DNA a prins-o în flagrant pe șefa Direcției de Cultură din Constanța în timp ce împărțea cu o inspectoare o mită de 2.000 de lei

 3 comentarii
Arhiva foto

DNA a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a Mădălinei Tiță, șefă a Direcției Județeane pentru Cultură Constanța din 2012, sub acuzația de luare de mită, potrivit unui comunicat de presă. Ea fost prinsă în flagrant de procurori în timp ce împărțea o mită de 2.000 cu o inspectoare din subordinea sa, Mădălina Cliante, potrivit unor surse citate de publicația Info Sud Est.

Mita de 2.000 de lei a fost dată pentru ca Direcția să emită una aviz favorabil pentru construirea unui imobil în județul Constanța.

„În data de 09 noiembrie 2022, inculpatele Tiță Magdalena și Cliante Elena Mădălina, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei de fiecare), pentru a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, în sensul emiterii unui aviz necesar realizării planului urbanistic zonal pentru o suprafață de teren amplasată în localitatea Valu lui Traian”, a transmis DNA.

Pe perioada controlului judiciar, Magdalena Tiță nu mai poate exercita funcția de conducere din cadrul Direcției Județene de Cultură și nici pe cele specifice activității de control și verificare la nivelul instituției.

„Inculpatei Tiță Magdalena i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, transmite DNA.

Pe numele inspectoarei Mădălina Cliante nu a fost impusă nicio măsură preventivă, fiind cercetată în libertate.

Cele două nu au oferit niciun punct de vedere când au fost contactate de jurnaliștii publicației locale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    marian1969 10.11.2022, 19:31

    Am o întrebare de bun simt, ce salariu avea doamna? Domnilor în România sunt două categorii de salariați. Bugetarii care au salarii destul de mari în comparație cu privați și sprijiniți de guvernare indiferent de culoarea politică, si cei din sistemul privat cu salarii mici și care contribuie din greu la bunăstarea bugetarilor. Aici este vina sindicatelor care sunt corupte mai ceva decat partidele politice. În România se fac sindicaliștii oameni care își doresc sa parvină, se zbat doar pentru ei , familiile lor și grupul lor de interese. Trăim într-o mizerie de care nu vad cum mai ieșim.

  • Avatar comentarii

    ivryernest 10.11.2022, 20:18

    Și care-i problema ? Împărțeala se făcea în mod echitabil...

  • Avatar comentarii

    gigiladrea 27.11.2022, 16:27

    asta este coruptie ? la costul vietii de acum ce mai inseamna 2000 de lei ? maine - poimaine o sa se ocupe de un boschetar care a furat 2 mere din piata ! dna ia banii degeaba si mai cauta cate un caz ca asta ca sa bifeze ceva la o activitate aproape inexistenta ? cred ca dna ar trebui desfiintat pentru e clar ca este in moarte clinica; coruptia cea mare, adevarata, continua sa prospere si sa se intinda ca o pecingine sub atenta protectie a justitiei si dna; inca un exemplu al "statului esuat" intre multe altele

ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
21:47
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
18:23
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
20:41
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
17:00
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:22
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
23:35
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
23:28
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
23:00
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
22:53
Șeful Anthropic, compania din spatele Claude, cere încetinirea cursei AI înainte ca agenții să fie „capabili să preia controlul asupra internetului”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
17:30
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
21:50
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
21:27
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
19:08
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
17:22
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă