Daniel Gross, CEO Penny Market, interviu după studiul 3RO: "Românii vor să consume produse românești"

Comentează
Interviu

Daniel Gross, CEO Rewe România – Penny Market, a explicat, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, că românii vor să consume produse românești și a prezentat rezultatele unui studiu efectuat împreună cu Academia de Studii Economice din București (ASE) pe proiectul 3RO.

Ce este proiectul 3RO de la Penny

Proiectul 3RO (TripluRO) lansat de Penny România înseamnă categoria de produse care respectă trei condiții esențiale:

  • au ingredientul principal provenit din România.
  • sunt procesate în România.
  • sunt ambalate aici, la noi în țară.

"În primul rând, vorbim despre 3RO (Triplu RO), proiectul Penny, care are ca obiectiv să aducem pe rafturile noastre cât mai multe produse, care nu sunt doar ambalate în România, ci care au procesarea pe verticală și ingredientul principal din România. De ce e diferit? Pentru că Penny are undeva la 68% din produsele pe care le vinde, fiind fabricate în România, dar la finalul anului trecut, doar 55% ceea ce numim 3RO, și asta după patru ani de muncă. De altfel, studiul lansat astăzi este al patrulea pe care îl facem împreună cu ASE și care urmărește să aprofundeze deficitul comercial al României exact pe categoriile unde acesta e creat, pentru că nu avem probleme peste tot. Știm că clienții vor să consume produse românești și asta e cel mai important, pentru că atunci piața cere, dar pe urmă avem niște provocări în special pe zona de carne de porc, în zona de produse lactate, în zona de legume și fructe, și avem în zona de panificație-dulciuri. Astea sunt ultimele patru categorii pe care le-am analizat în cadrul unor mese rotunde, cu toți stakeholderii din ecosistem. Vorbim aici de fermieri, procesatori, retaileri, autorități ale statului și mediul academic. I-am pus pe toți la masă, iar studiul este rezultatul acestor discuții și, mai mult, aprofundări", a declarat Daniel Gross.

Sectorul retail din România, transformare profundă spre calitate

Studiul realizat de ASE și Penny Market arată că sectorul retail se află într-un proces de transformare profundă, trecând de la un model axat pe expansiune cantitativă la unul orientat spre calitate, sustenabilitate și eficiență. Integrarea tehnologiei cu impactul social și ecologic reflectă maturizarea acestui sector, care devine nu doar un contributor economic major, ci și un actor activ în construirea unei economii durabile și incluzive.

"Pentru noi, cel mai important este clientul. Clientul cere produs românesc și asta este o mare oportunitate. În același timp, însă, clientul cere să fie competitiv. Nu este dispus să plătească mai mult doar pentru că este produs românesc. Și de aici vine, la final, și marea provocare, pentru că trebuie să fie românesc și competitiv, pentru că altfel nu s-ar vinde. Și atunci, am structurat tot ce înseamnă categorii pe care le avem pe raft și am văzut acolo unde nu reușim să cumpărăm produs românesc, nu reușim să îl cumpărăm în așa fel încât să îl vindem mai departe, să fie atractiv pentru client. Și cea mai mare parte vine din cele patru categorii pe care le-am avut, astăzi, aici, pentru că ori lipsește, la carnea de porc, materia primă, ori lipsește partea de depozitare intermediară, cum ar fi la legume, astfel încât acestea să poată să fie disponibile pentru procesare, ori lipsește un preț constant și o calitate constantă la lapte. Sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim, dar se fac progrese și astăzi, practic, am văzut că munca noastră de patru ani are deja câteva rezultate, însă ceea ce credem că o să fie vizibil, o să fie peste alți trei-patru ani. Cu siguranță, noi nu putem să demontăm legende, dar putem să ne facem în fiecare zi treaba, în direcția clientului nostru și asta înseamnă să avem cât mai multe produse românești, competitive, pe raft", a mai declarat Daniel Gross, CEO Rewe România - Penny Market.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
12:02
Administrația Trump vrea să ceară studenților străini până la 70.000 de dolari pentru a putea lucra în SUA
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește