„Legea nu a fost gândită pentru această perioadă, ci este o lege care se referă la situaţii în care părintele trebuie să rămână acasă în perioada în care cursurile sunt suspendate. Nu avea nimeni cum să anticipeze la momentul elaborării legii că se va ajunge într-un asemenea punct. Nici noi nu am ştiut, atunci când am elaborat normele de aplicare, evoluţia lucrurilor, dar sigur, ca un om care este receptiv la toate semnalele pe care le primeşte din societate, voi avea grijă ca până la momentul intrării în vacanţă să avem reglementarea necesară care să permită unui părinte să poată rămâne acasă în creşterea copilului. Reamintesc părinţilor că legea prevede, însă, ca opţiunea de îngrijire a copilului să fie coroborată cu alte măsuri care încurajează în continuare desfăşurarea activităţii. Este necesar în continuare să asigurăm toate măsurile de protecţie. Prin urmare, vom avea reglementarea şi cadrul legal pregătite care să permită unui părinte să rămână în această perioadă cu copilul”, a declarat, miercuri seara, la Realitatea Plus, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Legea privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru a-şi supraveghea copiii atunci când se închid şcolile în situaţii extreme, a intrat în vigoare pe data de 17 martie.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări

Ministrul Muncii a mai explicat că actul normativ nu permite ca ambii părinţi să primească zile libere pe perioada închiderii școlilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI