Dramaturgul Matei Vișniec, text tulburător despre Parisul pustiit de coronavirus. “Ceea ce i se întâmplă speciei umane este ceva enorm, grav, halucinant”

”M-am înarmat cu legitimaţia de jurnalist, mi-am pus o mască de protecţie peste gură şi peste nas şi m-am dus să văd cum arată Parisul pustiu. Nu puteam rata aşa ceva. Şi bine am făcut. Senzaţia este mai mult decât stranie, mai mult decât suprarealistă. Am avut impresia că mă aflu într-un film, sau într-un decor pregătit pentru un film-catastrofă”, notează Vișniec.

Scriitorul poveștește că, în drumul străbătut pe jos spre centrul orașului, a fost oprit în două rânduri de polițiști, cu una dintre patrule felicitându-se reciproc pentru ”munca extraordinară din aceste zile”.

Mai apoi, în fața ochilor încep a i se derula imagini ireale.

Orașul “vidat”

”Marile monumente ale Parisului, fără oameni în jurul lor, par nişte epave, nişte nave eşuate. Nu simţeam nici un fel de oboseală (deşi aveam la activ vreo cinci kilometri) ca şi cum vidul mi-ar fi facilitat efortul fizic, iar după o vreme m-am obişnuit cu absenţa vieţii. Întrucât străzile şi pieţele erau pustii, am avut impresia că şi imobilele se vidaseră de oameni, că de fapt în oraş nu mai locuieşte nimeni…

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Am făcut câţiva paşi pe Champs-Elysées, dar imaginea era cât se poate de dezolantă întrucât toate intrările şi vitrinele sunt protejate cu grilaje, rulouri şi jaluzele de metal. «Cel mai frumos bulevard din lume» părea baricadat, în aşteptarea unui asediu sau atac chimic”.

“Parisul semăna cu un cimitir. Cel puţin pentru mine, senzația era clară”

“Vidul secretă întotdeauna ceva angoasant, ceva ameninţător, cu gust de anticameră a morţii şi din această cauză am avut şi impresia că Parisul avea un aer mortuar. Dar în acelaşi timp, mergând, îmi spuneam că acea senzaţie îmi era familiară, m-am întrebat chiar unde şi când mai simţisem acelaşi lucru, aceeaşi solemnitate abstractă.

Şi chiar în timp ce îmi puneam această întrebare trecând pe lângă Turnul Saint-Jacques mi-a venit în minte şi răspunsul: Parisul semăna cu un cimitir. Cel puţin pentru mine, senzaţia era clară, familiară. Simţeam exact acelaşi lucru ca atunci când mă plimbam singur prin cimitirul Montparnasse sau Père Lachaise, în general la primă oră, înainte ca să vină turiştii sau rudele morţilor”, mai scrie dramaturgul.

“În orașul pustiu am avut sentimentul că dictatura nu e departe”

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Vișniec punctează, continuând incursiunea în orașul pustiu cu o introspecție, că senzația cu adevărat înspăimântătoare pe care a avut-o a fost că asistă la o răscruce civilizațională.

”Ceea ce i se întâmplă în prezent speciei umane este ceva enorm, grav, halucinant. Când dintr-un oraş lipsesc locuitorii, de fapt oraşul începe să nu mai aibă sens. Iar puţinii oameni pe care i-am întâlnit, fie că făceau jogging, fie că dezinfectau uşi sau intrări în staţiile de metrou, fie că se duceau cu căruciorul la cumpărături, în loc să salveze oarecum situaţia nu făceau decît să adâncească senzaţia de gol, întrucât aveau ceva fantomatic.

Poate că parizienii închişi în apartamentele lor nu îşi dau seama încă de caracterul apocaliptic al momentului, ar trebui ca fiecare dintre ei să poată ieşi măcar o dată şi să traverseze oraşul pustiu pentru a înţelege că se află la o răscruce civilizaţională…

Dar cel mai mult m-a înspăimîntat senzaţia că asist la o catastrofă politică şi că un fel de dictatură dementă s-a instalat în oraş. Mi-am amintit de o reflecţie a lui Cioran, încerc să o redau din memorie: «La grădina zoologică toate animalele de după gratii adoptă o atitudine de mare decenţă, cu excepţia maimuţei – se simte că omul nu e departe”. În Parisul pustiu am avut sentimentul că dictatura nu e departe”.

Recomandări

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Ar putea, oare, cea mai evoluată formă de viață să fie distrusă de către cea mai primitivă?

Reflecția finală te lasă pe gânduri.

“Va putea, oare, într-o bună zi, o vietate microscopică, lipsită de inteligenţă, cum este COVID-19, să distrugă, prin capacitatea sa de a se înmulţi, vietatea cea mai sofisticată de pe planeta Terra, adică omul?

Ei bine, mi se pare că teoria probabilităţilor justifică o astfel de temere. Dacă universul şi eternitatea înseamnă posibilităţi infinite de etalare a vieţii şi de conflicte între forme de viaţă, atunci este posibil, într-un moment precis şi într-un loc precis, şi un astfel de asasinat, a celei mai evoluate forme de viaţă de către cea mai primitivă”.

Textul integral poate fi citit pe blogul lui Matei Vișniec.

Urmărește-ne pe Google News