”Episcopii semnalează că modificările legislative nu s-au făcut în baza unei consultări prealabile a tuturor factorilor implicaţi în procesul de educaţie, printre care se numără şi Biserica, şi atrag atenţia că obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor, garantate de Constituţia României”, se afirmă într-o scrisoare deschisă semnată de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București.

Acesta mai precizează că ”părinţii sunt primii responsabili de educaţia copiilor lor. Prin urmare, numai la cererea lor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, şcoala le poate pune la dispoziţie astfel de cursuri”.

Pe 3 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 45/3.04.2020, care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

În acest sens, și Biserica Ortodoxă Română a avut o reacție.

Biserica Ortodoxă a precizat că „încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.