranjat pe etajere pijamalele și papucii pentru oamenii străzii.

Pentru temperaturile sub zero grade pe care oamenii trebuie să le suporte stând pe loc, ceaiul cald adus periodic de voluntari este singurul mijloc la îndemână pentru a se încălzi. Tocmai de asta, ceaiul se termină în câteva secunde și nu ajunge de fiecare dată tuturor.

Afară sunt acum aproximativ 40 de persoane. Se îngrămădesc de fiecare dată când oamenii de la Carusel ies cu tava portocalie pe care sunt ceaiuri în pahare de plastic.

Românul care s-a întors din Italia ca să-i ajute pe cei vulnerabili

Unul dintre membrii echipei Carusel este Marian Cojocaru, mediator social și, totodată, omul cu cea mai multă răbdare când îi bărbierește pe bărbați și care zâmbește mereu. Colegii îi spun “Mario”, pentru că vorbește cu accent italian. El este unul dintre cei peste un milion de români care și-au construit o viață în statul peninsular. Peste 20 de ani a trăit în Italia, unde a trecut prin mai multe slujbe: ospătar, recepționer sau asistent ghid turistic.

S-a întors în România în urmă cu doi ani, pentru că a simțit că poate fi mai util în țara sa, iar de un an lucrează la Carusel și la un alt ONG care sprijină persoane cu dizabilități.

“Pentru ei cel mai important este să-i tratezi cu respect și să-i asculți. Odată ce ajung să ne cunoască mai bine, simt nevoia să ne spună că au o poveste în spate, că au fost cineva înainte. Nu vor milă, ci să-i tratezi de la egal la egal“

Marian Cojocaru, mediator social Carusel

Momentul în care își recapătă demnitatea

Ora 19.00: Portarul strigă primele femei de pe listă. Când intră li se cer: nume, prenume, data nașterii și sunt verificate dacă au consumat băuturile alcoolice – beneficiarii care au băut nu pot intra în adăpost, pentru că se dorește evitarea conflictelor. Primesc saci cu numele lor în care își pot pune gecile și celelalte lucruri, care sunt depozitate de paznici într-o cameră separată, și se așază pe una dintre cele trei banchete din lemn unde așteaptă să fie chemate pe rând la duș.  Apoi vor merge la masă.

La intrarea în adăpost se semnează o fișă de intrare și pot fi făcute verificări cu un aparat alcooltest. Tot aici, sunt lăsate bunurile personale care vor fi depozitate peste noapte în saci de plastic.

După ce se spală cu apă fierbinte și-și pun pijamale curate, beneficiarii își arată recunoștința față de voluntari ca niște copii. “Am făcut o băițăă țuț”, spune zâmbind o femeie în vârstă de 50 de ani.

Pentru ei dușul e momentul în care își recapătă demnitatea. Mâine vor putea sta în autobuz, internet cafe, biserică sau cârciumă fără să mai miroasă urât, fără să mai fie respinși de ceilalți oameni.

Cel care merită mai mult respect

Unii dintre ei ajung să se confrunte cu viața de stradă la bătrânețe, după ce toată viața au avut o casă. Este și cazul lui Petru Udroiu, în vârstă de 71 de ani. A rămas fără locuință acum opt luni, când a fost evacuat de proprietarul francez care a revendicat apartamentul pe care i-l confiscase regimul comunist. Bătrânul locuia în acel apartament de 40 de ani, după ce ICRAL (Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă) i l-a repartizat pentru că era muncitor la o fabrică de combustibili din București.

“M-a dat afară cu mascații. N-am putut să-mi iau nimic din casă“, își amintește Petru. Când a intrat în adăpost purta un tricou primit de la o cunoștință cu mesajul “România merită mai mult respect”, un mesaj promovat de PSD în campania pentru alegerile europarlamentare.

De la evacuare a rămas singur pe străzi. De soția sa, Florica, era separat de câțiva ani, chiar dacă și acum mai are tatuajul cu chipul ei pe piept. Au avut o fiică, dar a murit din cauza unui cancer pulmonar. Cu nepotul nu ține legătura, pentru că e, spune bătrânul, “un drogat”. “Trebuie să ai grijă singur de tine, că altcineva n-are”, încheie cu vocea răgușită.

Petru este tuns de către Mario, unul dintre voluntari, după ce i-a tratat rănile de la picioare suferite în urma degerăturilor

Ora 21.00: Petru a făcut prima baie în 3 luni. Apoi, Mario l-a bărbierit, l-a tuns ca să scape mai ușor de păduchi și i-a frecat picioarele cu spumă dezinfectantă pentru rănile cauzate de degerături.

Polonezul care face voluntariat pentru românii fără adăpost

În urma bătrânului, gresia din baie este ștearsă de un bărbat îmbrăcat în negru. Îl cheamă Marcin Zoltowski, are 28 de ani și este din orașul polonez Gdansk. Acolo lucrează tot cu oameni fără adăpost. A venit în România în octombrie, printr-un program de studii Erasmus, pentru că își dorește să vadă cum se intervine în București pentru protejarea persoanelor fără adăpost. Are un master în sociologie, iar când se va întoarce în Polonia plănuiește să se pregătească pentru doctorat.

Marcin face curat în baia bărbaților după ultima persoană care a făcut duș.

“Sunt impresionat de cât de bine organizați sunt cei de la Carusel. În Polonia nu există proiecte precum cele făcute de ei pentru oamenii care trăiesc pe străzi. Pe lângă adăpostul temporar de iarnă, mă refer la dușul mobil, cât și la ambulanța cu care distribuie săptămânal alimente, haine sau medicamente pentru persoanele fără adăpost”, afirmă polonezul.

21.30: Afară sunt încă 15 bărbați care așteaptă să fie strigați pentru a intra în adăpost. Până atunci ei dansează pe maneaua care s-a cântat la Premiile Gopo. La refren bat din palme și cântă cu toții: “Hoțule, tu mi-ai furat inima/Hoțule, te-ai făcut stăpân pe ea”.

Câțiva dintre oamenii care așteaptă afară, la intrarea în adăpost, dansează pe ritmuri de manele ca să simtă că e Revelion, dar și pentru a se încălzi.

Afară ploaia se amestecă printre câțiva fulgi de zăpadă. Pentru ei, acum are loc petrecerea de Revelion. Odată ce vor ajunge în pat, la căldură, nu vor mai ieși până dimineață.

“Copilul“ lui Bruce Lee

În fața geamului un băiat cu gluga în cap încearcă să numere cam câți oameni sunt în fața lui. I se spune Costeluș, are aproape 20 de ani și este unul dintre tinerii abandonați de societate care a crescut în canalele de sub Gara de Nord, sub protecția lui Bruce Lee, regele Canalelor.

“Eu sunt unul dintre copiii lui de pe stradă. Eu am plecat de acasă, din Vaslui, de când eram mic. N-am avut așa familie bună și Bruce Lee a fost ca un tată pentru mine. De când l-au luat (n.r. – DIICOT) în 2015 e nasol acolo. Fiecare e pentru el”

Costeluș

Tânărul spune că îi este recunoscător lui Dumnezeu pentru că nu s-a îmbolnăvit, deși trage aurolac pe nas și stă pe străzi și prin canale de peste 10 ani, și mai ales pentru fetița lui, Carina, care are trei ani. Mama ei trăiește în Italia, iar cea mică este la un centru de plasament. Costeluș speră ca anul acesta să-și recupereze fetița, dar în prima zi a lui 2020 Costeluș se va întoarce în locul pe care cunoaște cel mai bine, în canale. O să doarmă acolo câteva ore, după care o să vadă…

Costeluș și prietenul lui se uită pe geam să vadă ce se întâmplă în adăpost. Sunt nerăbdători să intre. Așteaptă de câteva ore.

Costeluș este cu tovarășul său, Florin Crăciun, de 34 de ani. El visează ca Gigi Becali să-l ajute. “Să mă dați, vă rog, la ziar ca să mă vadă domnul Becali. Nu să-mi dea bani, să-mi dea de muncă. Noi suntem săraci, pentru că țara e săracă. E săracă pentru că ne fură hoții, altfel n-ar fi”, crede bărbatul.

Bătrânul care face integrame în tramvai

22.00: Unul dintre primii bărbați care termină de mâncat se retrage în cameră.  Florian Chiru are 72 de ani. A plecat din casa sa din Ferentari în urmă cu 10 ani.

“Nu se mai putea să stau cu nevastă-mea în casă. Ne certam tot timpul. Ea se supăra pe mine că îmi plăcea șprițul. Dar eu n-am făcut niciodată scandal. Pe copii nu am vrut să-i deranjez că au și ei familiile lor, lipsurile lor. Nu mi-a fost ușor să-mi abandonez munca de-o viață. Aveam o casă frumoasă, la curte”, spune bătrânul.

Florian își amintește cu tristețe de casa pe care a părăsit-o în urmă cu 10 ani.

Câteva luni a stat cu chirie, dar din pensia de 1.200 de lei, pe care a primit-o după ce a lucrat zeci de ani ca lăcătuș, iar mai apoi la controlul calității la Steaua Roșie și I.C.M.P.B, nu se descurca. Banii nu-i ajungeau pentru facturi, mâncare și medicamente. Așa a ajuns ca iarna să stea în adăposturi, iar când e mai cald să doarmă în parcuri.

În timpul zilei Florian face integrame și citește ziare ca să-i treacă timpul mai repede. Iar când e frig își petrece timpul în cârciumi sau în tramvai. “Dacă stau la masă undeva, fac consumație ca să nu mă dea afară, iar pentru tramvai îmi cumpăr cartelă”.

Tânărul care a pierdut tot

Ora 23.00 Până acum, toți oamenii înscriși pe listă au făcut duș, s-au schimbat în pijamale, au mâncat și sunt în pat. Unii dorm adânc, în timp ce alții citesc câte o carte din cele aduse de Carusel sau butonează telefonul.

Pe hol însă, mai sunt câțiva bărbați. Voluntarii Carusel hotărăsc că nu-i pot lăsa să doarmă afară și decid să pună pături pe jos. Printre cei care n-au prins un pat se află și Cristi, un tânăr de 31 de ani.

Cristi știe că nu e pe lista pentru locuri în pat, dar speră că va fi primit să doarmă pe jos în adăpost. Până va afla, a intrat câteva minute pentru a merge la toaletă și pentru a-și încălzi mâinile.

Toată lumea zice «Vaaai, eu nu aș rezista în condițiile astea», dar când viața te supune încercărilor, îți dai seama că te poți adapta în orice situație.

Cristi:

Spune rușinat că a ajuns pe străzi din cauza păcănelelor. “Iubita și familia mea nu m-au mai acceptat. Am pierdut tot. Oamenilor le este ușor să-mi zică«Băi, lasă-te», dar păcănelele sunt ca heroina. Banii, sunetele aparatelor, totul îți creează o adrenalină de care devii dependent”, spune tânărul.

“Noi tot știm să râdem“

Ora 01.00: Sunetele artificiilor, pocnitorilor și urărilor s-au stins. Se aud doar respirații liniștite, sforăituri sau câte o tuse seacă. Cristi nu reușește să adoarmă și merge afară să fumeze o țigară. Ne spune că dimineață se va duce în autobuzul 381 să mai doarmă câteva ore, iar apoi va merge într-un internet cafe. Și-a făcut un CV, pe care l-a salvat pe e-mail, și-l va trimite la restaurante care caută ajutor de bucătar. El a mai lucrat în domeniu în urmă cu câțiva ani la un fast food din București și, spune mândru de el, chiar și într-un restaurant din Franța.

Pe timp de noapte, în adăpost, este liniște. Singura activitate este mersul la toaletă.

În fața adăpostului apar doi bărbați. Miros a alcool și ar vrea să intre înăuntru, dar știu că nu au voie. Unul dintre ei se joacă cu bricheta aprinsă la spatele celuilalt.

 “Vezi, asta e mișto la români. Oricâte necazuri am avea, noi tot știm să râdem”, conchide Cristi, privindu-i.

Revelionul voluntarilor

Ora 02.00: Echipa Carusel stă îngrămădită într-o cameră. Se spun glume și se ascultă muzică de petrecere la telefoane. Pe masă sunt sarmale și salată de boeuf făcute de mama lui Marian Ursan, pâine, apă și sucuri. Cafeaua încă nu este gata, la fel cum nici munca lor nu s-a încheiat.

Cel care servește cafeaua tuturor este Ștefan Cudalbu, de 28 de ani. A venit ca voluntar în timpul său liber, încă de la amiază. În viața de toate zilele lucrează la o companie care produce jocuri video. Și-ar fi permis să petreacă noaptea de Revelion oriunde și-ar fi dorit, dar a preferat să-i ajute pe cei mai puțin norocoși decât el.

Ora 05.30: Câțiva dintre oamenii găzduiți de centru se trezesc, vor să ajungă la biserică. E Sfântul Vasile și speră că vor fi oameni la slujbă care să le dea și lor un ban. Înainte să plece, primesc haine groase, un sendviș și un ceai cald. Afară este încă întuneric.

După ora 06.00, voluntarii încep să-i trezească pe oamenii care au dormit pe jos. Au nevoie de spațiu pentru debarasarea bagajelor celor care au dormit în camere și care vor fi  treziți la ora 07.00

Ora 07.00: Ceilalți sunt treziți de voluntari. ca să ia micul dejun. Apoi merg să-și caute haine pe mesele de la intrare și pe standul cu umerașe sau să-și ia lucrurile cu care au venit.

Ora 08.00: Adăpostul aproape s-a golit. Pe hol mai sunt doar voluntarii și o femeie în jur de 40 de ani, care se pregătește să se întoarcă pe stradă. Zâmbește în timp se parfumează în zona gâtului. “Acum pot să mă dau, că sunt curată. Am început bine noul an”.

Vezi mai multe imagini în galeria foto de mai jos!

Close
Închide
  Close