Reguli pe care trebuie să le respecţi când mergi la biserică

 1 comentariu
Reguli pe care trebuie să le respecţi când mergi la biserică

De Paște, de Crăciun și de alte sărbători importante, bisericile sunt mai pline de credincioși decât în restul anului. Cei mai mulți dintre noi știm că atunci când mergi la biserică este bine să ai o ținută și un comportament decente și respect pentru cei din jur. Dincolo de asta, mai sunt însă și alte reguli pe care este bine să le respecți odată ajuns în biserică.

Despre regulile de bună purtare la biserică

Bunele maniere și regulile de bună purtare sunt importante oriunde într-o societate civilizată, deci și la biserică, unde este bine să fie un mediu respectuos, liniștit și adecvat pentru rugăciune și contemplare.

Aceste reguli sunt o formă de respect față de credința și tradițiile celorlalți credincioși, precum și față de spațiul sacru al unei biserici.

Oamenii vin în biserică pentru a se ruga și a se conecta cu Dumnezeu. Respectând regulile și practicile stabilite în biserică, arăți respect față de credința oamenilor în Dumnezeu și aduci o contribuție la atmosfera spirituală care se creează.

De asemenea, liniștea este importantă în timpul rugăciunii și a slujbelor religioase.

Bisericile sunt considerate locuri sacre și ar trebui să fie păstrate curate și ordonate. Respectând acest aspect, contribui la menținerea frumuseții și sacralității spațiului bisericesc.

Bune maniere pe care să le respecţi când mergi la biserică

  • Menține o atitudine liniștită și respectuoasă în timpul slujbei. Evită conversațiile zgomotoase în biserică. Dacă te afli în biserică în timpul rugăciunii, încearcă să păstrezi liniștea și să nu perturbi atmosfera.
  • De asemenea, oprește-ți telefonul. Telefoanele mobile trebuie închise sau date pe ”mute” la orice fel de eveniment, cu atât mai mult la biserică.
  • Evită să faci gesturi necuviincioase sau să te porți în mod disprețuitor în biserică. Respectul și modestia sunt cheia atunci când intri în acest spațiu sacru.
  • Asigură-te că ești curat și îngrijit înainte de a intra în biserică. Igiena personală este considerată un aspect important al respectului față de locul sacru.
  • Chiar dacă regulile privind ținuta nu mai sunt la fel de stricte ca în alte timpuri, este recomandată o ținută decentă la biserică. Alege hainele care acoperă umerii și picioarele înainte de a intra în biserică. Mai exact, este de de preferat să eviți imprimeurile indecente, hainele foarte scurte, foarte decoltate sau transparente.
  • În general, este recomandabil să eviți să faci fotografii sau înregistrări în interiorul unei biserici ortodoxe. Respectă intimitatea și sacralitatea spațiului.
  • În timp ce te afli în biserică, evită să te apropii prea mult de icoane sau să le atingi în mod necuvenit. Ele sunt considerate reprezentări sacre și trebuie tratate cu respect. Mulți credincioși se înclină sau sărută icoanele și relicvele sfinților. Dacă te simți confortabil, poți să urmezi această practică, dar este important să o faci cu respect și devoțiune.
  • Arată respect față de preoți și alți slujitori bisericești, ascultându-le cu atenție și urmându-le indicațiile, atunci când este cazul.

Reguli pe care trebuie să le respecţi când mergi la biserică

Dincolo de bunele maniere, există și reguli canonice de care foarte mulți creștini țin cont atuncii când merg la biserică, arată creștinortodox.ro. Iată care sunt acestea:

  • Una dintre regulile vechi pe care mulți dintre creștini le respectau înainte să meargă la biserică era să îți ceri iertare de la toţi cei din casă, înainte de a pleca spre slujba de la biserică.
  • Să duci un mic dar din casa ta. O lumânare, un bănuţ, o prescură, un pahar de vin – ce poţi. Prin acel dar pe care-l duci tu la biserică, se binecuvântează toată averea ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu
  • Să mergi de dimineaţă, înainte de slujbă. Ca să ajungi înainte de a începe slujba, să te poţi închina în linişte şi să îţi alegi locul fără să deranjezi slujba.
  • În timpul slujbei, ne închinăm de obicei când se rostesc numele persoanelor Sfintei Treimi (tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). Lumânările se aprind la intrare: se pune o lumânare pentru vii şi una pentru morţi.
  • Bărbaţii stau în dreapta, femeile în stânga. Aceasta este, potrivit tradiției, ordinea aşezării credincioşilor în biserica ortodoxă. Şi vârsta stabileşte ordinea aşezării: în faţă stau femeile şi bărbaţii mai vârstnici, iar cei mai tineri – în spatele lor. Între bărbaţi şi femei se lasă o cărare în mijlocul bisericii, ca să poată merge la altar cei care vor să se închine.
  • Nu ieşi înainte să se termine slujba. Se spune că dacă ieşi înainte de terminarea slujbei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cina cea de Taină şi s-a dus să-l vândă pe Hristos. Doar urgenţele justifică încălcărea acestei reguli canonice.
  • Nu săruţi sfinţii pe faţă. Când te închini la sfintele icoane, se spune că păcat să săruţi sfinţii pe faţă. Dacă sfântul este pictat în picioare, se sărută picioarele; dacă este pictat pe jumătate, se sărută partea din jos a icoanei.
  • Nu te mai duci să te închini la icoane după ce preotul a dat binecuvântrea de Liturghie. Când auzi preotul spunând: ”Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, nu te mai duci să te închini, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie.
  • După împărtăşanie nu mai săruţi mâna preotului. În plus, până nu stai la masă nu mai ai voie să săruţi nici sfintele icoane.

Reguli când mergi la biserică, la slujba de Înviere

În săptămâna Sfintelor Paști, slujba de Înviere este una dintre cele mai importante și mai festive ceremonii religioase în tradiția ortodoxă din România. Credincioșii se adună la biserică în noaptea de Înviere pentru a participa la slujba specială, care marchează învierea lui Iisus Hristos.

Slujba de Înviere include o serie de ritualuri și tradiții specifice, cum ar fi aprinderea și binecuvântarea lumânărilor pascale, cântările speciale de Înviere și procesiunea în jurul bisericii pentru a marca învierea lui Hristos.

Credincioșii sunt încurajați să se îmbrace în haine curate și adecvate pentru această ocazie. În unele locuri, este tradițional ca oamenii să poarte haine noi sau cele mai bune haine pe care le au.

Un moment important al slujbei de Înviere este primirea luminii pascale de către credincioși. Lumânările pascale sunt aprinse de la o lumânare specială, ”lumina adusă de la Ierusalim”, care simbolizează învierea lui Hristos. Credincioșii își aprind lumânările proprii de la această lumînare și poartă lumina acasă, unde este considerată o binecuvântare și un simbol al biruinței luminii asupra întunericului.

Lumina Sfântă sau focul haric, este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Mulți o consideră cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine.

Slujba de Înviere este un moment de mare bucurie și comuniune pentru credincioși. După terminarea slujbei, mulți credincioși se întorc acasă pentru a sărbători alături de familie și prieteni, uneori cu o masă festivă de Paști.

Descoperă mai multe despre cum să faci un Meniu de Paște. Ce se mănâncă de Paște. Idei și rețete

Dacă ați hotărât să veniți la biserică doar pentru a lua Lumina Sfântă, ideal este să nu mergeți în mijlocul mulțimii, pentru că veți deranja multă lume atunci când vă veți căuta calea spre ieșire. Stați mai departe, pentru că veți avea ocazia să aprindeți lumânarea/candela de la o altă persoană din apropiere.

Preoții recomandă ca atât aceia care vin la biserică doar pentru a lua lumină, cât și aceia care rămân pentru a asculta Sfânta Liturghie, trebuie să evită să rostească ”Hristos a înviat!” înainte de a rosti preotul.

Sursă foto - Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Irinel 25.04.2024, 04:11

    Felicitari ! Bun articol !

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate