El a refacut Halele Parisului

Comentează
Arhiva foto

Unul dintre cei mai cautati arhitecti din Franta este Calin-Alain Manoilescu, un roman format la prestigioasa scoala de arhitectura bucuresteana 'Ion Mincu' si descendent al unei vechi familii boieresti, din secolul al XV-lea, cea a logofatului Tautu, sfetnicul lui Stefan cel Mare si a urmasului acestuia, Bogdan, mai multe decenii. Manoilescu s-a stabilit la Paris in anul 1973, dupa numeroase interventii ale guvernului francez pe langa cel comunist, iar de atunci s-a impus intr-unul dintre cele mai competitive domenii de afaceri din Hexagon.

'Am ales Franta in 1973, la doar 26 de ani, in dauna altor tari, pentru ca este o tara latina, oarecum apropiata de spiritul romanesc, iar acest lucru ar fi trebuit sa-mi faca dezradacinarea mai usoara. Dar mi-a fost foarte greu, mai ales ca pana dupa Revolutia din 1989 nu am putut sa mai intru niciodata in tara. Daca ma intorceam, chiar si pentru o simpla vizita, sigur nu mai reuseam sa ajung in Franta, autoritatile comuniste m-ar fi retinut imediat, cu toate interventiile pe care le-ar fi putut face prietenii bunicului meu, oamenii care au facut ca eu sa ajung in Franta', ne-a povestit Calin Manoilescu.

Romanul s-a stabilit la Paris alaturi de mama lui si, dupa ce a reusit sa invete franceza, s-a angajat la una dintre cele mai mari firme de arhitectura din zona. 'Parisul este un oras senzational, cu un parfum aparte si in care fiecare cartier are propria sa specificitate arhitecturala.

Pot spune ca fiecare data cand am avut de realizat vreun proiect dificil m-a inspirat de cu proportiile lui perfect echilibrate', spune Manoilescu. El ne-a mai dezvaluit ca unul dintre principalele puncte de atractie ale capitalei Frantei a trecut, macar in parte, si prin mainile sale, deoarece unul dintre primele proiecte la care a lucrat a fost reconstructia Halelor Parisului.

'Halele Parisului sunt locul unde turistii dau navala cu miile pentru istoria acestui spatiu, dar si pentru a vizita magazinele ori a gusta mancarea din celebrele bistrouri de acolo', ne-a spus el.

In 1986, Manoilescu a reusit sa isi deschida propriul birou de arhitectura si s-a impus rapid pe 'piata', devenind in scurt timp un adevarat specialist in a proiecta constructia, extinderea sau reabilitarea institutiilor scolare atat din Franta, cat si din fostele colonii ale tarii care l-a adoptat. 'Acum lucrez la construirea unor uzine farmaceutice imense din Tunisia', ne-a dezvaluit el.

Dupa 1990 si-a inceput vizitele in Romania si a reusit sa devina si aici unul dintre cei mai cautati arhitecti. Mai mult chiar, a participat cu un proiect la concursul pentru extinderea Palatului Victoria din Bucuresti, dar l-a ratat din cauza abordarii prea moderniste. In schimb, la sfarsitul anului trecut, Manoilescu a castigat concursul de proiecte pentru construirea Liceului Francez din Bucuresti, lucrare care acum este intarziata din cauza unor probleme legate de amplasare.



Bunicul sau a fost guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei

Mihai Manoilescu, bunicul lui Calin Manoilescu, s-a nascut in 1891, la Tecuci si a fost una dintre personalitatile care au marcat Romania pana la instaurarea comunismului in tara noastra. A fost publicist, economist de renume international, guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, ministru de externe si unul dintre cei mai influenti si abili politicieni din perioada interbelica. Ideile sale economice au fost aplicate in Brazilia ca baza de dezvoltare industriala a acestei tari, motiv pentru care si acum delegatia braziliana la Paris il invita pe Calin anual la evenimente economice din Tara Cafelei.

Calin-Alain Manoilescu


Data nasterii: 27 aprilie 1947
Starea civila: necasatorit
Ultima data in Romania: februarie 2008
Domiciliul actual: Paris



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!