David McCallum, care împlinise de curând 90 de ani, s-a stins din viață din cauza naturale, scrie The Guardian. Actorul britanic și-a petrecut ultimele clipe înconjurat de familie, la spitalul New York Presbyterian, a anunțat CBS, compania de televiziune americană, într-un comunicat.
„David a fost un actor și un autor talentat și iubit de mulți din întreaga lume. A dus o viață incredibilă, iar moștenirea sa va trăi pentru totdeauna prin familia sa și prin nenumăratele ore de film și televiziune care nu vor dispărea niciodată", se mai arată într-un comunicat al CBS, potrivit The Guardian.
David McCallum, de origine scoțiană, a apărut în filme precum „A Night to Remember” (despre Titanic), „The Great Escape” și „The Greatest Story Ever Told” (în rolul lui Iuda). Însă „The Man from UNCLE” a fost cel care l-a făcut pe actorul blond să devină un nume cunoscut la mijlocul anilor '60.
În serial, el l-a jucat pe spionul rus Illya Kuryakin. Rolul i-a adus două nominalizari la premiile Emmy și una la Globurile de Aur. Serialul a fost, ulterior, adaptat într-un film, cu Henry Cavill și Armie Hammer protagoniști, scrie tvmania.ro.
În 2003, David McCallum a început să joace în drama procedurală „NCIS: Anchetă militară”, un serial care a ajuns la sezonul 21 și a avut multiple spin off-uri. În „NCIS”, McCallum l-a interpretat, timp de 20 de ani, pe medicul legist șef Donald „Ducky” Mallard, un investigator excentric, dar extrem de eficient, cu talent în a crea profiluri psihologice.
Recent, producătorii declaraseră că David McCallum intenționa să mai apară în doar 4-5 episoade, dat fiind vârsta lui. În onoarea lui, maratonul „NCIS”, care celebrează cei 20 de ani de existență a show-ului, are acum o fotografie „In memoriam”, în amintirea lui David McCallum.
Foto: Hepta
MoSi202 26.09.2023, 19:02
Dumnezeu să-l ierte!Un adevărat actor!
sorinzainescu68 26.09.2023, 20:09
Dumnezeu să-l odihneasca. Un mare actor.
valihaita 26.09.2023, 21:32
NCIS nu o sa mai aiba acelasi farmec fara el si fara Gibbs ...
ElenaMA 27.09.2023, 00:35
Dumnezeu să îl ierte. Odihna veșnică
Any0205 27.09.2023, 00:39
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!