“Este o Elodia în viaţă!”, a fost caracterizarea pe care i-a făcut-o profesorul de istorie Minel Dorin Răduţi (foto stânga), de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Petroşani, fostei sale eleve Bianca Drăguşanu. “Nu a excelat la nici o materie, nu îmi aduc aminte să fi ieşit în evidenţă cu vreo faptă bună. Din contră, la un moment dat, într-un moment de furie, a spart şi tabla din clasă. Noroc cu mama ei, că a doua zi a adus o tablă nouă”, ne-a declarat profesorul.

A venit cu transfer de la Deva
Dirigul spune că blonda a făcut exact pe dos decât a învăţat-o el. “În loc să se ţină de carte, s-a culcat cu unul şi cu altul. Sincer, nu credeam că va ajunge în halul ăsta. N-a înţeles nimic din ce am învăţat-o şi a ajuns un accesoriu al diverşilor bărbaţi. Sper să nu fie un model pentru alte fete. Nu ajungi sus culcându-te cu Botezatu sau cu Cristea”, a mai afirmat Minel Dorin Răduţi.
Proful povesteşte că a simţit de la început că ceva nu-i în regulă cu Bianca. “A venit cu transfer, de la Deva, de la Liceul Traian. Numai că acolo stătuse doar un trimestru. Avea foarte multe absenţe, însă toate motivate. A fost un mare semn de întrebare pentru mine”, a rememorat Răduţi.
Directoarea adjunctă: «Era frumoasă de atunci»
De la “Mihai Eminescu”, Bianca Drăguşanu s-a transferat iar la Liceul Economic din Petroşani, judeţul Hunedoara, unde fostele sale profesoare şi-au adus aminte de ea pentru că era una dintre cele mai slabe eleve la matematică. “Nu îi plăcea deloc. În schimb, era frumoasă de atunci. Înaltă şi drăguţă”, ne-a declarat Clara Iancu, directoarea adjunctă a liceului (foto dreapta).
A bătut 12 colege într-o singură zi
Bianca Drăguşanu nu a ascuns niciodată faptul că a fost o adolescentă-problemă şi că a schimbat trei licee din cauza comportamentului ei. Bunăoară, ea a povestit în revista “Star” că a bătut 12 fete într-o singură zi, pentru că au avut curaj s-o huiduie când a urcat pe scenă, la concursul Miss Boboc.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c1d241aa0db85d9ca898d795f2148f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_cf0c26da0245121424c8209e039b163d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1a39d963b227d21b1d16d98991ca20c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_eff546472cb37e529b7b89900a162bae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_acafe8a49f85667869d03c4f36d52d31.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3714cac438ce3a06034bea2be823f050.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c3e093e25b18779a5ed758fa7b14bc9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_fb419587345ff041ac6a4ce778c5891f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_98d6ef4f0e532d8245a83f24098b72fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastisan-burduja-la-interviurile-libertatea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/instantpsdcongres00inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bianca-dragusanu-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/raluca-pastrama-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ed218575f301edac16fe0ffa76457325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9292f20be95914b554d5a4e98c862726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4ba2525f468b90f95a7b41a5246dba9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-bagaj-medicamente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/1gettyimages-2178429424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/prosoape-baie-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-15-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/bancnote-euro-bilet-loto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/fecioara-maria-icoana-biserica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/cand-uram-la-multi-ani-de-sfanta-maria--se-spune-la-multi-ani-de-adormirea-maicii-domnului-pe-15-august.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/cristian-boureanu-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/arsente-rus-si-victima-mariana-sotia-lui.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/drona-alerta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/castel-avrig2-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.