„Erau mai degrabă timizi. Aveau o stângăcie pe care ţi-o dă, când eşti adolescent, orice implicare sentimentală”, îşi aminteşte prietenul lui Silviu de pe vremea când cei doi erau elevi la Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman. Aproape pe nesimţite, anii 1991 şi 1992 s-au derulat pe repede înainte, iar Andreea a terminat Liceul „Roman Vodă” şi a dat examen la Facultatea de Automatică din Iaşi. Elevă excepţională, viitoarea doamnă Bănică n-a avut nici o problemă şi a devenit fără emoţii studentă, ceea ce a determinat ruptura iremediabilă între cei doi îndrăgostiţi, incapabili să acopere distanţele născute între ei. Mai mult, diferenţa între atmosfera calmă din Roman şi viaţa trepidantă a Iaşiului şi-a pus amprenta şi asupra Andreei, care descoperea viitorul într-o altă perspectivă, nouă şi spectaculoasă. Despărţirea nu a venit la un moment anume, ci în timp. Andreea stătea tot mai mult la Iaşi, în timp ce Silviu nu putea să plece prea des din Roman. Aşa că separarea a venit de la sine.
«Am simpatizat-o»
Mărturia preotului Silviu Maftei, membru onorabil al Bisericii, nu face decât să confirme printre rânduri o iubire doar în aparenţă imposibilă. Neîmplinită, din păcate, dar cu atât mai frumoasă cu cât ea a străbătut timpul şi şi-a păstrat parfumul. „Totul s-a întâmplat între 1991 şi 1992”, spune Silviu Maftei. „Ne-am cunoscut în timpul unor repetiţii la diferite spectacole, căci cei de la liceul ei pregăteau programele în acelaşi loc ca şi noi. Am simpatizat-o dintotdeauna, dar la acea vârstă nu poate fi vorba despre o relaţie profundă. Era o fată vioaie, plină de viaţă, exuberantă, foarte talentată. Cânta la pian, recita poezii. Avea 17 ani la acea vreme. Nu a fost o relaţie propriu-zisă. Într-o zi, când eram de serviciu la cantină, am fost chemat de profesorul dirijor de la Catedrală să-i ajut pe cei de la liceu. După care, e adevărat, am făcut o plimbare cu Andreea Marin de la Episcopie până la Catedrală, prin parc”, a încheiat preotul.